MedLife Group: Când inovația aduce sănătate
Reading Time: 6 minuteCum plănuiește Mihai Marcu să facă din MedLife Group un jucător relevant pe plan regional și să îmbunătățească activitatea medicală, printr-un focus mai mare pe tehnologie și inovație
Atunci când ne gândim la inovație, de cele mai multe ori ne vin în minte companii din domeniul tehnologic sau proiecte din zona IT&C și mai puțin din cel medical, deși percepția nu este tocmai una corectă. „Medicina este poate 90% din domeniul inovației. Aș vrea să fie clar că medicina folosește mai multă inovație decât aviația. Folosește mai multă inovație decât transporturile. Medicina actuală înseamnă mai mult decât acel medic cu har, un vraci care are acel talent extraordinar de a se uita în ochii noștri, de a se uita la pielea noastră, la înălțime sau la formele noastre ca să își dea seama că suntem bătrâni sau tineri, să își dea seama dacă suntem sănătoși sau mai puțin sănătoși ori dacă avem tensiune. În momentul ăsta, tehnologia este totul. Diagnosticul, mai nou acceptat în lumea medicală, este dat în procent de 70% de tehnologie și 30% de om. Iar tendința este ca acest procent să scadă până la 2-3% în următorii zece ani”, spune Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife Group și unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și oameni de business din România, cu o bogată experiență în managementul medical.
În acest moment și în următoarea perioadă de timp, genetica va fi principalul „instrument” medical. Pentru un pacient care descoperă de pildă o afecțiune oncologică, este foarte importantă o analiză de genetică, de biologie moleculară, unde se poate vedea de unde a pornit și ce agresivitate are. Acesta este motivul pentru care, în prezent, există între șase și opt forme de cancer care, descoperite în faze incipiente, prin screening, au un grad de vindecare (nu de remisie) de 99%.
Medicina viitorului
Iar dacă elanul tehnologic va urma același ritm de dezvoltare exponențială înregistrat în ultimii ani, sunt șanse ca inteligența artificială, machine learning și roboții să devină, în următorii ani, tehnologii care nu mai iau pe nimeni prin surprindere atunci când apar în aceeași propoziție cu sistemul medical românesc.
Într-un interval de zece până la douăzeci de ani, în domeniul medical va exista foarte multă robotizare, iar computerul va ajuta personalul medical să meargă mai „țintit” spre informațiile relevante. Întregul proces de automatizare și robotizare a unor ramuri ale medicinei va duce la o ultraspecializare a personalului medical care, în foarte scurt timp, nu va mai acorda prea multă atenție recoltării sângelui pentru analize, de exemplu, sarcină care va fi preluată de roboți ce pot recunoaște cu rapiditate venele chiar și în cazul pacienților cu vene subțiri sau greu de depistat. Astfel de dispozitive sunt încă foarte scumpe ca să înlocuiască mâna umană, dar încet-încet, în următoarea perioadă de timp, vor deveni o prezență tot mai frecventă în spitale și în laboratoare de analize medicale. De asemenea, prezența roboților chirurgicali în sălile de operație unde vor contribui la rezolvarea unor cazuri complexe în siguranță, uneori greu de rezolvat prin chirurgia clasică sau laparoscopie convențională, cu mai puține complicații și rezultate mai bune pentru pacienți, nu va mai părea demnă de scenariul unui film SF.
„Medicina sfârșitului de secol XX va dispărea, asta este sigur. Adaptabilitatea, inovația, update-ul și ținerea personalului medical la standardele robotizării, la standardele inteligenței artificiale vor fi cruciale, iar cine nu se va urca în trenul acesta va dispărea”, spune Mihai Marcu.
Cu toate acestea, dacă în foarte multe domenii deja se fac speculații cu privire la joburile ce vor dispărea și la numărul de angajați ce vor fi înlocuiți de roboți, în medicină nu se poate pune această problemă. Din contră. Ca să vă faceți o idee, în acest moment, recunoașterea unei formațiuni de orice natură, tumorale sau a unei leziuni, într-o operație este foarte departe de domeniul roboticii, însă faptul că o echipă de chirurgi o poate vedea pe un ecran ajută enorm la succesul procedurii. Și, deși există foarte multe domenii medicale în care tehnologia are o contribuție uriașă în echipa pe care o formează cu personalul medical, există totuși zone în care această adopție a noilor tehnologii se va întâmpla mult mai lent. Gândiți-vă pentru un moment la recuperarea medicală, la afecțiunile psihologice, psihiatrie sau la cele în strânsă legătură cu stresul și un stil de viață nesănătos, care vor rămâne în continuare apanajul medicilor pentru multe decenii de acum înainte.
Mai are rost să vorbim despre interacțiunea și feedbackul uman de care are nevoie un pacient atunci când nu primește tocmai o veste bună și are nevoie de o încurajare, să fie privit în ochi cu optimism și nu să audă un diagnostic rece din difuzoarele unei tablete?
„Nu mi-ar fi teamă dacă băiatul meu nu va face medicina, dar dacă fata mea va face medicina, nu mi-ar fi teamă pentru viitorul ei profesional, ci din contră, cred că va avea mult mai multe pârghii pentru a face lucrurile bine”
Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife Group
Sănătatea se face bine
Antreprenorul este unul dintre liderii care cred în România, în români și în șansa noastră ca nație, iar inovația, avansul tehnologic și digitalizarea sunt extrem de importante în obținerea performanței. Aceasta este și filosofia după care a condus MedLife încă din 2004, când a preluat frâiele grupului medical și a lansat, în premieră în România, conceptul de hiperclinică, o unitate de mari dimensiuni unde se regăsesc toate serviciile medicale, de la consultații la toate specialitățile, până la analize de laborator și imagistică. Apetitul MedLife pentru inovație s-a mai văzut în urmă cu cinci ani, când compania a transmis, pentru prima oară în România, o operație pe creier 360 VR sau în momentul în care a ales să lanseze propriile teste genetice privind perspectiva de a preveni cele mai frecvente boli.
Mai mult, MedLife a fost primul operator medical care a lansat conceptul de clinică online și prima care a lansat conceptul de clinică mobilă. Nici perioada de pandemie, una extrem de încărcată pentru operatorii medicali, nu a trecut fără marcarea unei inovații, MedLife fiind prima companie din sistemul medical privat local care a făcut cercetări privind genomul virusului SARS-CoV-2 și a oferit informații relevante autorităților și comunității. Grupul MedLife a reușit să aibă șase laboratoare PCR de COVID deschise în decurs de doar câteva luni de la debutul pandemiei. Compania a investit sume importante de bani, din fonduri proprii, în monitorizarea evoluției virusului, în laboratoarele de biologie moleculară ale MedLife fiind descoperite unele dintre tulpinile noi, intrate pe teritoriul României. Compania a avut curajul să investească și să folosească tehnologia potrivită într-o perioadă plină de confuzie pentru toată lumea pentru a cerceta evoluția unui virus despre care nu se știau încă prea multe.
„MedLife este și va fi vârful tehnologiei cât timp sunt eu aici. Vă promit că asta se va întâmpla. MedLife este probabil cea mai tehnologizată companie medicală din România și cred că mai are multă inovație de adus în România și că o va aduce. Dar asta va trebui să o dovedim”, spune Mihai Marcu.
„Pariu” pe tehnologie
Compania condusă de acesta este cel mai tehnologizat sistem medical din România, deține cele mai multe echipamente de imagistică de ultimă generație (RMN-uri, CT-uri și ecografe), inclusiv un sistem robotic Da Vinci, pentru mai multe specialități chirurgicale. MedLife a fost prima companie care a adus în sistemul medical privat o linie automată pentru analize medicale care procesează zeci de mii de teste pe zi și deține cel mai modern laborator de cercetare pe zona de genetică și biologie moleculară și cel mai robotizat laborator de analize generale din regiune.
„Tehnologia este ca la copiii noștri. Vin acasă și ne spun că nu mai au spațiu pe telefon pentru jocuri. Asta se întâmplă și în domeniul medical: avansul tehnologic și capacitatea unei companii medicale de a-și cumpăra tehnologie nouă sunt cruciale pentru că schimbările sunt fantastice de la an la an. În fiecare an, două sau trei echipe MedLife au fost la târgurile de înaltă tehnologie din Singapore și la Medica din Düsseldorf, care este cel mai mare târg medical din Europa. Mergem la multe alte târguri de oncologie, de beauty și de dermatologie din lume. Deci suntem o companie care este tot timpul pusă la punct cu tehnologia pe zona de echipamente medicale”
Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife Group
Compania condusă de Marcu a fost prima din România care a implementat partea de rapoarte personalizate adresate clienților corporate prin care se face o radiografie a stării de sănătate la nivelul întregului personal dintr-o companie cu soluții particulare pentru redresare. Mai mult, tot MedLife este prima companie din sistemul medical local care a oferit pacienților posibilitatea să vadă analizele pe telefon și prima care a oferit istoricul medical online, pe o aplicație performantă. Iar investițiile în inovație și tehnologizare nu se opresc aici.
În următorii ani, compania plănuiește să se concentreze și mai mult pe digitalizare, inteligență artificială și tehnologie care vor ușura și vor îmbunătăți activitatea medicală. După un an extrem de dinamic, marcat de
mai bine de 20 de proiecte semnificative, 2023 este, pentru compania condusă de Mihai Marcu, un an al optimizării și consolidării afacerii la nivel național. În materie de noi achiziții și demersuri de extindere, reprezentanții companiei au adoptat un comportament mai puțin dinamic, acționând în funcție de context și de tendințele pieței.
MedLife a înregistrat, în prima jumătate a anului, o cifră de afaceri consolidată de 222,1 milioane de euro, în creștere cu 27% față de aceeași perioadă a anului 2022.
În ceea ce privește perspectivele pentru perioada următoare, MedLife se concentrează pe consolidarea poziției de lider prin continuarea proiectelor organice cu accent pe extinderea rețelei de spitale în București, prin lucrările continue la proiectul MedLife Park și prin deschiderea de noi unități în zona Olteniei și în vest. Cu toate că achizițiile nu sunt o prioritate pentru grup în acest moment, reprezentanții MedLife nu exclud posibilitatea lor în funcție de oportunitățile pieței și de nevoile de dezvoltare.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 376 (16 septembrie – 16 octombrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz