McDonald’s deschide un nou restaurant în Ploiești la Prahova Value Centre
Reading Time: 2 minutePremier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al cincilea restaurant din acest an, la Ploiești, amplasat în incinta centrului comercial Prahova Value Centre, pe strada Piața 1 Decembrie 1918, nr.1.
Noul restaurant de tip Drive-Thru, cu un design modern și o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați, își întâmpină clienții într-un cadru prietenos și spațios, cu o capacitate de 98 locuri la interior și 96 de locuri pe terasă. Acesta este dotat cu cele mai moderne tehnologii pentru pregătirea și servirea produselor. Printre acestea, se numără ecranele digitale de afișare a produselor și kiosk-urile de comandă, care permit clienților să-și personalizeze comenzile și să plătească contactless.
Clienții au la dispoziție numeroase opțiuni pentru a se bucura de produsele preferate: în restaurant sau pe terasă, pot comanda prin serviciul de McDelivery sau pot lua la pachet, prin linia de Drive-Thru. Unitatea dispune de o zonă dedicată delivery, concepută pentru a eficientiza fluxul comenzilor și a reduce timpul de așteptare pentru livrări. De asemenea, restaurantul Ploiești Sud are și o cafenea McCafé, cu o ofertă bogată de cafele de calitate și deserturi.
Clienții pot beneficia și de avantajele aplicației McDonald’s, fie prin scanarea codului QR la fiecare comandă, adunând puncte de loialitate, fie folosind funcția Mobile Order & Pay, pentru a comanda înainte să ajungă în restaurant.
Noul restaurant dispune de o stație de încărcare pentru mașinile electrice, coșuri de colectare selectivă a deșeurilor și are integrate panouri fotovoltaice pe acoperiș, pentru consumul propriu.
Restaurantul este deschis zilnic, între 07:00 – 24:00 și non stop pe linia de Drive-Thru.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz