McCann PR devine partenerul de comunicare al Burlington English România
Reading Time: 2 minuteMcCann PR a preluat comunicarea pentru Burlington English România, o companie de top în domeniul educației, cu o prezență globală în 32 de țări.
Începând cu luna aprilie, McCann PR a devenit agenția de comunicare a Burlington English România, cu scopul de a dezvolta și implementa acțiuni de comunicare externă, care să susțină strategia de business a companiei. În plus, agenția va avea un rol important în gestionarea unor arii de comunicare strategică precum comunicarea corporate și realizarea proiectelor de CSR.
“Am colaborat cu McCann PR până acum pe proiecte punctuale și am descoperit nu doar o echipă cu experiență și cu energie bună, ci și un partener de încredere, cu o înțelegere a brandului Burlington English și o abordare bazată pe gândire strategică, creativitate și performanță. Continuarea unui parteneriat pe termen lung a fost pasul firesc și ne bucurăm să facem echipă cu specialiști pasionați, care rezonează cu valorile și universul brandului nostru”, declară Shay Hafzadi, CEO și fondator Burlington School România.
“Suntem mândri să extindem acest parteneriat și să contribuim la consolidarea brandului Burlington English în România. Diversitatea, inovația și eliminarea barierelor de comunicare sunt valori comune și argumente în plus să aducem, împreună, engleza profesională mai aproape de angajații din diferite domenii, studenți sau pasionații care vor să descopere lumea.”, spune Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.
Despre Burlington English România
Burlington English este o școală internațională de engleză pentru adulți, cu o prezență globală în 32 de țări. Se face remarcată prin metodele și tehnologiile unice și avansate de predare și este un precursor în domeniul predării limbii engleze pe piața românească, fiind prima și unica școală în România care dispune de un sistem software personal, tehnologie de recunoaștere vocală și aplicație pentru mobil, toate disponibile 24/7.
Burlington English a fost elaborat de la zero de o echipă de lingviști, educatori și dezvoltatori de software pentru a crea cele mai favorabile condiții pentru studierea limbii engleze. Metoda unică de predare oferă un sistem de învățare mixt care combină studiul online cu un profesor autorizat și folosirea software-ului disponibil 24/7. Orarul este flexibil, cursanții au opțiunea de a-și programa lecțiile în funcție de programul personal, direct în aplicație. Cursurile Burlington English sunt autorizate de Ministerul Educației.
Burlington English pune la dispoziția cursanților programe personalizate de instruire și îmbunătățire a nivelului de calificare a angajaților din diverse domenii de activitate. Mai multe detalii pe: www.burlingtonenglish.ro; Facebook: Burlington English Romania Instagram: Burlington English Romania.
Despre McCann PR
McCann PR este cea mai mare agenție de PR din România, oferind servicii de comunicare integrate unui portofoliu extins de clienți din domenii precum FMCG, Health, Technology, Sport & Lifestyle. De-a lungul timpului, agenția a obținut numeroase premii locale şi internaţionale, consolidându-și un portofoliu de clienți lideri în industriile respective.
McCann PR are în prezent peste 18 ani de activitate și este afiliată la reteaua Weber Shandwick. In 2021, McCann PR a fost desemnată agenția de PR nr. 1 în România de Revista BIZ, pe baza studiului anual realizat de Unlock Romania.
Portofoliul de clienti al agentiei include companii precum Coca-Cola Romania, Coca-Cola HBC, Metropolitan Life, Kaufland, Huawei, Heineken, CCC, Nestle, Microsoft, Ikea, Gefco, Nokian Tires, Konica Minolta, IBM, Rețeaua de Sănătate Regina Maria, Ponderas Academic Hospital, McDonald’s, GSK Romania, Horia Tecău, LAWG, Dyson, Philip Morris Romania, Green Point, Hard-Rock Café Romania, Radisson Blu Bucharest, Conservation Carpathia, AstraZeneca, ORCAM, Sanofi, Bristol Myers Squibb etc.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz