Companii

MedLife discută cu băncile un credit sindicalizat de 40 mil. euro pentru achiziții și investiții greenfield

26 mart. 2021 3 min

MedLife discută cu băncile un credit sindicalizat de 40 mil. euro pentru achiziții și investiții greenfield

Reading Time: 3 minute

Sistemul Medical MedLife își anunță intenția de a-și majora facilităților existente cu 40 milioane de euro prin semnarea unui credit sindicalizat, discuțiile fiind deja avansate cu băncile.

În funcție de oportunități, la această majorare se vor adăuga, după caz, și alte lichidităţi importante ale companiei. Sindicatul de bănci care ar urma să semneze noul credit este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentație, agent de facilitate și garanții și finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali și finanțatori.

În ce va investi MedLife

Noile fonduri vor fi dedicate consolidării și extinderii grupului la nivel național, prin dezvoltarea de unități medicale, precum MedPark, unde pacientul să beneficieze de o abordare 360 de grade atât din punct de vedere al complexității actului medical, cât și al calității serviciilor adiacente.

Accent major va fi pus și pe dezvoltarea programelor și proiectelor în context pandemic, proiecte ce țin de zona de prevenție, oncologie și radioterapie medicală, tehnologizare și digitalizare, obiectivul principal fiind nevoile pacientului 2021, trecut sau nu prin infecția COVID-19, care are grijă de sănătatea lui și care dorește să-și rezolve nevoile eficient, rapid și sigur.

Potrivit reprezentanților companiei, suma nu este destinată finalizării achizițiilor în curs pentru care MedLife dispune de lichidițăti suficiente. Totodată, compania își propune să continue demersurile de cercetare, și chiar să le intensifice prin noi investiții în noul an.

“Demersurile de cercetare inițiate încă de la începutul anului trecut, derulate consecvent și la o scară amplă, au poziționat MedLife în calitate de watchdog regional al pandemiei, echipa noastră de specialiști informând în timp real autoritățile si populația asupra virusului SARS CoV 2. Aceste demersuri ne-au conferit implicit și un rol important în societate, asumându-ne resposabilitatea morală de a monitoriza evoluția pandemiei. Am tratat foarte serios acest rol și tocmai de aceea vrem să intensificăm eforturile în zona de cercetare”.

Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group

Acesta adaugă că MedLife a decis să investească între 3 și 5 milioane pentru amenajarea unui nou laborator de biosecuritate III unde va lucra pentru prima dată cu viruși vii. Terenul și o parte din clădiri au fost deja achiziționate, noua unitate urmând să fie adiacentă laboratorului central al grupului. Noul laborator va fi parte din MedPark și va deveni cel mai modern laborator de cercetare în zona de genetică, virusologie și biologie moleculară din România

Totodată, reprezentanții grupului anunță că un alt segment vizat este programul de achiziții, atât național, cât și internațional, și întărirea infrastructurii de sănătate la nivelul întregii țări, unde pacientul să poată avea acces rapid la servicii medicale, în orice zonă s-ar afla.

“Programul de achiziții va rămâne și el activ, așa cum am anunțat, avem în derulare 3 – 4 discuții avansate în România și 1 – 2 în afara granițelor, de dimensiuni mai mici. Facem planuri strategice, dar vom calibra investițiile și în funcție de modul în care va evolua pandemia”

Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group

Adițional planurilor de investiție și dezvoltare la nivel național, MedLife va continua să își consolideze principalele segmente de business, clinici, corporate, spitale, laboratore, pharma si stomatologie, având ca direcție principală adaptarea serviciilor la nevoile actuale ale pacienților și clienților din portofoliu.

MedLife a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri proformă consolidată la nivel de grup în valoare de 251 milioane euro în creștere cu 25,5% față de aceeași perioadă a anului trecut fiind unul dintre cei mai mari jucători la nivel regional.

Pentru anul 2021, compania estimează o creștere de 15% a cifrei de afaceri, precum și o menținere a profitabilității curente (marja EBITDA) la nivel de grup. Cifrele bugetate nu includ achizițiile anunțate la sfârșitul anului 2020, care vor fi adaugate pe măsură ce procedurile de finalizare se vor încheia.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: