Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a cerut Comisiei Europene spre decontare aproximativ 3 mld. euro în ultimele 5 luni
Reading Time: 3 minuteÎn ultimele 5 luni, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a cerut Comisiei Europene spre decontare aproximativ 3 miliarde de euro. În aceeași perioadă, au fost semnate peste 1.000 de contracte cu beneficiarii.
Printre măsurile implementate recent de MIPE pentru creșterea gradului de absorbție se numără: implementarea voucherelor sociale, măsura de ajustare a prețurilor pentru deblocarea șantierelor, pachetul de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri și pachetul de 500 de milioane de euro pentru eficiența energetică a autorităților locale.
În această perioadă, MIPE își concentrează resursele pentru a valorifica potențialul generat de finanțările disponibile pentru perioadele de programare 2014-2020 și 2021-2027, respectiv cele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR ).
În ceea ce privește perioada 2014-2020, principalul obiectiv strategic la nivel instituțional este evitarea riscului de dezangajare a sumelor aferente programelor operaționale, sprijinind accelerarea ritmului de implementare a proiectelor, pentru a maximiza numărul investițiilor atinse până la finalul exercițiului financiar.
„În luna aprilie am început o aventură nouă în cadrul MIPE, iar unul dintre pilonii strategiei mele a fost să canalizăm resursele de care dispunem pentru 2014-2020 către investiții inteligente care să însemne îmbunătățirea impactului utilizării banilor europeni, pentru ca efectele generate să fie de durată. Prin măsuri precum implementarea voucherelor sociale, măsura de ajustare a prețurilor pentru deblocarea șantierelor, pachetul de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri și pachetul de 500 de milioane de euro pentru eficiența energetică a autorităților locale, facem pași importanți în acest sens. Iar acestea sunt doar câteva dintre măsuri. În final, previziunile noastră arată, pentru toate Autoritățile de Management, acoperim necesarul de declarații de cheltuieli de transmis Comisiei Europene în acest an, în vederea evitării dezangajării.”
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
În acest moment, pentru perioada 2014-2020, sumele totale primite de România de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, aferente programelor finanțate din Fondurile Structurale și de Investiții – FESI (Programul Operațional Infrastructură Mare, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capacitate Administrativă, Programul Operațional Asistență Tehnică, Programul Operațional Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime) și din Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane – FEAD (Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate), se situează la aproximativ 23,5 miliarde euro, din cele 35,7 miliarde euro, alocarea aferentă acestor programe.
3 miliarde euro solicitați spre decontare în ultimele 5 luni
Sumele solicitate Comisiei Europene pentru programele finanțate din Politica de Coeziune (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistență Tehnică, PO Capital Uman) și din FEAD (PO Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) sunt de aproximativ 15,6 miliarde euro, din alocarea UE aferentă (24,6 miliarde euro).
Din aceste sume, începând cu luna aprilie 2022, România a trimis solicitări de rambursare de 3 miliarde euro, din totalul de 3,8 miliarde solicitați în 2022.
Pentru luna iulie, autorităţile de management au transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, declarații lunare de cheltuieli în valoare totală de aproximativ 470 milioane euro. Ulterior, s-au transmis declarații de cheltuieli în valoare de 443 milioane euro, iar la nivelul autorităţilor de management sunt în pregătire declarații de cheltuieli de aprox. 114 milioane de euro, ce se vor transmite în perioada următoare, în conformitate cu estimările realizate.
Peste 1.000 de contracte de finanțare semnate în 5 luni
În ceea ce privește stadiul implementării programelor operaționale finanțate în cadrul Politicii de Coeziune și din FEAD, autoritățile de management au semnat 14.109 contracte de finanțare cu beneficiarii (MIPE– 5.575 contracte; MDLPA – 8.534 contracte), cu o valoare totală de aprox. 46,7 miliarde euro (MIPE – 32,1 miliarde euro; MDLPA – 14,6 miliarde euro).
Începând cu luna aprilie 2022, referitor la numărul total al contractelor semnate cu beneficiarii, a fost înregistrat un progres de 1.070 contracte de finanțare, în valoare totală de aprox. 2,4 miliarde euro (586 contracte de finanțare în valoare de 2 miliarde euro semnate în cadrul programelor operaționale gestionate de MIPE).
Începând cu luna aprilie 2022, progresul înregistrat privind plățile totale efectuate către beneficiari este de aprox. 2,6 miliarde euro (1,7 miliarde euro în cadrul programelor operaționale gestionate de MIPE).
Cereri de rambursare de 377 mil. euro în ultima săptămână
La 9 septembrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a transmis Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli în valoare 231,86 milioane euro.
Până în prezent, pentru proiectele derulate prin acest program operațional, Comisia Europeană a rambursat României 765,23 milioane euro, din totalul de 1,23 miliarde euro transmise spre decontare.
Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operațional Competitivitate. Găsiți aici informații suplimentare – https://bit.ly/3de1Kpa. Tot la 9 septembrie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a transmis Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerul Finanțelor, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli în valoare de 146,05 milioane de euro. În 2022, AM POIM a mai transmis declarații de cheltuieli în valoare totală de 1,45 miliarde de euro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz