Cand eram copii, unii ne doream sa ne facem doctori, alti sportivi. Fiecare si-a urmat drumul in cariera aleasa, independent de dorintele avute. Exista insa oameni care au reusit sa aiba o cariera de invidiat de multi dintre noi, fara sa si-o fi dorit vreodata: au devenit investitori.
Ce a facut azi bursa din New York? A urmat trendul lansat la Tokio si continuat la Frankfurt? Daca stiti raspunsul la aceste intrebari, va numarati printre cei care stiu cum sa faca mai multi bani investind pe burse. Exista oameni care fac din aceasta activitate o pasiune si chiar mai mult, o meserie. I-am cunoscut pe romanii care pot spune ca traiesc din aceasta pasiune si meserie. Insa nu e deloc un parcurs usor si este nevoie de curaj, de inteligenta si de analiza critica. Pe unul dintre ei, Maniu Popescu, l-am intalnit la o cafea intr-un loc din centrul Capitalei. Modest, dar increzator in fortele proprii, a inceput sa imi povesteasca cum a ajuns sa fie un investitor. “Incepand din 1991 am facut comert cu amanuntul si en gros timp de mai mult de un deceniu, iar in paralel, inca din 1993, am inceput sa fac si investitii financiare in tot ceea ce inseamna fondurile mutuale ale acelei perioade, inclusiv in SAFI, iar mai tarziu chiar in FNI, de unde am iesit aproape pe zero”, spune Maniu Popescu. Acesta isi aduce aminte ca primul plasament pe piata de capital a fost abia in anul 2000, la oferta publica initiala BRD. Intrebat cum a ajuns sa faca aceasta activitate, a raspuns simplu ca a ales sa intre pe piata de capital pentru a-si completa activitatea de antreprenoriat, considerand ca poate fi mai eficient sa urmaresti pe cine e mai bun in diferite domenii si sa investesti in compania respectiva. “Astfel se disipa riscul pe mai multe afaceri, in loc sa te concentrezi pe una singura, proprie, care poate sa se dovedeasca neprofitabila in iuresul masurilor neprevazute ale tranzitiei. M-au ajutat natura mea analitica si faptul de a fi autodidact.”
Maniu Popescu nu este singurul care si-a dorit sa investeasca in alte domenii. Andrei Ionut Damian a inceput sa faca “experimente” in 2002-2004, dupa care a inceput sa tranzactioneze prin 2006. “Primii bani seriosi din speculatii i-am castigat in 2007, prima mare pierdere a fost in 2008. Primele plasamente inteligente le-am facut in 2009, iar sa investesc in adevaratul sens al cuvantului am inceput abia din 2011.” Andrei Damian spune ca a ajuns investitor la inceput probabil din vina lui Gordon Geckko (personaj interpretat de Michael Douglas in filmul “Wall Street”, din 1987), dupa care, putin mai tarziu, inspirandu-se de la George Soros.
Insa abia dupa sapte-opt ani, cu destul de multi bani investiti in educatia lui practica si cateva zeci de mii de pagini citite, a capatat o directie clara si se poate mandri ca este un urmas al lui Ben Graham si fan al lui Warren Buffett.
APETIT PENTRU RISC
Fiecare investitor isi dezvolta de-a lungul anilor propria strategie si propriul gust pentru risc. Unii sunt mai prudenti, iar altii vor sa obtina castiguri mai mari intr-o perioada mai scurta de timp, riscand mai mult. Andrei Ciubotaru, senior broker la compania de brokeraj Tradeville, spune ca pentru fiecare client nou determina un profil de investitor, printr-o serie de intrebari standard si un dialog axate pe asteptarile sale, pe apetenta la risc, pe gradul de cunoastere a mecanismelor bursiere, a economiei etc. “Odata determinat acest profil, care tine cont de
apetitul la risc, stabilim impreuna cu clientul o strategie de investire, inclusiv cu plan de rezerva in cazul in care lucrurile nu merg conform asteptarilor.”
Andrei Ciubotaru mai spune ca un broker indeplineste mai multe roluri in acelasi timp – aduna informatia, o filtreaza, o proceseaza si, cu un rationament logic si o concluzie, se prezinta in fata clientului. Abordarea este personalizata, pentru ca, dincolo de profilul de risc, in fata clientului, brokerul trebuie sa fie si bun comunicator, psiholog si sa simta ce i se potriveste cel mai bine acestuia. “Aceeasi informatie poate fi foarte buna pentru un client si neutila sau negativa pentru altul”, mai spune Andrei Ciubotaru.
In functie de profilul de risc, fiecare investitor realizeaza si o rata a castigurilor pe masura. Maniu Popescu spune ca are un grad mediu de aversiune la risc, cu plasamente financiare in obligatiuni de stat si corporatiste, fonduri de obligatiuni, actiuni listate autohtone si straine, societati financiare inchise, completate cu mici plasamente imobiliare. Ca urmare a acestor investitii, randamentele pe care le obtine sunt in medie in jur de 15% pe piata de capital, 5% obligatiuni de stat si fonduri de obligatiuni, 8% in plasamente in societati financiare inchise. Practic, portofoliul lui Maniu Popescu consta in 70% investitii in instrumente listate si 30% in companii nelistate.
Pe de alta parte, portofoliile lui Andrei Ionut Damian contin atat actiuni locale (actiunile blue chip clasice din Romania), cat si actiuni din strainatate – unele mai conservatoare (cum ar fi Honda) si altele mai exotice (spre exemplu Sierra Wireless). “Ca profil am pretentia ca sunt un value investor la baza, ce adopta pozitii in piata atat pe principii contrariene, dar si utilizand mijloace de analiza tehnica. Legat de risc, depinde ce intelegeti prin risc. Riscant este atunci cand cumperi o actiune bazata pe un pont sau pe instinctul de turma, fara a intelege macar domeniul vertical si orizontal in care activeaza compania sau cel putin modul de operare al managementului companiei. In astfel de situatii, apetitul meu de risc este extrem de scazut.” Andrei Ionut Damian a tras o linie in ianuarie 2014 si, din calculele lui, poate spune ca a facut in medie un randament de 22% anual pe ultimii trei ani, deci un total de peste 81% in ultimii ani.
Andrei Ciubotaru, de la Tradeville, considera ca, de fapt, scopul unui investitor trebuie sa fie in principal obtinerea unui randament superior depozitelor bancare si in subsidiar o performanta mai buna decat a pietei. Evident, investitorii, in functie de profilul lor de risc, pot inregistra randamente intr-o plaja extrem de larga.
DECALOGUL INVESTITORULUI INCEPATOR
1. Sa ai mereu o strategie
2. Sa ai mereu un plan de rezerva pentru situatii neprevazute
3. Sa nu tranzactionezi emotional
4. Sa inveti din greseli
5. Sa nu repeti greselile din trecut
6. Sa nu iti abandonezi strategiile sub imperiul emotiilor, fricii, panicii, entuziasmului
7. Sa ai o componenta lichida pentru oportunitati
8. Sa intri pe bursa doar cu bani din afara bugetului de zi cu zi
9. Incepe cu prudenta, sa te obisnuiesti cu piata. Mergi intai pe actiuni defensive (actiunile pe care investitorii ar trebui sa le detina atunci cand conditiile de piata sunt foarte grele. Actiunile defensive au tendinta de a performa mai bine decat piata atunci cand se inregistreaza scaderi, insa, atunci cand piata creste, actiunile defensive au o variatie sub nivelul pietei) si apoi abordeaza treptat si alte instrumente
10. Sa consulti mereu un broker
RETETA: FARA RETETA
Maniu Popescu este ferm: nu exista o reteta universal valabila de succes de a investi o suma minima pentru a obtine rezultate. “Sumele pe care le investesti in piata de capital tin foarte mult de disponibilitatile financiare ale fiecarui investitor, iar acesti bani trebuie sa fie in afara bugetului de subzistenta, a caror pierdere nu iti afecteaza existenta. Pentru a avea sanse mai mari de a obtine rezultate bune, o investitie pe piata de capital ar trebui sa depaseasca cateva mii de euro, in functie si de apetenta la risc si de disponibilitati.”
Un principiu simplu, dar important are Andrei Damian, care spune ca nu crede in sume minime sau maxime, ci in “investeste timpuriu si constant”. Andrei Ciubotaru apreciaza, la fel ca Maniu Popescu, ca fiecare investitor trebuie sa vina la bursa cu bani de care nu depinde existenta lui. Aceste disponibilitati sunt diferite de la investitor la investitor. “Cu cat dispui de mai mult, cu atat poti beneficia de o diversificare mai buna si implicit poti spera la rezultate mai bune. Ajuta foarte mult si o suplimentare periodica a sumelor de investit, intrucat asa se poate evita abandonarea unei strategii pe anumite plasamente vechi in cazul aparitiei unor oportunitati.”
Separat de sumele investite, care tin de bugetele extra ale fiecaruia, exista insa un mic secret pe care fiecare investitor il are si nu o sa vi-l dezvaluie imediat: relatia pe care o are cu brokerul, care poate deveni foarte importanta, mai ales pentru cei care sunt inca la inceput. Andrei Damian spune ca relatia cu brokerul este extrem de importanta. “Este locul de unde iti vin peste 40% din informatii, la care eu mai adaug 30% surse de informare externe cu abonament si inca un 30% analiza de tip «crawling». Totodata, brokerul este cel care iti executa ordinele, iti administreaza fluxurile financiare, iti ofera unelte de tranzactionare, consilere si multe altele.”
Pentru investitorii incepatori, rolul brokerului este foarte important. “In situatia unui investitor cu o relativa experienta si corelat cu tranzactionarea printr-o platforma online performanta, rolul brokerului poate fi diminuat rezumandu-se la recomandari de investitie si analize de piata”, spune Maniu Popescu. Pentru el, spre exemplu, este relevanta si foarte importanta o platforma performanta online, cu vizualizarea pietei in toata adancimea si in timp real, cu posibilitati de alerte si ordine conditionate, cu viteza in executie si cu posibilitatea de personalizare si transferuri gratuite si rapide intre conturi. Investitorul da si un exemplu, platforma Tradeville.
Din perspectiva brokerului Andrei Ciubotaru, depinde foarte mult de profilul investitorului.
“Brokerul dispune de aceleasi informatii ca oricare alt investitor, doar ca el este conectat permanent la piata. In acest fel, relatia cu brokerul este importanta pentru ca aduce economie de timp, precum si o abordare, o viziune din partea cuiva mult mai rutinat cu piata. Astfel, poti evita luarea unor decizii in conditiile scaparii unor informatii relevante.” Andrei spune ca este ca si cum ai avea la dispozitie un intreg detasament care lucreaza pentru tine si pentru investitiile tale, deoarece relatia cu un broker inseamna acces indirect la mai multe departamente odata. In plus, relatia cu brokerul poate fi cel mai bine fructificata daca exista si acces la o platforma performanta de tranzactionare, care poate aduce integrat in fata investitorului informatii despre cotatiile in timp real, analize, stiri, rapoarte, alerte, asa cum exista la Tradeville.
BURSA CA O CUNOSCUTA
Pentru necunoscatori, bursa este un fel de sperietoare. Acestia nu inteleg cu ce “se mananca” lucrurile, cum functioneaza, cum cumperi actiuni si de ce le vinzi. Insa pentru cei care inteleg sau care au minime cunostinte, bursa devine o prietena, care te poate face mai fericit si, de ce nu, mai bogat. Pentru cei care doresc sa exploreze acest teritoriu, avem si cateva sfaturi de la cei experimentati. Sunt cateva lucruri foarte importante pe care un investitor incepator trebuie sa le retina. In primul rand, sa aiba mereu o strategie si sa aiba mereu un plan de rezerva pentru situatii neprevazute.
Maniu Popescu recomanda unui incepator sa porneasca cu o posibila oferta publica initiala a statului, urmata apoi de plasamente in actiuni defensive. Investitorul da si un exemplu de actiuni care pot fi considerate pe termen lung “vedeta”, cu un randament bun: Transgaz si SNP (Petrom). In plus, ceea ce este foarte important este sa ai incredere in emitentul ales din toate punctele de vedere si sa stapanesti reactiile emotionale la eventualele corectii. In cazul lui Maniu Popescu, investitiile au devenit o rutina, poate chiar ar putea spune o meserie in care are experienta destul de mare.
La toate acestea, se mai adauga multa rabdare, stapanire de sine, mult studiu, constanta, investitie timpurie si din nou foarte multa rabdare. Andrei Damian mai puncteaza ceva, si anume ca scopul investitiei pe bursa nu este sa te imbogatesti peste noapte. “Sa investesti este aproape ca orice stiinta, meserie sau pasiune de pe Pamant. Trebuie sa o faci cu rabdare, cu munca si cu pasiune.” La capitolul provocari, investitorul spune ca cea mai mare este aceea de a tine piept bipolaritatii pietelor si de a nu te lasa influentat de asaltul psihologic al acestora. Acesta mai spune ca la inceput a inteles prin succes a da o “mica lovitura”. Acum crede ca succesul in investitii este un drum si nu o destinatie.
Pentru ca, pana la urma, acest domeniu tine si de pasiune. “Este genul de munca care dupa 10-12 ore de activitate ma face sa ma simt ca si cum m-as fi plimbat prin mijlocul naturii sau as fi desenat un peisaj din memorie”, afirma Andrei Ionut Damian.
Pana la urma, investitiile in piata de capital pot deveni o meserie in sine, daca sunt facute in mod profesionist. Desigur, pot fi privite si ca un hobby, o activitate facuta din pasiune in timpul liber. Insa daca cineva renunta dupa primele insuccese, poate fi privita ca o alta incercare. Maniu Popescu spune ca, daca la inceput a privit aceasta activitate ca pe una facuta din necesitate, astazi a ajuns sa o practice numai din placere, iar investitiile la bursa sa devina o adevarata pasiune. Si crede ca a avut succes datorita structurii lui de ardelean, mai asezat, care l-au facut in cei peste 20 de ani de investitii sa construiasca sistematic caramida cu caramida. “Desi de-a lungul anilor am experimentat si suisuri si coborasuri am avut totusi un parcurs constant ascendent.”
Asa ca, daca va doriti in ascuns sa deveniti investitori, puteti incepe oricand. Nu uitati insa sa aveti o suma de bani de care sa nu depindeti si dupa care sa nu va para rau daca incercarile de inceput va fac sa o pierdeti si sa vreti sa obtineti randamente mai mari decat la banca. Apoi, strategia v-o stabiliti impreuna cu brokerul, dupa cum recomanda si Andrei Ciubotaru, senior broker la Tradeville, dar numai dupa ce va determina profilul de risc.
Daca respectati principiile amintite in caseta de sfaturi, atunci cu siguranta, in timp, veti avea si succes. Investitii reusite!
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…
Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…