Stiri Companii

Misavan a investit 7 milioane de euro într-un depozit logistic din Iași 

26 ian. 2022 2 min

Misavan a investit 7 milioane de euro într-un depozit logistic din Iași 

Reading Time: 2 minute

Producătorul și distribuitorul ieșean de produse profesionale de curățenie și dezinfecție va inaugura, în luna februarie, un depozit logistic amplasat în Parcul Industrial Miroslav, din județul Iași.  

La scurt timp după ridicarea stării de urgență, în iunie 2020, compania Misavan a început demersurile pentru a obține autorizațiile necesare pentru construcția depozitului logistic, iar șantierul propriu-zis a fost deschis un an mai târziu. După 18 luni de muncă și o investiție de 7 milioane de euro (fonduri alocate atât pentru construcția propriu-zisă, cât și pentru asigurarea stocurilor de marfă necesare desfășurării activității), depozitul din Parcul Industrial Miroslav va fi funcțional începând din luna februarie 2022. Construcția se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și va cuprinde, pe lângă zona de depozitare, și sediul companiei Misavan. 

“Pandemia de Covid19 a creat mari probleme economice, iar lanțurile logistice au fost destul de afectate și nu doar pe termen scurt, în timpul carantinei din primăvara anului 2020, așa cum se estima inițial. Aceste probleme au persistat în 2021 și, din păcate, este posibil să continue și anul acesta. De aceea, decizia noastră de a construi un depozit logistic a fost una inspirată, mai ales că strategia noastră de business se bazează pe ideea adoptării lanțurilor scurte de aprovizionare și de a ne deservi clienții cât mai rapid.” 

Ciprian Otea, director general Misavan

Procesul de încărcare începe luna viitoare și va fi finalizat în aprilie, soluția tehnică aleasă de compania Misavan fiind aceea de depozitare densă, capacitatea maximă fiind de 4.700 de locuri de paleți. Odată funcțional, depozitul din Parcul Industrial Miroslav va aduce toată logistica Misavan in house și va deservi toate cele 12 filiale ale companiei din țară.

“Vrem să îmbunătățim procesul și timpii de livrare a produselor, iar stocul de marfă să fie actualizat săptămânal, în condițiile în care până acum era actualizat la două-trei sau chiar patru săptămâni, în anumite cazuri. Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienți, atât ca timp de livrare, cât și geografic, motiv pentru care se impunea existența unui depozit propriu și scurtarea timpului de livrare. Doar anul trecut, spre exemplu, peste 10.000 de companii au ales Misavan ca furnizor pentru produsele lor de curățenie.” 

Ciprian Otea

Ultima fază a proiectului din Parcul Industrial Miroslav se va încheia în a doua parte a anului, când vor fi finalizate lucrările la zona de birouri și se va muta aici și sediul central al companiei Misavan. Compania Misavan, specializată în producerea și distribuirea de produse și soluții de curățenie, a fost înființată la Iași, în urmă cu 22 de ani. Inițial, obiectul principal de activitate a fost distribuția produselor de menaj pentru consumatorii retail din zonă, compania extinzându-și ulterior activitatea pe piața produselor și a soluțiilor de curățenie preponderent către domeniul profesional.

În prezent, portofoliul companiei cuprinde peste 1.500 de produse, care sunt disponibile și în magazinul online. Produsele Misavan sunt comercializate atât în ambalaje de dimensiuni mari, destinate utilizatorilor industriali, cât și în formate mai mici, ușor de utilizat de către consumatorii casnici.
Anul trecut, compania și-a consolidat poziția pe piața produselor de curățenie și dezinfecție, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri față de 2020, când a înregistrat un volum de vânzări record, de peste 100 de milioane de lei. În prezent, compania are 310 de angajați, numărul acestora crescând constant de la an la an, de la 186 în anul 2016.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: