Finanțe Interviuri

Mustafa Tiftikcioğlu, Garanti BBVA: Digitalizarea are un rol crucial în viitorul sectorului bancar

22 sept. 2024 3 min

Mustafa Tiftikcioğlu, Garanti BBVA: Digitalizarea are un rol crucial în viitorul sectorului bancar

Reading Time: 3 minute

Digitalizarea este esențială pentru evoluția economiei și a societății, transformând modul în care trăim și interacționăm. Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România, vorbește despre cum grupul bancar pe care îl conduce, prezent în România de 26 de ani, investește constant în inovații tehnologice, pentru a le oferi clienților servicii moderne, accesibile și sigure, sprijinind astfel o economie digitală în plină expansiune.

În aprilie, ați lansat asistentul virtual GIA, un chatbot de ultimă generație bazat pe AI. Cum s-a îmbunătățit relația cu clienții?

Lansarea asistentului virtual GIA, bazat pe tehnologia GPT, a îmbunătățit relațiile noastre cu clienții, fie că sunt persoane fizice sau companii. GIA oferă suport rapid și accesibil, simplificând interacțiunile și răspunzând în timp real la diverse solicitări, atât în limba română, cât și în engleză. Această inovație digitală ne permite să oferim o experiență personalizată și eficientă, consolidând angajamentul nostru față de nevoile în continuă schimbare ale clienților.

Aplicația de mobile banking a Garanti BBVA a primit recent funcționalități noi, permițându-le clienților fideli să solicite un Bonus Card sau să acceseze credite de nevoi personale complet online. Cât de importantă este inovația în sectorul bancar?

Inovația este esențială în sectorul bancar, pentru a oferi soluții rapide și accesibile, care să le permită clienților noștri să își atingă obiectivele mai ușor. În această vară, am lansat procesul de creditare 100% online, oferind clienților existenți posibilitatea de a aplica pentru credite de nevoi personale cu dobânzi avantajoase și pentru Bonus Card, direct din aplicația Mobile Banking. Aceştia se pot bucura de noile facilități din confortul casei lor sau de oriunde din lume, cu un simplu smartphone conectat la internet.

Din perspectivă financiară, care au fost rezultatele Garanti BBVA în prima parte a anului?

Investițiile în inovație și digitalizare deja dau rezultate, Garanti BBVA având un început remarcabil în 2024. Banca noastră a încheiat primul semestru cu venituri nete de 319,6 milioane lei, mai mari cu 30,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a depășit 78,2 milioane lei. Creșterea creditării pe toate liniile de afaceri a generat un venit net din dobânzi de 282,1 milioane lei. De asemenea, depozitele totale ale clienților au urcat la 12 miliarde lei, cu un avans de 12% pe segmentele retail și IMM-uri.

Parteneriatele de CSR sunt o componentă importantă a activității Garanti BBVA. În ce proiecte a fost implicată banca în ultimul an?

Nu ne concentrăm doar pe rezultate, ci ne dorim să avem și un impact durabil asupra societății. În ultimul an, Garanti BBVA a derulat mai multe programe de responsabilitate socială, pentru a sprijini cultura și educația în România. Banca sprijină un proiect strategic de reconstrucție a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, având ca scop promovarea acesteia la nivel național și internațional.

De asemenea, contribuim la transformarea Ateneului Român într-un punct central al vieții culturale bucureștene. În ceea ce privește educația, din 2021, banca susține ONG-ul Salvați Copiii România în organizarea Festivalului Brazilor de Crăciun, pentru a strânge fondurile necesare accesului la învăţământ al copiilor din medii socio-economice vulnerabile. Garanti BBVA sponsorizează, totodată, Asociația Teach for Romania și a fost partener în organizarea Academiei de Leadership și Formare în Educație, datorită căreia copii din peste 200 de școli vulnerabile din România beneficiază de o educație de calitate.

Un parteneriat de care suntem mândri și care a început în 2010 este cel cu organizația World Wide Fund (WWF) România, prin lansarea WWF Bonus Card. Garanti BBVA direcționează 0,3% din valoarea tranzacțiilor efectuate de clienții băncii cu acest card de credit către proiectele locale de mediu ale ONG-ului.

Un alt proiect de referință în care ne-am implicat în ultimii doi ani este susținerea Festivalului Linx, primul festival de film documentar despre natură din România, organizat la Brașov, care își propune să crească gradul de conștientizare și responsabilitate față de mediu.

În plus, în ultimii ani, Garanti BBVA a susținut acțiuni de împădurire prin Asociația Ecoassist – „Plantăm fapte bune în România”. 

Revista Biz sărbătorește 25 de ani de activitate. Ați dori să transmiteți un mesaj echipei noastre?

Felicitări echipei revistei Biz pentru 25 de ani de excelență în media! Anul trecut şi echipa Garanti BBVA a sărbătorit 25 de ani pe piața bancară din România și, prin urmare, înțelegem ce presupune un sfert de secol de activitate: muncă intensă, dedicare, pasiune şi perseverenţă. Apreciem capacitatea voastră de a rămâne creativi și relevanți de-a lungul anilor. La mulți ani și la cât mai multe proiecte de succes şi în viitor!

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 386 (16 septembrie – 16 octombrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: