BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Ministrul Finanțelor spune că mai este loc pentru relaxarea politicii monetare

8 sept. 2020 < 1 min

Ministrul Finanțelor spune că mai este loc pentru relaxarea politicii monetare

Reading Time: < 1 minut

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, consideră că “mai este loc” de relaxare pe partea de politică monetară, atât la dobânzi cât și la rezerve minime obligatorii.

Deși economia a fost afectată de aproape două luni de stare de urgență, investițiile au avut o contribuție pozitivă la creșterea economică, iar în iulie câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1% față de iulie 2019, arată Florin Cîțu, într-o postare pe rețelele de socializare.

Ministrul spune că pentru a menține ritmul și a asigura revenirea rapidă a economiei este nevoie că politica fiscala și monetară să lucreze împreună.

„Spațiul fiscal este limitat, dar mai este loc de relaxare pe partea de politica monetară, atât la dobânzi, cât și la rezerve minime obligatorii. Injecția de lichiditate în economie de până acum a funcționat perfect. Trebuie să continuăm”, susține Florin Cîțu.

În ședința de pe 5 august, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât:

-reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an de la 1,75 la sută pe an începând cu data de 6 august;

-reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,00 la sută pe an de la 2,25 la sută pe an;

-păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit;

-continuarea efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de stat în lei de pe piața secundară.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: