Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“. Apelul, finanțat Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, dispune de o alocare totală de 80 milioane euro pentru a sprijini măsuri ce urmăresc îmbunătățirea condițiilor locative ale bătrânilor vulnerabili.
„Vorbim despre un tip de servicii sociale care se derulează în premieră pentru România, care vor contribui la menținerea independenței și calității vieții pentru persoanele vârstnice, astfel încât ele să poată continua să trăiască în comunitățile lor și să participe activ la viața socială. Avem în vedere atât furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire și până la igienizare, cât și servicii de îngrijire medicală și terapie. Vor putea beneficia de aceste pachete de servicii românii cu vârsta de peste 65 de ani. Să vă faceți o idee despre cât de important este acest apel, în acest moment, serviciile de îngrijire a seniorilor din România deservesc 12.500 persoane, adică doar 1,3% din persoanele care au nevoie de acest tip de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Apelul va fi lansat în contextul în care numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel național, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidențiale de bătrâni licențiate este insuficient: 557 în anul 2020.
Aceste condiții, persoanele vârstnice fără sprijin din partea familiei sunt expuse unui risc mai mare al sărăciei şi excluziunii sociale, în special femeile în vârstă. În 2019, 47,9% din populația UE a raportat dificultăți moderate sau severe în a se îngriji și a-și face treburile casnice. Potrivit INS, la începutul anului 2020, în România trăiau erau 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Aceasta înseamnă că, prin raportare la cifrele disponibile la nivelul UE, aproximativ 963.000 români cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. În consecință, acțiunile finanțate vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparținători legali sau cu aparținători care nu au venituri suficiente, precum și ameliorarea situației locative și a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili.
Furnizori de servicii sociale publici și privați autorizați acreditați, în parteneriat cu autorități publice locale din localitatea/ localitățile în care se implementează proiectul.
Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“ este în consultare publică până la data de 26 mai a.c.
Apelul de proiecte va fi deschis în perioada 11 iunie – 10 august 2023, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS2021 / SMIS2021+.
Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) vine cu un ansamblu de măsuri integrate prin care sprijină aplicarea strategiilor naționale și locale pentru a contribui în mod direct la susținerea procesului de reducere a fenomenului sărăciei și la susținerea grupurilor vulnerabile în vederea depășirii situației de excludere socială.
Lansată în 2022, cu o investiție de 2,8 milioane de euro, Medikali, o clinică medicală privată, și-a consolidat rapid poziția…
Select Residences, cel mai recent complex rezidențial dezvoltat de Anchor Grup, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România,…
Integratorul de finisaje premium Quadra Casa marchează o nouă premieră cu impact internațional prin atragerea în exclusivitate a colecțiilor de…
Reîntoarcerea la birou continuă să crească în acest an, pe măsură ce angajații resimt tot mai mult nevoia de interacțiune…
Golin România a obținut 11 premii din 16 nominalizări la ediția din acest an a Romanian PR Award: 3 Golden…
Asociația pastel, dedicată misiunii #NicioLunăFărăOFaptăBună, anunță lansarea proiectului PractiLand, o inițiativă susţinută de Kaufland România, menită să transforme educația practică…