Mega Image livrează gratuit, cu ajutorul asociațiilor, cumpărături la domiciliu pentru vârstnici
Reading Time: 2 minuteÎn contextul extinderii măsurilor de prevenție COVID-19, Mega Image se alătură inițiativelor de voluntariat din întreaga țară și alocă linia telefonică Sună Mega! pentru a facilita accesul la cumpărături livrate gratuit la domiciliu persoanelor cu vârste de peste 65 de ani și celor cu dizabilități.
Astfel, pe toată perioada măsurilor de urgență COVID-19, la numărul de telefon 0800.410.900, care poate fi apelat în mod gratuit, non-stop, operatorii din call-center-ul Sună Mega! vor prelua apelurile persoanelor care se află în indisponibilitatea de a se deplasa și, în funcție de adresa la care locuiesc, le vor redirecționa către asociații și organizații care asigură livrări gratuite cu ajutorul voluntarilor.
„În aceste momente dificile, ne dorim să sprijinim cât mai mult oamenii care au cea mai mare nevoie în comunitățile din care facem parte și să venim cu soluții sigure pentru ei. În continuare, siguranța angajaților și clienților noștri este foarte importantă, iar această inițiativă vine în întâmpinarea recomandărilor și eforturilor autorităților de a limita extinderea COVID-19 la persoanele cu risc crescut de infectare. Salutăm pe această cale inițiativele civice pentru ajutorul acestor persoane și apelăm, încă o dată, la implicarea, responsabilitatea și înțelegerea întregii comunități pentru a trece cu bine, împreună, peste această perioadă”, declară Mircea Moga, CEO Mega Image.
Inițiativele de voluntariat către care vor fi redirecționate apelurile și solicitările primite la linia Sună Mega! sunt în prezent: Direcția Generală de Asistență Socială București (DGASMB), Asociația Studenților la Construcție din București (ASCB), Geeks for Democracy, Inițiativa civică a Angelei Buzuloiu, Asociația Beard Brothers, Federația Tinerilor din Bacău, Centrul de Urgențe Speciale (în colaborare cu Asociația CIVITA), Bine Boutique.
Orașele care beneficiază de livrări gratuite de alimente pentru vârstnici și persoane cu dizabilități sunt București, Timișoara, Cluj, Bacău, Iași, Buzău, Botoșani, Slatina, Târgoviște, Constanța, Caracal, Pitești, costul comenzii urmând a fi achitat la livrare, conform bonului fiscal. Toți voluntarii vor respecta regulile de prevenție și siguranță prin echipament de protecție.
Mega Image face apel și la alte inițiative de voluntariat similare să se alăture pentru a redirecționara direct din linia specială Sună Mega! cât mai multe persoane, din mai multe zone și orașe din țară.
Credit foto: ID 131297684 © Irina Viatokha | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz