Medima Health, investiții de peste 7 milioane de euro în primul an de activitate
Reading Time: 3 minuteMedima Health, o rețea de clinici de imagistică medicală și radiologie încheie primul an de activitate pe piața din România cu șase clinici operaționale la nivel național, în urma unei investiții de peste 7 milioane de euro.
Concepută în jurul nevoii pacienţilor de avea acces la investigaţii rapide și de înaltă performanţă, rețeaua Medima Health a avut un ritm accelerat de expansiune. Aceasta cuprinde în prezent 6 clinici de imagistică, dintre care: două în București, câte una în Călărăşi şi Alba Iulia, precum şi două centre de diagnostic oncologic, în Otopeni (în parteneriat cu Amethyst Radiotherapy) şi în Sibiu, care au în dotare cea mai nouă şi precisă tehnologie pentru diagnosticarea precoce a cancerului: RMN 3 Tesla. În completare, clinica din Sibiu va oferi în curând pacienţilor din centrul ţării acces la examinări PET-CT, cea mai avansată metodă utilizată în stadializarea cancerului şi urmărirea evoluţiei pe durata tratamentului.
„La un an de la demararea proiectului Medima, ne bucurăm să vedem rezultatele muncii echipei noastre, concretizate prin numărul mare de pacienţi care ne-au acordat încrederea. Misiunea Medima Health este de a creşte gradul de accesibilitate al pacienţilor din toate categoriile sociale la investigaţii de imagistică medicală de ultimă generaţie, care au un rol esenţial în diagnosticarea şi prevenţia majorității afecţiunilor medicale. Suntem în proces de expansiune și avem planificate noi investiţii în clinici, unde vom pune la dispoziția pacienților echipamente de top, medici dedicați și servicii la înălțimea așteptărilor”, declară Vlad Ardeleanu, CEO Medima Health.
În ceea ce privește profilul pacienților, 58% dintre aceștia au fost femei și 42% bărbați, categoriile dominante de vârstă fiind 50 – 70 de ani (44%) și 30 – 50 de ani (31%), urmate de persoanele de peste 70 de ani (17%) și de cele cu vârste sub 30 de ani (8%). Structura investigațiilor acordate a fost alcătuită în procent de 53% de examinările RMN, în timp ce scanările CT au ocupat o pondere de 45%. În topul zonelor cel mai frecvent investigate au fost coloana vertebrală, zona craniană, regiunea toraco-abdominală și genunchii.
În cadrul rețelei Medima, persoanele asigurate în sistemul public de sănătate au putut efectua, de asemenea, investigații de monitorizare decontate, în baza biletului de trimitere. Din această categorie, majoritatea (84%) au fost pacienți oncologici, iar pe locul al doilea s-au aflat pacienții diagnosticați cu boli neurologice.
„Unul dintre obiectivele Medima Health este depistarea precoce a afecţiunilor oncologice, când rata de succes a tratamentului este cea mai ridicată, iar șansele de supraviețuire pe termen lung ale pacienților sunt semnificativ îmbunătățite. Criza sanitară a condus la reducerea drastică a numărului pacienților oncologici diagnosticați și tratați, unul dintre motive fiind amânarea controalelor medicale de rutină sau de investigare a simptomelor nou apărute. Pe măsură ce boala evoluează și tratamentul acesteia devine mai complicat, încurajăm pacienții să acorde prioritate îngrijirii sănătății. Noi le suntem alături furnizându-le certitudinea unui diagnostic corect, în timp util, necesar pentru începerea unei terapii sau urmarea unor măsuri preventive”, adaugă Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Directorul Medical Medima Health.
În contextul pandemiei, un alt segment reprezentativ este cel al pacienților vindecați de infecția COVID 19, care se prezintă în clinici pentru investigații de screening imagistic (CT pulmonar, RMN cerebral etc.). Aceasta demonstrează că pacienții înțeleg consecințele de lungă durată ale noului coronavirus și nu neglijează monitorizarea evoluției stării de sănătate.
În cadrul rețelei Medima Health este efectuată întreaga gamă de investigații imagistice prin rezonanță magnetică (3 Tesla și 1.5 Tesla), computer tomograf și PET-CT, realizate cu echipamente de ultimă generație, prevăzute cu aplicații software pentru explorări complexe și de înaltă precizie imagistică. Echipa medicală Medima Health este alcătuită din unii dintre cei mai buni medici radiologi din țară, cu supraspecializări în domeniu.
În cursul anului 2022 sunt planificate încă trei deschideri de clinici Medima, în București și în țară, iar către finalul anului 2022 este preconizată finalizarea construcției Centrului de Diagnostic Oncologic din Târgu – Mureş, a cărei investiţie totală se ridică la circa 5,5 milioane de euro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz