Metaminds donează tablete pentru elevii din mediul rural
Reading Time: 2 minuteMetaminds lansează o campanie prin care își propune să aducă împreună două subiecte extrem de actuale și importante pentru România, conștientizarea necesității colectării selective și implicarea în educație, la finalul căreia va dona tablete pentru elevii din mediul rural.
Metaminds continuă seria inițiativelor din cadrul platformei de responsabilitate socială #beameta prin care și-a propus să promoveze personaje reale care doresc să își depășescă limitele și, prin acțiunile lor, să genereze performanță, plus-valoare și schimbare în diferite domenii.
De data aceasta, personajele principale sunt elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București care transformă colectarea selectivă a deșeurilor într-un sprijin real pentru școlarii din mediul rural puși la grea încercare de condițiile de învățare la distanță. Astfel, cu ajutorul Metaminds, deșeurile colectate selectiv de liceenii din București se vor transforma în tablete donate Școlii Gimnaziale „Scorțoasa” din județul Buzău.
Prin această campanie, Metaminds împreună cu Fundația Ecologică “Floare de Colț”, din care fac parte mulți elevi din cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București, își propune să aducă împreună două subiecte extrem de actuale și importante pentru România: conștientizarea necesității colectării selective și implicarea în educație.
“Educația este unul dintre pilonii sociali în care Metaminds caută să se implice tot mai des datorită legăturii puternice între domeniul de activitate al companiei și tineri – cei care au cea mai mare nevoie de tehnologie ca să se dezvolte și să devină în viitor inițiatorii unor noi proiecte cu rol în dezvoltare și inovație: viitorii meta. Ne bucurăm că împreună cu elevii voluntari ai Fundației “Floare de Colț” avem posibilitatea de a ne implica în creșterea calității actului educațional din online, mai ales în aceste vremuri care au pus la grea încercare învățământul românesc. Totodată, sperăm ca acestă campanie să ajungă la cât mai mulți elevi care doresc să se implice activ în proiecte ce țin de probleme de mediu.”, a explicat Andrei Cruceru, CEO Metaminds.
Cei aproximativ 150 de elevi voluntari din cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” vor fi implicați, timp de trei luni, într-o acțiune de colectare selectivă, online, în cadrul unei platforme dedicate create de Metaminds. Ei vor încărca aici fotografii cu deșeurile colectate și cărora le corespunde un anumit număr de puncte care se cuantifică ulterior în tablete donate.
“Elevii noștri au fost implicați de-a lungul anilor în multe inițiative în zona de protecție a mediului, însă campania realizată alături de Metaminds este cu totul specială datorită beneficiului dublu. Pe de-o parte elevii sunt implicați într-un proiect de reciclare, pe de altă parte implicarea lor voluntară are impact asupra copiilor din medii defavorizate care au acces redus la educație, mai ales în contextul actual. Sperăm ca tot mai multe companii să se implice în astfel de inițiative prin care să susțină elevii să se autodepășească”, a explicat Petre Stoinea, coordonatorul Fundației ”Floare de Colț” și profesor în cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul”.
La finalul campaniei, Metaminds va răsplăti implicarea voluntarilor printr-o donație de tablete către elevii Școlii Gimnaziale “Scorțoasa” din județul Buzău, pentru a asigura tinerilor din mediul rural accesul la un act educațional de calitate chiar dacă școala s-a mutat în online din cauza pandemiei.
De asemenea, în cadrul platformei există și o secțiune cu informații utile despre cum se face corect colectarea selectivă. De fapt, unul dintre obiectivele pe termen lung al campaniei inițiate de Metaminds este să familiarizeze elevii cu acțiunile de reciclare, astfel încât orice adolescent din țară să aibă acces la aceste informații și să poată colecta corect împreună cu familia.
Foto: © Mangpor2004| Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz