MOL a investit 200 mil. euro în România în ultimii 25 de ani
Reading Time: 3 minuteDupă ce a deschis prima stație de carburanți pe piața locală acum 25 de ani și a investit aproximativ 200 de milioane de dolari în extinderea organică și modernizarea rețelei de retail și a sistemului logistic, MOL România a ajuns la o rețea de 234 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți (Giurgiu și Tileagd), un terminal GPL (Tileagd), divizii de lubrifianți și produse petrochimice și un portofoliu extins de produse și servicii dedicate persoanelor fizice și companiilor.
MOL România angajează direct peste 250 de oameni în sediile administrative, în timp ce peste 2.700 de persoane lucrează în stațiile de servicii din întreaga țară. Compania s-a extins în acești 25 de ani și prin două achiziții importante: Shell (2004) și Eni/Agip (2014).
„MOL România a crescut în cei 25 de ani alături de economia românească, la a cărei dezvoltare a contribuit. Nevoile în continuă schimbare ale clienților noștri au fost întotdeauna în prim-plan și am dorit să le oferim acestora produse și servicii inovatoare. Compania a beneficiat în tot acest timp de sprijinul puternic al Grupului MOL și de munca dedicată a unei echipe solide de profesioniști, datorită cărora strategia de dezvoltare pe termen lung a fost pusă în practică cu succes. MOL România este astăzi un jucător dinamic și pregătit să continue călătoria alături de angajaţii, partenerii, clienţii săi şi de comunităţile unde activează„, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
Compania se află în plin proces de transformare dintr-un retailer de produse petrochimice într-un furnizor de servicii complete pentru clienții aflați în mișcare, în linie cu schimbările în comportamentul consumatorilor și cu strategia de dezvoltare a Grupului MOL, cea mai mare companie integrată de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est.
Viziunea MOL pentru următorii 10 ani este că stațiile de alimentare vor deveni stații de servicii integrate pentru persoanele aflate în mișcare, fie că vorbim despre cumpărături alimentare, cafea sau încărcarea mașinilor electrice, iar compania a început deja procesul de transformare pentru această evoluție.
Strategia de dezvoltare a MOL România este concentrată pe 3 piloni principali: digitalizare, dezvoltare și diversificare. Compania continuă să-și dezvolte sistemul logistic și rețeaua de stații la nivel național, concomitent cu diversificarea produselor și serviciilor din portofoliu.
Reinventarea mobilității
MOL România a introdus, de-a lungul timpului, noi concepte de retail, precum conceptul gastronomic Fresh Corner lansat în 2015, și a început dezvoltarea de servicii în sectorul electromobilității din 2017, prin lansarea MOL Plugee. Serviciile de încărcare a mașinilor electrice, dezvoltate prin proiectul pan-european NEXT-E și din surse proprii, sunt disponibile în acest moment în 20 de stații MOL România.
Clienții beneficiază de o gamă extinsă de servicii și programe: programul de loialitate MultiBonus, servicii de spălătorie auto, transfer de bani, plata taxelor de drum pentru România și Ungaria, servicii de reciclare a uleiului uzat. De la lansarea sa în 2005, MultiBonus, primul program de loialitate de pe piața locală de petrol și gaze, a crescut de patru ori baza de clienți loiali a companiei.
Fresh Corner, un concept gastronomic care adresează nevoia consumatorilor de produse alimentare proaspete și cafea proaspăt preparată, a vândut peste 19 milioane de cafele Fresh Corner de la lansarea din 2015.
Produse și soluții B2B
MOL România își deservește clienții prin două depozite de produse petroliere la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. De asemenea, clienții corporativi ce au deplasări interne și internaționale beneficiază de un portofoliu complet de carduri de carburant, prin care au acces la o rețea europeană extinsă de acceptare de aproape 6.000 de stații și pot controla cu ușurință eficiența costurilor, siguranța și consumul de carburant.
Implicare în comunitate
MOL România se implică în viața comunităților printr-o serie de programe de responsabilitate socială cu tradiție și donații semnificative, care adresează nevoi concrete în domenii-cheie, precum sănătate, educație sau mediu.
Programele de responsabilitate socială de lungă durată ale MOL au avut peste 250.000 de beneficiari și participanți, comunitățile fiind sprijinite cu peste 4 milioane de euro. În plus, doar în ultimii 2 ani, MOL România a donat peste 1,5 milioane de euro către sistemul medical românesc.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz