Muzica s-a corporatizat odata cu societatea

Muzica s-a corporatizat odata cu societatea

De ce am senzatia persistenta ca muzica rock a anilor 60-70 era infinit mai vie, mai autentica, mai libera si mai inovativa decat cea din ziua de astazi? „Varsta e de vina”, imi veti spune, bineinteles, „varsta care proiecteaza o aura nostalgica peste trecut si il face preferabil prezentului”.

de Ionut Balan

Desi sunt constient de acest fenomen, totusi nu ma pot impiedica sa nu trepidez efectiv cand ascult „Satisfaction” a celor de la Rolling Stones, Led Zeppelin – „Whole Lotta Love” sau Bob Dylan – „Subterranean Homesick Blues”. Pentru ca dupa aceea muzica zilei de azi sa-mi lase un gust persistent de artificial, inautentic, prea cautat, prea „industrial” si prea aseptic. Nu e o muzica proasta sau dezagreabila. Dar ii lipseste esentialul.

Dupa care stau si ma gandesc ca muzica nu poate fi altfel decat societatea care o genereaza. Iar din acest punct de vedere, risc sa afirm ca muzica a involuat din anii 60 incoace in aceeasi masura si in acelasi fel in care a involuat si libertatea. America acelor ani era, inca, in buna masura, o societate libera, chiar daca se distingeau deja limpede germenii viitoarei etatizari si corporatizari, inclusiv sub aspectul militarizarii. Iar muzica era parte a contraculturii care incerca sa se opuna acestor forme de involutie a libertatii, in pofida retoricii hippie, de multe ori socialista si new age.

Pentru ca oricat de socialisti si anticapitalisti se afisau sau chiar se credeau muzicienii mai mici sau mai mari ai acelei epoci, carierele lor manifesta esenta unui capitalism mult mai pur si mai autentic decat cel al zilei de azi, in care barierele legislative si reglementarile de tot felul impuse de stat, inclusiv cele legate de „drepturi de proprietate intelectuala”, ii feresc pe artistii si afaceristii consacrati de concurenta noilor veniti si de faliment. In anii 60 era mult mai usor sa ajungi in varf si, in egala masura, sa te prabusesti de acolo. Artistii erau, in acelasi timp, mult mai liberi si mult mai putin protejati fata de evolutiile pietei si de capriciile publicului. La fel si impresarii si organizatorii de concerte.

Si, ca intotdeauna, inflatia de reglementari si deflatia de libertate se exprima cel mai bine in forma monetara. La marele festival de la Woodstock din 1969, abonamentul pe 3 zile a costat 18 dolari. Abonamentul tot pe 3 zile la editia de anul viitor a celui mai in voga festival contemporan, cel de la Coachella, costa 375 de dolari.

Ionut Balan este jurnalist independent, fost redactor-sef al revistei “Finantistii”, publicist la “Jurnalul National”, “Saptamana financiara”, “Piata financiara”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de acelasi autor gasiti pe www.bloguluibalan.ro