Warner Bros. Discovery (Nasdaq: WBD) a anunțat astăzi că Max, serviciul său îmbunătățit de streaming, va fi lansat în primele țări europene, inclusiv în România, pe 21 mai.
Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile captivante de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru întreaga familie. Max aduce, pentru prima oară într-un singur loc, emisiuni TV în premieră, filme noi și emblematice și sporturi de neratat.
JB Perrette, CEO & President of Global Streaming & Games la Warner Bros. Discovery, a anunțat lansarea Max la festivalul TV Series Mania: „Max este platforma de streaming a Warner Bros. Discovery și duce mai departe moștenirea noastră îndelungată din Europa, reunind o gamă incredibilă de divertisment a platformelor și televiziunilor noastre, toate într-un singur loc. Conținutul de neegalat pe care o să îl avem pe Max – de la “Casa Dragonului” la Jocurile Olimpice Paris 2024 și multe altele – permite ca, indiferent de starea de spirit sau de ocazie, Max să fie destinația pentru orice preferință, oricând.”
“Max este platforma de streaming care va oferi oricărei persoane din familie, de la cei mai tineri la seniori, conținutul pe care îl așteaptă. Seriale, blockbustere, emisiuni de divertisment, reality și lifestyle, acțiune, desene animate, documentare, sport live, nu va exista niciun gen care să nu fie pe Max. Numărul de ore disponibil pe platformă va fi de peste două ori mai mare decât până acum. Mă bucur foarte mult să anunț că România este prima țară din regiunea noastră în care Max va avea disponibilă și o opțiune de abonament care include publicitate. Cu această noutate, le oferim o opțiune celor care vor să urmărească miile de ore de conținut de pe Max la un cost mai mic al abonamentului și, în același timp, deschidem noi oportunități prin care partenerii noștri de business și branduri de top din România se pot asocia direct cu titlurile și conținutul nostru.”
Andrei Grigorescu, Group Vice President Commercial CEE & AdSales MENAT la Warner Bros. Discovery
Pe 21 mai, Max va fi disponibil în țările nordice, în Iberia și în Europa Centrală și de Est: România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord. Apoi, Max va fi lansat în Polonia și Țările de Jos, precum și în Franța și Belgia. Cu aceste lansări, Max va fi disponibil în 25 de țări din Europa și în 65 de țări și teritorii din întreaga lume, după ce a fost lansat în Statele Unite în mai 2023 și în America Latină și în Caraibe la începutul acestui an.
Max va aduce o nouă experiență de streaming în Europa, cu o cantitate de conținut mai mult decât dublă față de cea disponibilă în prezent pe HBO Max.
Unul dintre cele mai așteptate seriale, “House of the Dragon” vine cu sezonul doi pe 17 iunie pe Max.
În această vară, Max va fi singurul loc în care Jocurile Olimpice Paris 2024 se vor putea urmări integral în România și în toate cele 25 de țări în care Max va fi disponibil. Fiecare moment live al Jocurilor Olimpice va fi inclus în toate opțiunile de abonament, astfel încât fiecare abonat Max va avea acces complet la cea mai mare competiție sportivă din lume.
Max se diferențiază de alte platforme de streaming prin mixul unic de conținut de o amploare fără egal și o calitate de neegalat. Max va aduce povești extraordinare pentru orice persoană și orice preferință, cu o colecție diversă de conținut din toate genurile și formatele, de la vasta familie de branduri Warner Bros. Discovery: filme Warner Bros. precum “Barbie“, “Aquaman and the Lost Kingdom“ și “Wonka“, HBO Originals “The Last of Us“, “The White Lotus“, “Euphoria“, “True Detective: Night Country“, “The Regime“, “The Sympathizer“, “The Jinx Part Two“ și o nouă comedie – “The Franchise“.
O nouă listă de Max Originals care are la bază personaje populare ale Warner Bros. va ajunge pe Max, inclusiv “The Penguin“ și “Welcome to Derry“ (varianta “IT“ a lui Stephen King), “Eastern Gate” – un thriller polonez cu spioni și multe altele. Max va aduce, de asemenea, filme din biblioteca extinsă a Warner Bros., inclusiv franciza “Harry Potter“, “The Matrix“, “The Dark Knight“ și “The Lord of the Rings“, precum și emisiuni care au o bază mare de fani, precum “90 Day Fiancé“, “Gold Rush“ și “Fixer Upper“ din portofoliul Discovery.
O Extraopțiune Sport le va oferi fanilor o acoperire extinsă a principalelor sporturi internaționale și europene, inclusiv turnee Grand Slam de tenis – printre care Australian Open, Roland-Garros și US Open, cele trei Mari Tururi ale ciclismului – Giro d’Italia, La Vuelta a España și Tour de France, precum și Tour de France Femmes, 24 Hours of Le Mans, și fiecare campionat mondial de sporturi de iarnă.
Max va oferi o gamă de abonamente diverse, plus Extraopțiunea Sport, care poate fi adăugată la orice abonament de bază. Informații și detalii despre prețurile abonamentelor Max vor fi anunțate în săptămânile următoare și vor varia de la țară la țară.
Cei care au deja un abonament la HBO Max vor putea să descopere noua experiență pe Max foarte ușor, pentru că își vor păstra profilurile actuale, istoricul de vizionare și își vor continua călătoria pe Max de unde au rămas. În unele cazuri, în funcție de dispozitiv sau de sistemul de operare, aplicația HBO Max va fi actualizată automat la aplicația Max. În alte cazuri, atunci când abonații vor deschide aplicația HBO Max vor primi un mesaj să descarce noua aplicație Max, permițându-le să înceapă să exploreze noua platformă în doar câteva click-uri. Abonații aplicației Eurosport vor fi primi toate informațiile necesare în timp util despre opțiunile de trecere la abonamentul Max.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…