Stiri

Mobilitatea pe două roți, încotro? Discuții la București cu Bolt, I’Velo, Splash și Lime

1 nov. 2024 2 min

Mobilitatea pe două roți, încotro? Discuții la București cu Bolt, I’Velo, Splash și Lime

Reading Time: 2 minute

Săptămâna viitoare Bucureștiul va fi gazda celei de-a 4 a întâlniri de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european SMAPE – Shared Mobility Action Programmes Exchange. Bolt România și I’Velo își vor deschide sediile pentru a găzdui vizite de studiu bazate pe exemple de bune practici implementate cu succes în regiunea București-Ilfov. De asemenea, Splash și Lime sunt alte două companii care vor fi reprezentate la panelurile de discuții prin experți locali care fac deja parte din grupul de actori locali relevanți ai proiectului.

Ne aflăm într-o perioadă de schimbare profundă, în care orașele europene se confruntă cu provocări complexe: trafic intens, poluarea aerului, spațiile publice suprasolicitate și o cerere din ce în ce mai mare pentru transport eficient și sustenabil. Aceste provocări cer regândirea modului în care ne deplasăm, iar mobilitatea partajată apare ca o soluție-cheie pentru a crea orașe mai accesibile, mai verzi și mai prietenoase cu mediul.

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), grație poziției sale de facilitator și de motor al inovării și dezvoltării, este constant preocupată de acest subiect, atât ca autoritate de gestionare a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale, cât și ca partener Interreg Europe. Interesul de a participa la proiecte cu impact asupra mediului înconjurător, așa cum este și proiectul SMAPE, atrage după sine responsabilitatea de a contribui la influențarea instrumentului de politică – Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. Așadar, astăzi, mai mult ca oricând, autoritățile locale au ocazia de a crea un cadru propice pentru dezvoltarea unui ecosistem de mobilitate sustenabilă, bazat pe colaborare între sectorul public și cel privat, pe inovație și, cel mai important, pe nevoile reale ale cetățenilor, a declarat Daniel Popescu, șeful Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe din cadrul ADRBI.

În perioada 6-7 noiembrie a.c. Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) va aduce la aceeași masă partenerii consorțiului SMAPE și stakeholderii regionali din Germania, Belgia, Norvegia, România, Italia, Slovenia, Grecia și Italia, alături de experții locali și reprezentanții operatorilor de shared mobility din România.

Evenimentul va fi un bun prilej de networking între partenerii și stakeholderii regionali cooptați de ADRBI (autorități publice, mediu privat, universități și institute de cercetare, societate civilă), unde vor fi susţinute prezentări şi vor avea loc dezbateri privind bunele practici identificate la nivel de parteneriat. Aceste activități de proiect au ca scop final influențarea instrumentelor de politică abordate în cadrul proiectului SMAPE.

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) este o organizație neguvernamentală, non profit, cu personalitate juridică, de utilitate publică, înființată în anul 1999, care funcționează în baza Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România. Activitatea de bază a ADRBI este reprezentată de oferirea de servicii specifice către administrația publică locală și sectorul privat, în scopul dezvoltării Regiunii București-Ilfov. De când și-a început activitatea și până în prezent, ADRBI a implementat mai multe programe destinate dezvoltării socio-economice a Regiunii București-Ilfov. În prezent, Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov este Autoritate de Management pentru implementarea Programului Regional București-Ilfov 2021-2027.

Array

Articole pe aceeași temă: