Stiri

Mobila second-hand, tot mai populară în rândul IMM-urilor din țară

21 mart. 2024 3 min

Mobila second-hand, tot mai populară în rândul IMM-urilor din țară

Reading Time: 3 minute

Companiile din România se axează din ce în ce mai mult pe achiziția de mobilier office second-hand, prin care pot să economisească de cel puțin 2-3 ori mai mult comparativ cu mobilierul nou, pe fondul scumpirilor generale, arată datele interne Princemob Buro. Astfel, atât IMM-urile, cât și persoanele fizice se orientează tot mai mult spre mobilă second-hand, fiind înregistrată o cerere în creștere cu 14% față de anii anteriori.

“Conform datelor noastre interne, din ce în ce mai multe firme și persoane fizice își îndreaptă atenția către soluții mai economice, precum mobilierul second-hand, în încercarea de a face față creșterii semnificative a prețurilor la mobilier. Aici vorbim nu doar de persoane fizice, ci și de antreprenori cu afaceri mari sau la început de drum în business, care caută soluții de reducere a cheltuielilor sau analizează cu atenție raportul calitate/preț. În ultimii ani, ne-am confruntat cu o creștere substanțială a costurilor pentru producția și distribuția mobilierului, o creștere cauzată de multipli factori, printre care inflația materiilor prime, costurile ridicate ale transportului și schimbările în politică fiscală. Aceste schimbări au dus la o majorare a prețurilor finale pentru mobilierul nou, ceea ce a determinat consumatorii să-și reevalueze opțiunile de cumpărare, mai ales că diferențele de calitate și aspect dintre mobilierul office second-hand și cel nou sunt aproape insesizabile”

George Udriște, CEO Princemob Buro

Dacă în anii anteriori o mare parte din firme sau persoane fizice preferau chiar să apeleze la credite bancare pentru a achizitiona mobilier nou, acum se resimte o scădere a reticenței privind mobilă second-hand și un interes mai mare pentru produsele care sunt de calitate, dar sunt la costuri mai mari. Astfel, datele Princemob Buro arată că, în comparație cu anii precedenți, consumatorii sunt acum dispuși să economisească de până la 3 ori mai mult atunci când vine vorba de achiziționarea de mobilier.

În ceea ce privește profilul consumatorilor, în continuare cererea cea mai mare pentru mobilier office second-hand vine din partea companiilor mari și IMM-urilor pentru mobiliarea sediilor și birourilor firmei. Cel mai mare interes pentru mobilă second-hand de birou îl manifestă firmele din domeniul medical, auto, agricultură, curierat, comerţ, dar şi IT.

Cluj-Napoca, orașul cu cea mai mare cerere de mobilă second-hand

În ceea ce privește tipul de mobilier SH preferat, antreprenorii comandă cel mai des birouri, dulapuri pentru depozitare, scaune ergonomice, scaune de vizitator, iar persoanele fizice cumpără birouri și scaune ergonomice.

Cel mai mare interes pentru mobilier office second-hand este înregistrat în Cluj, București-Ilfov, Iași, Timișoara și Brașov, iar o comandă medie este între 3.200 lei și 3.800 lei.

George Udriste CEO Princemob Buro

“Firmele și consumatorii persoane fizice își îndreaptă atenția către acest segment al pieței de mobilier, perceput ca o opțiune mai accesibilă și economică în contextul actual al creșterii prețurilor. Pe fondul cererii tot mai mari, am diversificat gama de produse de mobilă second-hand, oferind opțiuni convenabile din punct de vedere financiar în ceea ce privește amenajarea sediilor firmelor și a locuințelor românilor. Toate produsele SH comercializate trec printr-un amplu proces de igienizare şi curăţare. Suntem obligaţi prin lege ca pentru toate produsele care conţin materiale textile sa aplicăm o procedură de dezinfecţie şi alta de dezinsecţie direct în Germania, de unde importăm mobila, iar apoi înainte de a fi comercializate ele trec prin alt proces de verificare a funcționalităților, ungere, curăţare, spălare şi aspirare acolo unde este cazul, cu soluţii profesionale nemţeşti”

George Udrişte, CEO Princemob Buro.

În acest context, piaţa de mobilă second-hand va înregistrat cel mai mare avânt în 2024 și va deveni tot mai importantă în economia circulară, ajutând la protejarea mediului. De altfel, România a adoptat Planul de Acţiune pentru Economia Circulară în luna octombrie 2023, plan ce cuprinde 52 de acţiuni pe termen scurt, mediu și lung. În acelaşi timp, Princemob Buro contribuie la reducerea poluării şi la protejarea mediului atât prin comercializarea mobilei second hand care favorizează reducerea risipei şi la educarea pieţei, dar şi prin singura campanie de plantare a unui copac pentru fiecare birou vândut.

Foto: © Archigraf | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: