Mega Image a deschis cel de-al treilea Concept Store din Bucuresti
Reading Time: 2 minuteMega Image a inaugurat saptamana trecuta magazinul cu numarul 442: Mega Image Barbu Vacarescu, cel de-al treilea concept store din cadrul retelei, anunta retailerul intr-un comunicat de presa.
Noul magazin se adreseaza atat clientilor Mega Image din zonele de birouri, cat si locuitorilor comunitatii din zona Aurel Vlaicu.
“Mega Image Barbu Vacarescu este cel de-al treilea concept store din cadrul retelei. Am lucrat la perfectionarea acestui concept, astfel incat sa le oferim consumatorilor nostri experiente inedite la cumparaturi si sa deservim o gama larga de preferinte si servicii. Dorim ca prin oferta care se regaseste in magazin sa venim in intampinarea si celor mai pretentiosi dintre consumatorii nostri. De asemenea punem la dispozitia lor o echipa dedicata menita sa transforme simplul mers la cumparaturi intr-o experienta de food shopping inedita”, a declarat Vasileios Stavrou, Director General Mega Image.
Produse raw-vegan si fructe exotice
La cateva minute de mers de statia de metrou Aurel Vlaicu, Concept Store Mega Image Barbu Vacarescu se doreste a fi un punct de reper pentru cei care vor sa-si construiasca un stil de viata in care sa se bucure de tot ce este mai bun si mai nou, se arata in comunicat. Mega Image Barbu Vacarescu reuneste in aceeasi locatie o gama larga de produse in raioane, precum: Equilibrium Health & Wellness, o sortimentatie atent selectionata din concept corner-ul Wine Gallery, o oferta extinsa de fructe si legume, specialitati si carne – premium, insula Angst si multe altele.
Concept cornerul Equilibrium Health & Wellness disponibil in noul magazin aduna laolalta produse destinate celor care isi doresc un stil de viata echilibrat, sanatos si cat mai natural. Produsele alimentare de la Equilibrium Health & Wellness acopera o gama variata de produse bio si raw-vegan, de la seminte, germeni si fainuri la vinuri cu continut mic de sulfiti, produse de nutritie sportiva si suplimente alimentare.
Reprezentantii Mega Image caracterizeaza raionul de fructe exoctice ca fiind “un adevarat parc de distractii pentru simturi”, Concept Store-ul Barbu Vacarescu oferind rambutan, kumquats, mangustan (la sectiunea fructe) si chayote, ginseng, conopida violet, rosii kumato sau flori comestibile etc (in categoria de legume).
Totodata, magazinul ofera branzeturi si mezeluri internationale mixuri de condimente ce redau aromele specifice unor bucatarii exotice consacrate (indiana, chinezeasca, indoneziana, arabeasca, sud-americana, nord-africana). Specialitatile de la vitrina de carne includ steak mistret, steak cerb, vita, etc. iar in selectiile de bere premium si vinuri internationale se regasesc produse din tari precum Chile, Spania, Africa de Sud, Franta, care ii vor impresiona pana si pe cei mai pretentiosi dintre cunoscatori.
Situat pe strada Barbu Vacarescu nr. 201, langa statia de metrou Aurel Vlaicu, magazinul are o suprafata de aproximativ 1580 metri patrati si o parcare cu o capacitate de 35 de locuri, intrand astfel in top 3 magazine Mega Image dupa suprafata de vanzare.
Mega Image isi extinde in mod constant reteaua de magazine, ajungand la 442 de locatii si devenind unul din cei mai puternici jucatori din retail.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz