Stiri

Monsson a finalizat o tranzacție de vânzare a unui parc fotovoltaic către Nala Renewables

Reading Time: 2 minute

Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România, continuă să implementeze strategia sa pentru o tranziție energetică verde, prin finalizarea unui nou proiect fotovoltaic pregătit să se conecteze la rețea în anul 2025.

În luna iunie a.c., Monsson și Nala Renewables au încheiat cu succes o tranzacție pentru un parc fotovoltaic de 61 MW în județul Caraș-Severin. Construcția parcului este așteptată să înceapă în al treilea trimestru al anului 2024, iar proiectul ar urma să fie operațional și conectat la rețeaua electrică a României în anul imediat următor. Odată devenită operațională, centrala va susține contribuția Nala Renewables la Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă, prin generarea a aproximativ 80.000 MWh de energie curată pe an, reprezentând consumul de energie de la aproximativ 13.000 de gospodării, precum și prin economisirea a circa 39.000 de tone de emisii echivalente dioxid de carbon pe an*.

Proiectul include posibilitatea extinderii capacității, prin adăugarea unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), pe care Nala Renewables intenționează să îl integreze în parcul din județul Caraș-Severin.
Centrala fotovoltaică beneficiază de un acord pe termen lung de preluare a energiei, asigurând securitatea veniturilor pentru cel puțin doisprezece ani de la punerea în funcțiune. Ceilalți termeni ai acordului semnat între Monsson și Nala Renewables rămân confidențiali.

„Suntem încântați că am finalizat prima noastră achiziție cu Monsson, care are o experiență semnificativă în dezvoltarea și operarea proiectelor de energie regenerabilă în România”, a declarat Will Herlinger, Director la Nala Renewables. „Este o țară atractivă pentru dezvoltarea, achiziționarea, construirea și operarea proiectelor de energie regenerabilă, parțial datorită unui mediu de reglementare favorabil, impulsionat de obiective ambițioase în domeniul energiei regenerabile. Ne așteptăm să rămânem activi în regiunea Europei Centrale și de Est în anii următori,” a adăugat Directorul Nala Renewables.

„Suntem încântați să colaborăm cu Nala Renewables pentru acest proiect și să sprijinim activitățile lor în regiunea Europei Centrale și de Est. Monsson este dedicat rolului său în asigurarea unei tranziții echitabile către energia curată și a unui sistem energetic stabil. Toate proiectele noastre actuale includ soluții de stocare a energiei în baterii, deoarece viziunea noastră este că energia regenerabilă poate fi furnizată în bandă”, a declarat, la rândul său, Sebastian Enache, Head of M&A în cadrul Monsson.

Prezentă de peste 20 ani în piața de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică din surse regenerabile, printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice. Compania furnizează servicii la cheie pentru Proiectarea, Dezvoltarea, Construcția și Operarea proiectelor care produc electricitate din surse regenerabile de energie și construcția și operarea soluțiilor de stocare a energiei în baterii.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Telefoanele chiar ascultă conversațiile noastre? Mitul explicat de specialiști

Când prietenii se adună și vorbesc despre un anumit subiect, de multe ori descoperă că, la scurt timp după ce…

4 ore ago

O nouă ediție de Titluri de Stat TEZAUR cu dobânzi de 7%, disponibilă de luni

Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani,…

4 ore ago

Libra Internet Bank a lansat Live FX, o platformă pentru schimburi valutare non-stop

Libra Internet Bank oferă clienților business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX,…

7 ore ago

Genesis Property a primit calificativul „Green Star”, în urma evaluării performanței factorilor ESG

Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a devenit în 2024 prima companie…

8 ore ago

Mobilitatea pe două roți, încotro? Discuții la București cu Bolt, I’Velo, Splash și Lime

Săptămâna viitoare Bucureștiul va fi gazda celei de-a 4 a întâlniri de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european…

8 ore ago

Hesburger deschide al cincilea restaurant din România, la Băneasa Shopping City

Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis un nou restaurant,…

8 ore ago