Monna Lisa, varianta imprimantă digitală
Reading Time: 2 minuteEpson a prezentat noua gamă de produse Monna Lisa Evo Tre, imprimante digitale pentru industria textilă. Modelul Monna Lisa Evo Tre 8 are 8 capete de printare PrecisionCore și este cel mai nou model entry-level din această gamă, cu o viteză maximă de 265 mp/h. Este potrivită pentru fast fashion – serii scurte, personalizate, la prețuri de producţie accesibile. Modelul Monna Lisa 32 are 32 de capete de printare PrecisionCore și este primul model din lume cu 16 culori (inclusiv fluorescente) pentru producția digitală din industria textilă. Culorile, care fac parte din noua gamă de cerneluri Genesta, sunt așezate într-un stativ extern, care poate fi poziționat oriunde adiacent imprimantei.
Cerneluri pe bază de pigment
Noua gamă de cerneluri Genesta PG-Revo pe bază de pigment oferă rezistență la frecare, dar şi nuanțe de culoare puternice (rezultate identice cu cele oferite de imprimarea tradițională, potrivit ISO 105X12), fără să fie nevoie de tratarea ulterioară a țesăturii. Are proprietăți fizice și chimice de aderenţă rapidă a culorilor și oferă o imprimare de înaltă calitate, pe o gamă largă de tipuri de țesături și aplicații, ce pot fi folosite inclusiv în „fast fashion” rapidă sau pentru decoraţiuni interioare.
Cerneala PG-Revo nu consumă apă în procesul de post-imprimare, ceea ce o face ecologică. Aceste cerneluri PG-Revo pot fi aplicate și pe țesături care nu beneficiază de pre-tratament, accentuând astfel caracteristicile lor eco-friendly.
Proiectul Monna Lisa
Monna Lisa este rezultatul unui parteneriat între Fratelli Robustelli (pentru ingineria produselor), For.Tex (pentru dezvoltarea cernelurilor) și Epson (pentru tehnologia imprimării Epson).
Înființată în Vila Guardia (Como, Italia), în anii 1950, F.lli Robustelli este o companie deținută 100% de Epson Italia. Această companie a dezvoltat prima imprimanta digitală pentru textile, bazată pe tehnologia de imprimare Epson.
Stabilită în Fino Mornasco (Como, Italia), For.Tex este o companie deținută 100% de Epson Italia. For.Tex dezvoltă cernelurile pentru gama de imprimante digitale Monna Lisa și cernelurile Genesta pe bază de pigment.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz