Analize Business Companii Stiri

Micii antreprenori investesc tot mai mult în softuri de contabilitate și management financiar

28 iul. 2021 3 min

Micii antreprenori investesc tot mai mult în softuri de contabilitate și management financiar

Reading Time: 3 minute

Tot mai mulți freelanceri și mici antreprenori din țară au investit, în acest an, în completarea serviciilor de contabilitate cu soft-uri integrate de management financiar, destinate microîntreprinderilor. Accelerarea digitalizării din ultimul an și nevoia de a avea acces în timp real la date financiare actualizate, nu doar un sigur raport contabil lunar, a determinat micii întreprinzători locali să caute asemenea servicii complete.

vizibilitate asupra situației financiare

În noul context sanitar și economic, companiile de mici dimensiuni au început să resimtă tot mai acut nevoia unor instrumente financiare moderne, digitale și accesibile în administrarea afacerilor. Iar ultimele luni ale acestui an au determinat întreprinzătorii să adopte servicii de contabilitate și IT potrivite micilor afaceri.

„Antreprenorii au, astăzi, nevoie de mai multă vizibilitate asupra situației financiare a firmelor ca niciodată. Trăim timpuri în care tehnologia ne permite să realizăm foarte multe lucruri din doar cateva click-uri, iar administrarea unui business, fie și de mici dimensiuni, poate fi mai ușoară cu ajutorul soluțiilor dedicate lor. Pe lângă asistența unui expert contabil, proprietarii firmelor au nevoie să acceseze rapoarte și evidențe financiare, în special în momentele în care sunt necesare decizii de business și nu doar după centralizarea documentelor, efectuată în mod tradițional de contabil, la finalul lunii. De aici și nevoia tot mai mare a unor asemenea platforme”,precizează Adrian Bodomoiu (foto), Director General în cadrul Wizrom Software.

Peste 880.000 de locuri de muncă

În 2019, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în România erau înregistrate peste 670.000 de microîntreprinderi, aproape 92% din totalul companiilor din România. De altfel, ponderea microîntreprinderilor în economia românească nu este deloc una neglijabilă. Conform datelor statistice, 43 miliarde de euro a fost cifra de afaceri totală a microîntreprinderilor din România, în 2019 – aproximativ 12% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Profitul acestora ajungea la 9 miliarde de euro, în 2019, iar locurile de muncă create depășeau 884.000.

MyWiz – contabilitate online

Observând această nevoie pe piața din România, la începutul acestui an, Wizrom a lansat MyWiz, un serviciu online automatizat de contabilitate și management al afacerii, asistat de o platformă automatizată și de experți contabili, destinat companiilor mici și foarte mici (microîntreprinderi). Dezvoltarea platformei digitale, a cărei investiție a depășit până acum 500.000 euro, a început în 2018 și prima versiune a fost finalizată în cea de-a doua jumătate a anului 2020, fiind disponibilă pentru clienți și comunicată în februarie 2021.

La aproape jumătate de an de la lansarea softului și utilizarea lui de freelanceri din industria IT&C, dar și de antreprenori cu business-uri în domeniul serviciilor, al comerțului online, în mici ateliere de producție sau retail, reprezentanții Wizrom susțin că feedback-ul primit din partea utilizatorilor este unul foarte bun, lucru care îi determină să aibă în vedere investiții noi privind și alte automatizări și customizări ale platformei MyWiz, care să ajute clienții, în funcție de domeniul în care activează.

În cloud

Printre principalele beneficii enumerate de antreprenori în utilizarea serviciului digital de management al afacerii, operat în întregime în cloud și disponibil online de pe orice dispozitiv, în condiții maxime de securitate și de protecție a datelor, se numără faptul că aceștia nu mai sunt nevoiți să meargă lunar la contabil cu documentele necesare, obținerea unei mai bune vizibilități asupra afacerii, sfaturile și recomandările furnizate de către experții contabili ai platformei, precum și costurile accesibile privind utilizarea soluției (serviciul funcționează pe baza unui abonament lunar, în funcție de mărimea business-ului, fără costuri de implementare).

Aceste servicii vizează firmele mici și mijlocii, care nu au un contabil in-house, dar care își doresc mai mult decât emiterea, înregistrarea și administrarea facturilor, care caută să aibă vizibilitate asupra afacerilor și, din ceea ce am observat, aceste afaceri sunt unele mobile, mereu în mișcare, ei intră în contact cu mulți clienți sau furnizori, motiv pentru care au nevoie, în permanență și în timp real, de informațiile furnizate de asemenea soluții IT”, explică Adrian Bodomoiu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: