MERON deschide cafeneaua cu numărul 21 la Sibiu, după o investiție de 120.000 de euro
Reading Time: 3 minuteLanțul de cafenele MERON, înființat de Bogdan Ciocian la Cluj-Napoca, a deschis primul coffee shop din Sibiu, al 21-lea din țară.
Cu o investiție totală de peste 120.000 de euro, noua locație este situată în Piața Mare din Sibiu, fiind cel de-al doilea coffee shop deschis anul acesta, după cel din Bistrița. Sibiul devine astfel al 10-lea oraș în care Meron e prezent cu o locație fizică.
Noul coffee shop deschis la Sibiu are suprafață de 70 de metri pătrați și o capacitate de aproximativ 30 de persoane. Pe lângă cafeaua de specialitate, brandul clujean aduce la noua cafenea din Sibiu un meniu de brunch gătit la locație și cu patiserie in-house.
MERON a depășit 20 mil. lei în 2021
Cu o investiție inițială de 70.000 de euro acum șapte ani, compania MERON a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei și preconizează pentru anul 2022 o creștere de 15%.
„Încă de la început, echipa MERON a dorit să contribuie la dezvoltarea culturii cafelei de specialitate. Clienții noștri, #peopleofMeron, apreciează cafeaua de specialitate pe care o găsesc la noi, dar și înțeleg procesul prin care cafeaua ajunge la ei. Aducem boabe de cafea din toată lumea, de la ferme din Etiopia, Columbia, Panama, Kenia etc. Avem diversitate, tocmai pentru a oferi o experiență holistică a cafelei de specialitate celor care ne trec pragul. Suntem ambițioși, învățăm continuu, participăm la competiții pentru a fi și mai buni pentru cei care ne trec pragul. Avem în continuare planuri de dezvoltare atât la nivel național, cât și internațional.”
Bogdan Ciocian, Founder & CEO MERON
Lanțul de coffee shop-uri are acces la peste 200.000 de clienți lunar, care au parte de o experiență cu adevărat autentică în ceea ce privește cafeaua de specialitate. Echipa MERON a ajuns la aproximativ 200 de membri și se va extinde pe măsură ce brandul va deschide noi coffee shop-uri.
MERON prăjește cafeaua în prăjitoria proprie la Cluj-Napoca, lucrând cu ferme de cafea mici din întreaga lume. Astfel, în gama de origini de cafea sunt loturi de la câteva sute de kilograme până la nano-loturi de 5-7 kilograme, ce pot valora între 800 și 1.000 de euro kilogramul. Stilul de prăjire este unul ușor potrivit, atât pentru cafeaua la filtru cât și pentru un espresso delicat și complex.
În ciuda perioadei dificile din ultimii ani, brandul clujean a reușit să își continue expansiunea. În momentul de față există 11 locații în Cluj-Napoca (Meron Roastery, Meron Napoca, Meron Central, Meron Opera, Meron Sigma, Meron Platinia, Meron Iulius, Meron Iulius Parc, Meron Polus, Meron Polus 2, Meron Mihai Viteazu), iar în afara Clujului brandul poate fi găsit în 9 orașe (Meron Cișmigiu – București, Meron Alecsandri – Oradea, Meron Alba Iulia, Meron Brașov, Meron Bistrița, Meron Sibiu, Meron Târgu Mureș, Meron Satu Mare, Meron Zalău).
Planurile de business MERON vizează și extinderea la nivel internațional, în momentul de față echipa fiind în căutare de orașe și piețe în care să ducă pasiunea pentru cafeaua de specialitate. Scopul MERON este să ajungă la cât mai mulți oameni pasionați de specialty coffee și să mărească comunitatea de #peopleofmeron. Pe termen scurt, brandul clujean îi așteaptă pe iubitorii de cafea la Untold și TedX Cluj.
Meron a fost singurul brand românesc prezent la London Coffee Festival în calitate de expozant, acesta fiind unul din cele mai importante evenimente de profil din lume. Pentru urmatoarea perioadă sunt plănuite prezențe la Paris Coffee Festival și World of Coffee Milano.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz