MIPE a simplificat printr-un act normativ, aprobat la nivelul Guvernului, modalitatea de evaluare a proiectelor și asigură derularea digitalizată a tuturor etapelor unui proiect, finanțat din fonduri europene. Politica de Coeziune 2021-2027 aduce României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.
Prin adoptarea actului normativ sunt instituite măsuri pentru integrarea lecțiilor învățate din perioada anterioară de programare 2014-2020, precum măsuri noi în vederea simplificării, reducerii sarcinii administrative, dar și consolidarea capacității autorităților de management de implementare și gestiune a programelor în perioada 2021-2027 în vederea unei absorbții ridicate a fondurilor europene alocate României. Astfel, se asigură accesul facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile europene.
„Perioada de programare 2021-2027 este primul exercițiu de gestionare descentralizată a 8 din cele 16 programe aprobate, iar prin actul normativ adoptat astăzi vom asigura o abordare unitară la nivelul tuturor acestor programe. Simplificarea accesării fondurilor europene a fost pentru mine de la bun început un obiectiv de mandat, am promis predictibilitate pentru beneficiari, celeritate în activitatea de evaluare a proiectelor și o monitorizare mai eficientă a acestora. Iar OUG-ul aprobat astăzi este răspunsul la aceste promisiuni, facem pași importanți pentru ca birocrația inutilă în accesarea fondurilor europene să fie istorie. Integrând experiența perioadei 2014 – 2020, am pus accent pe calitatea proiectelor și pe implementarea corespunzătoare a acestora, iar declarația unică pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, alături de mecanismele de interoperabilitate și dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor reduce semnificativ povara birocratică pentru solicitanți. În plus, monitorizarea pe baza indicatorilor de etapă ne va aduce garanția unei bune implementări, astfel încât să ne asigurăm că banii europeni își ating scopul: acela de a contribui la dezvoltarea României prin proiecte de succes”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Complexitatea noului cadrul financiar multianual a generat nevoia identificării unei abordări unitare în punctele cheie a sistemelor de management și control, astfel încât beneficiarii de fonduri europene să poată să depună proiectele într-un cadrul procedural predictibil și considerabil simplificat care implică, printre altele, o abordare unitară în ceea ce privește accesarea și implementarea acestor resurse, într-un mediul digitalizat. Beneficiarii trebuie să respecte reguli diferite de la un program la altul atunci când vor depune proiecte la nivel de program național și/sau program regional, cea ce va crea sarcini administrative suplimentare pentru entitățile care pot beneficiar de finanțare.
De la aceste premise a apărut necesitatea elaborării unui act normativ care să alinieze procesul de accesare a fondurilor europene la nevoile reale ale beneficiarilor. Actul normativ are reglementări de imediată aplicabilitate, urmând ca măsurile pe termen mediu și lung să fie incluse în Codul Fondurilor Europene.
Ordonanța de urgență adoptată astăzi prevede:
De asemenea, un aspect relevant cu privire la aprobarea actului normativ este că în această perioadă se finalizează dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile, urmând ca acesta să se interoperabilizeze cu sistemele, bazele de date sau registrele administrate de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute în anexa ordonanței de urgență adoptate astăzi.
În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 – 8 programe naționale și 8 programe regionale, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri. Calendarul estimativ al fondurilor europene, cu informații despre apelurile ce urmează a fi lansate în cursul acestui an prin fiecare dintre aceste programe este deja publicat pe site-ul MIPE și va fi actualizat în mod regulat.
Foto 132580606 © R2d2v1 | Dreamstime.com
Datorită cererii peste așteptări în cadrul campaniei de Black Friday 2024 pe platforma eMag, TAROM anunță suplimentarea cu 1.500 de…
Xiaomi anunță astăzi promoțiile de Black Friday ce oferă pasionaților de tehnologie oportunitatea de a achiziționa produse remarcabile la prețuri…
CPE România, lider global în soluții de tehnologie pentru retail, aviație și logistică, anunță cu mândrie o etapă de transformare…
Cea de-a 14-a ediție a celui mai așteptat eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la ora 7:15…
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…
Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…