Ministrul Finanțelor caută soluții ca inflația să nu ajungă la două cifre, cum a prognozat BNR
Reading Time: 2 minuteMinistrul Finanțelor a reacționat după comunicatul BNR care spune că inflația va crește în aprilie. Oficialul spune că va aduce ”un mix de măsuri” care să ajute la reducerea inflației.
Soluțiile pregătite de Ministerul Finanțelor
Ministrul spune că instituția a lucrat în baza datelor de care dispune în prezent, dar a anunțat un pachet de măsuri menit să tempereze inflația. „Fac ceea ce ține de Ministerul Finanțelor pentru a veni cu măsuri care, pe de o parte, să reducă efectele din piață… și să restructurăm cauzele care au dus la această inflație în lanț. BNR a făcut o apreciere pe care o consider corectă”, a spus ministrul.
Câciu a spus că pachetul de măsuri, pentru care nu a oferit detalii, va fi finalizat la începutul lunii martie, urmând să fie discutat și în zona politică.
„Nu va fi o singură măsură”, a explicat Câciu, precizând că va fi „un mix de măsuri” care să vizeze efecte dar și cauze. „România are nevoie de investiții în energie, are nevoie de producție… Toate soluțiile sunt pe masă”.
„Scopul este ca inflaţia să nu se ducă în două cifre şi ca preţurile să scadă”, a completat ministrul Finanţelor.
El spune că actualele măsuri, implementate în perioada noiembrie 2021-martie 2022, costă aproximativ 6 miliarde de lei.
Banca Națională a anunțat creșterea inflației după terminarea plafonării prețurilor la energie
Schemele de compensare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație prezumate a fi aplicate până în luna martie 2022 vor imprima un parcurs neuniform ratei anuale a inflației pe orizontul apropiat de timp, aceasta fiind anticipată să scadă foarte ușor în intervalul ianuarie-martie, dar să consemneze un salt semnificativ în luna aprilie, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte. Caracteristicile schemelor de sprijin sunt totuși incerte, o eventuală modificare a duratei și/sau a conținutului acestora fiind de natură să afecteze semnificativ atât nivelul, cât și traiectoria viitoare a dinamicii anuale a inflației, mai cu seamă pe termen scurt, a comunicat Banca Națională a României
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz