Analize Companii

Mihai Popescu

10 apr. 2017 5 min

Mihai Popescu

Reading Time: 5 minute

Fratelli, Uanderful, Biutiful, Biutiful By The Lake, acesta din urmă premiat cu Restaurant & Bar Design Award Londra ÎN 2015, un fel de Oscar în lumea designului, sunt lucrările de referință ale designerului Mihai Popescu.

Mihai Popescu2
Mihai Popescu / foto Vali Mirea

Mai mereu zâmbitor, a început să-mi povestească despre studioul de design pe care-l conduce, dar nu înainte de a o prezenta pe mama sa, Alice Mihai, arhitect de meserie, cea care a pus bazele businessului de design, nucleul a ceea ce este în ziua de azi Twins Studio, dar mai ales cea care l-a îndrumat pe calea designului.

În lumea businessurilor de HoReCa, Mihai Popescu este cunoscut drept unul dintre „frații Fratelli“. Împreună cu fratele său geamăn, Liviu Popescu, și alături de doi prieteni, este acționar în grupul Fratelli, care cuprinde mai multe restaurante, baruri și cluburi celebre în București și alte orașe din țară. În lumea designului, este cunoscut drept artizanul mai multor amenajări, printre care Uanderful, Biutiful, Fratellini, Fratelli. Proiectele sale nu se limitează însă doar la localurile din grupul în care este acționar, tot el fiind cel care a amenajat Entourage, Corks, Casa di David sau Nomad Sky Bar și multe alte localuri, în medie, lucrând câte 12-15 proiecte pe an.

„Sunt mai mult inginer decât artist“, se autodefinește Mihai Popescu. „Îmi place să meșteresc, să găsesc soluții, mecanisme. Primul lucru pe care-l fac într-un proiect este să-l rezolv din punct de vedere tehnic, apoi estetic.“ Înclinația pentru latura mecanică a lucrurilor a avut-o de mic copil. Prima bicicletă mai întâi a desfăcut-o și recolorat-o, apoi a pedalat-o. A studiat arte plastice până în clasa a VIII-a, apoi a urmat liceul Mihai Viteazul din București. După terminarea liceului a făcut pauză un an și apoi s-a orientat spre design. Mergea deseori la atelierul mamei, atras fiind de manufactură, tâmplărie, machetare, iar din anul I de facultate a început să se implice și să lucreze împreună cu ea. A bricolat, a desenat, s-a familiarizat cu lemnul, utilajele, a manufacturat, a învățat care este diferența între un desen și un produs finit și prin ce transformări trece acesta.

Apetența pentru latura mecanică a designului a păstrat-o și în ziua de azi. Cel puțin o zi pe săptămână ajunge în atelierul de producție al Twins Studio, din Pantelimon, și este prezent în mod obligatoriu la fiecare montaj. „Este un atelier, nu o fabrică“, ține să precizeze, „toate produsele pe care le facem sunt unicat.“

În atelierul de 1.200 mp lucrează în jur de 35 de oameni, inclusiv unchiul său, fratele mamei, inginerul tehnolog Sorin Mihai, și un bun prieten din facultate care preia desenele și le implementează. „Totul este în familie, este un business de familie“, subliniază zâmbind. „Și nu e greu, este chiar plăcut, de­oarece nu suntem orgolioși, există competiție între noi, dar este una constructivă, care ne face să fim mai buni.“

Studioului de design i s-a alăturat și soția, Nadia, ea însăși absolventă de design industrial, mama sa, arhitecta Alice Mihai, are propriile proiecte – designul magazinelor Collective îi aparține în totalitate, iar fratele, Liviu, se implică pe partea de PR și marketing.

Primul proiect de amenajare a lui Mihai Popescu a fost Time Out, un bar studențesc, la care a lucrat pro bono alături de colegii de grupă din facultate, fericiți că au avut mână liberă să creeze ce voiau.

După terminarea facultății, primul proiect a fost Cuando, tot un bar, devenit un succes imediat. Între timp, s-a implicat în design pentru diferite evenimente de brand organizate de agenții de publicitate, după care a început odiseea Fratelli. Împreună cu fratele său Liviu și soțiile lor și-au propus să creeze un spațiu al lor, în care să-și petreacă timpul, mai ales că aveau totul la îndemână: designul, furnizori, mobila. S-au apucat de treabă în urmă cu vreo 12 ani, când au găsit un spațiu lângă Ateneu. În timp, businessul a luat amploare, în prezent extinzându-se și în franciză în cinci orașe: Sibiu, Galați, Iași, Timișoara și Constanța. În București există trei localuri și în Mamaia unul, toate patru operate direct de grupul Fratelli.

Toate lucrările de amenajare a acestor spații poartă semnătura Twins Studio, care în timp și-a conturat o anume manieră de lucru. „Ne exprimăm stilul prin felul în care suntem noi ca oameni – prietenoși, veseli, activi, practic încercăm tot timpul să vindem atmosferă“, explică Mihai Popescu.

Ca designer, spune că încearcă să umple goluri de aer cu obiecte, adică într-un spațiu în care nu este nimic, vrea să găsească cea mai bună rezolvare din punct de vedere matema­tic – „găsești hibele spațiului, le înlocuiești, le grupezi, le dai o formă“.

Despre stilul industrial, cu totul la vedere, în vogă în ziua de azi, spune că nu este ceea ce îl reprezintă. Dacă ar fi totuși să se autodefinească, ar spune în primul rând că face totul cu plăcere și îi place foarte mult manufactura: „În orice obiect al nostru o să vezi munca, nu o să vezi neapărat minimalism, o să vezi detalii, îmbinări și asta ne face speciali“. Atenția la detalii este și cea care i-a adus unul dintre cele mai râvnite premii, un fel de Oscar al designului în domeniul HoReCa.

În 2015, la a treia nominalizare în competiția Restaurant & Bar Design Awards, Twins Studio a câștigat la Londra un premiu pentru Biutiful by the Lake, ceea ce le-a sporit și mai mult elanul creativ, dar și dorința de a se extinde peste hotarele României, plan ce începe deja să se contureze.

Lucrează la amenajarea unui restaurant în Cipru, a unui food corner în Sao Paolo, iar pentru Carrefour dezvoltă o serie de cafenele în toată Europa. La acestea se adaugă lucrările din afara Bucureștiului, în orașe precum Galați, unde Twins Studio a amenajat franciza Fratelii și unde provocările sunt pe măsură, fiind nevoie să creeze piața. Nu în ultimul rând, din strategia de dezvoltare a studioului face parte și intrarea pe noi segmente de piață, respectiv amenajarea de cantine în centre de business. „Dacă până acum am lucrat exclusiv pe segmentul premium, de acum înainte ne mutăm și pe segmentul mediu pentru că și acolo trebuie intervenit“, explică designerul de la Twins Studio, care zi de zi îi place să-și dea teme din ce în ce mai complexe.

Biutiful by the Lake (2014)

IMG 3192

Este proiectul care a adus Twins Studio cea mai mare recunoaștere într-o competiție de profil, respectiv titlul de laureat al Restaurant & Bar Design Awards (Londra, 2015).

Fratelli Timișoara (2009)

SBA 7114

Deschis în franciză, Fratelli Social Club din Timișoara poartă tot semnătura Twins Studio.

Stradale – Oregon (2016)

1

Situat în Oregon Park din Pipera, Stradale este un nou concept de restaurant de street food, live cooking, feluri de mâncare reinterpretate și un meniu dezvoltat sub îndrumarea lui Chef Foa.

Uanderful (2015)

IMG 8769 Edit

Parte din grupul Fratelli, Uanderful, inaugurat în 2015, se află situat în aceeași clădire cu Fratellini.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: