Alexandru Tomescu: Vom vedea adevărate demonstrații de virtuozitate tehnică și de creativitate
Reading Time: 5 minuteViolonistul Alexandru Tomescu a avut un concert pe 7 martie, la Cluj-Napoca. Apoi, s-a pornit cascada de anulări, iar Turneul Stradivarius, devenit parte din ADN-ul său artistic, a fost reprogramat pentru la toamnă. Spune că a fost debusolat, în primele zile. Apoi, a început să vadă și partea plină a paharului, adică oportunitățile pe care i le oferă această perioadă, atât în plan personal, cât și profesional.
Ce impact a avut pandemia de coronavirus asupra activității tale ?
Anulările au venit una după alta, începând cu 8 martie. Aveam un concert cu Orchestra Națională Radio, pe 13 martie. Inițial, a fost convertit în înregistrări, pentru că toți artiștii erau aici, pregătiți, însă până la urmă a fost anulat și acesta. Evident, în primul rând, trebuie să ne preocupăm de siguranța sănătății fiecaruia dintre noi și nu putem face nici cea mai mică excepție. Turneul Stradivarius de anul acesta este reprogramat pentru la toamnă. Am pregătit un program inovator, pe care abia aștept să vi-l împărtășesc în sălile de concerte! Sunt încrezător că împreună vom reuși să învingem și acest virus, iar lucrurile vor reveni la normal cât de curând.
La ultimul concert cu public, în data de 7 martie, efectiv simțeam că se închide ceva în urma mea, că este un ultim tren, un ultim vagon. Poate nu întâmplător, acest concert s-a numit „Lumina din întuneric” și a fost dedicat înființării Fundației Doina Cornea, la Cluj. Sper ca aceste cuvinte să ne călăuzească în perioada dificilă pe care o trăim.
Cum îți petreci timpul, în această perioadă, și cum te simți?
Până la izbucnirea crizei, alergam mereu de la un concert la altul, de la un interviu la o sesiune de înregistrări și așa mai departe. Era o viață pe fast forward. Cred că mulți dintre noi trăiam așa, destul de îndepărtați de familie și de timpul necesar reconectării cu noi înșine și cu cei apropiați. Acum, lucrurile s-au schimbat spectaculos: mâncăm toate mesele împreună, avem timp să vorbim, să mă joc cu fetița mea, să studiez la vioară, să citesc cărti. Este un privilegiu! Sigur că îmi dau seama că nu este o situație normală, cu aceste cifre care ne semnalează zi de zi răspândirea alarmantă a virusului. Dar trebuie să îl combatem fiecare cum putem mai bine. Stăm în casă, ne-am creat deja o sumedenie de obiceiuri noi, pe care sperăm să le păstrăm și atunci când lucrurile vor reveni la normal. Multă lume spune că lumea nu va mai fi niciodată ca înainte. Eu sper că această schimbare va fi în sensul bun: vom fi mai empatici, mai deschisi către aproapele nostru și mai înălțați spiritual. Avem multe de învățat în aceste zile.
”Au apărut deja primele concerte on-line, care au trezit un mare interes, așa că lucrurile își reiau, în parte, curgerea lor firească pentru mine: mă pregătesc pentru concerte, studiez, experimentez. Totul se petrece însa online, pentru că aceasta este singura modalitate sigură de a ne aduna împreună. Eu cred ca este o ocazie extraordinară pentru artiști să exploreze tot ceea ce are internetul de oferit. Sunt convins că vom vedea adevărate demonstrații de virtuozitate tehnică și de creativitate!” – Alexandru Tomescu
Ce înseamnă pentru un artist să fie izolat de publicul său, pentru câteva săptămâni sau luni ? Și cât de mult ajută internetul pentru a râmâne totuși conectați ?
Nu este deloc ușor. Ca s-o spun de-a dreptul, este dramatic. M-am simțit total debusolat în primele zile. Părea că nimic nu poate opri această frenezie a anulărilor. Încetul cu încetul, însă, am reușit să-mi construiesc un nou echilibru. Au apărut deja primele concerte on-line, care au trezit un mare interes, așa că lucrurile își reiau, în parte, curgerea lor firească pentru mine: mă pregătesc pentru concerte, studiez, experimentez. Totul se petrece însa online, pentru că aceasta este singura modalitate sigură de a ne aduna împreună. Eu cred ca este o ocazie extraordinară pentru artiști să exploreze tot ceea ce are internetul de oferit. Sunt convins că vom vedea adevărate demonstrații de virtuozitate tehnică și de creativitate! Și, încă o dată, muzica ne va arăta că are puterea să ne unească și să ne facă mai buni.
Care crezi că vor fi efectele pe termen mediu și lung, ale acestei crize, asupra domeniului artistic?
Cu cât izolarea aceasta va dura mai mult, cu atât efectele vor fi mai serioase și mai adânci. Sunt mulți artiști care trăiesc din concertele pe care le cântă. Vor fi vremuri dramatice, dar în același timp, sunt convins că vor fi multe gesturi de solidaritate și de întrajutorare. Am fost foarte plăcut surprins să văd că în plin vârtej al crizei virusului, BRD, prin Scena 9, e pe cale să lanseze un program de finanțare de proiecte culturale. Un gest singular, dar extrem de semnificativ și de important pentru întreaga comunitate artistică din România.
Care sunt planurile tale, pentru momentul în care totul va reveni la normal?
Voi continua să cânt la vioara, bineînțeles! Abia astept să plec din nou în turneu; a ajuns cumva să facă parte din bioritmul meu anual. Turneul Stradivarius va merge mai departe, cu noi provocări și noi spectacole pline de emoție și de culoare. Cursurile cu cei tineri sunt din ce în ce mai importante, Masterclass-ul de la Mihăileni, de la Casa Enescu, împreună cu Ladislau Cristian Andris, va avea o importanță sporită! Romanian Chamber Orchestra, acest proiect muzical de elită, pornit anul trecut cu un succes extraordinar, trebuie sa meargă mai departe. Avem cu toții nevoie de muzică, asta îmi este foarte clar. Cu siguranță, noi, artiștii, vom avea foarte mult de lucru, vor fi foarte mulți oameni care vor avea nevoie de ajutor. Va urma o perioadă extrem de intensă, care va compensa din plin liniștea impusă în aceste zile.
Crezi că avem ceva de învățat din această perioadă? Dacă da, care au fost lecțiile pe care ți le-ai însușit tu până acum?
Învăț în fiecare zi câte ceva nou: cele mai multe de la fetița mea de 5 ani! Cred că, în perioada aceasta, parinții au această ocazie uriașă de a-și cunoaște cu adevărat copiii; de multe ori muncim foarte mult ca să îi putem trimite la o gradiniță sau scoală bună. Apoi, la diverse cursuri – iar copiii își doresc în realitate doar să petreacă timp cu noi, cu părinții. Este o perioada de însănătoșire majoră a tuturor relațiilor de familie. Avem timp să discutăm, să interacționăm, să ne jucăm, să ne ascultăm, să simțim împreună atâtea lucruri! Sigur, schimbarea de ritm este brutală și totală. De la goana de zi, la ceea ce trăim astăzi, este o distanță colosală. Cred că este una dintre cele mai importante lecții.
De asemenea, empatia și solidaritatea sunt două cuvinte cheie, poate prea puțin folosite în perioada aceasta. Nu mai suntem fiecare pentru sine însuși, ci de buna conduită a fiecaruia dintre noi depinde sănătatea întregii nații. Este simplu de spus, dar infinit de complicat de pus în practică. Cu toate acestea, sunt ferm convins că vom reuși !
Poți să le recomanzi cititorilor noștri un concert sau playlist, disponibil online, pe care să îl asculte în aceste zile ?
Vă recomand cu tot dragul (și toată modestia) canalul meu de youtube: alexandrutomescustradivarius. Să vă bucurați de toate momentele frumoase de acolo, ce acum par venite dintr-o altă lume! Să aveți grijă de voi și să ne revedem cu bine!
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz