Companii

Model de business inovator

15 oct. 2014 3 min

Model de business inovator

Reading Time: 3 minute

Antreprenorul Octavian Badescu spune, atunci cand este intrebat despre trendurile din industria curieratului, ca a oferi cea mai buna calitate la cel mai bun pret nu mai este suficient, ci este necesar ca acestea sa se incadreze in cel mai scurt timp posibil. Aceeasi ratiune a stat la baza companiei sale, pe care a fondat-o in 2007 – Sameday Courier. 

Proiectul antreprenorului Badescu si-a propus inca de la inceput sa livreze ceea ce marile firme de curierat nu puteau in acel moment: flexibilitate, livrari rapide si ultrarapide pastrand un raport echitabil calitate-pret si, in final, mai mult timp pentru clienti. Expertiza antreprenorului roman si a partenerului sau – Lucian Baltaru – in aceasta nisa si modelul de business al companiei au facut din Sameday Courier un start-up de succes. Pe de-o parte, o arata faptul ca, sapte ani mai tarziu, compania este in continuare cea mai rapida firma de curierat din Romania si singura companie cu capital 100% romanesc care a dezvoltat serviciul de livrare in aceeasi zi la nivel national si international. Pe de alta parte, o arata evolutia financiara. De la an la an, compania a inregistrat o crestere sanatoasa la nivelul cifrei de afaceri, de fiecare data in conditii de profitabilitate. Prima jumatate a acestui an a adus pentru Sameday Courier o crestere de peste 50% a cifrei de afaceri fata de perioada similara a anului 2013.

Un asemenea rezultat financiar presupune si investitii pe masura. Curieratul fara investitii nu reprezinta nimic. Acestea sunt considerabile si inseamna flota de masini, centre de sortare, tehnologie software. Sameday Courier a pornit cu o investitie initiala de numai 50.000 euro, dar cu un model de business inovator pentru piata de curierat autohtona care presupunea costuri fixe minime si o pondere mare catre costuri variabile. Acest model de business a presupus externalizarea cat mai multor activitati care sa permita flexibilitatea de care compania are nevoie intr-o piata cu o activitate fluctuanta. “Am gandit acest model de business inca de la inceput, iar acest lucru ne-a permis recuperarea investitiei dupa primul an de activitate si atingerea pragului de 1 milion de euro cifra de afaceri dupa patru ani”, spune Octavian Badescu, fondatorul Sameday Courier.

Astfel, implementarea de costuri variabile a permis companiei flexibilitatea de a-si restrange forta de livrare chiar si cu 50% in lunile cu activitate redusa sau chiar dublarea capacitatii in lunile cu volum. In aceeasi paradigma de costuri variabile se incadreaza si sistemul de plata a curierilor, care a crescut implicarea acestora si le-a generat venituri in crestere cu 25%. 

Flexibilitatea si livrarile speciale

Modelul de business a permis sustinerea si dezvoltarea unor servicii care sa aduca plusvaloare in piata si care sa valideze promisiunea de livrari in functie de nevoile clientului, in cel mai scurt timp, la costul cel mai bun. Structura companiei este gandita intr-o maniera care permite adaptarea la cele mai solicitante cerinte ale clientilor, indiferent ca vorbim de livrari foarte urgente, de obiecte dificil de transportat, care necesita conditii speciale sau livrari in locuri greu de ajuns. Un exemplu este livrarea pe care Sameday Courier a realizat-o pentru OMV VIVA; a transportat produse de patiserie congelate in gheata carbonica din Romania pana in Austria, la sediul general al companiei OMV. Produsele au fost transportate la -50 si -70 de grade si au ajuns in 10 ore.

De altfel, livrarile cu temperatura controlata sunt unul dintre cele mai importante servicii pe care le ofera compania. Sameday Courier livreaza pentru sectorul medical studii clinice, probe de anatomie patologica, medicamente si diferite probe biologice ce necesita transport la temperatura controlata sau in mediul ambiental, dar si aparatura medicala. “Livram probe biologice zilnic. Toti curierii care efectueaza transporturi de medicamente si probe biologice sunt instruiti conform reglemen­ta­rilor BPD in vigoare si reglemen­ta­rilor nationale si internationale in domeniu”, mentioneaza Lucian Baltaru, General Performance Manager la Sameday Courier. Compania este si prima firma de curierat care are o divizie de food delivery prin care pune la dispozitia restaurantelor posibilitatea de a livra la domiciliul clientului, livrarile fiind in regim “same hour”, in conditii speciale de transport pentru o livrare optima.

In ultimul an, Sameday a realizat ceea ce piata de curierat locala sustinea ca este imposibil de dezvoltat la nivel operational, si anume livrarile programate. Organizatia a devenit singura companie de curierat care poate livra la ora ceruta de client, atat local, cat si national. Iar pentru magazinele online, Sameday pune la dispozitie un serviciu de livrare in aceeasi zi, pentru care cumparatorul poate opta in schimbul unui cost suplimentar. Compania a sesizat o crestere de 10% a cererilor pentru livrarile in aceeasi zi din momentul in care a fost implementat acest serviciu, mai ales pentru produsele IT.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: