BizRemote by certSIGN Companii

Mastercard donează 500.000 de lei în cadrul campaniei „Donează pentru linia întâi”

27 apr. 2020 2 min

Mastercard donează 500.000 de lei în cadrul campaniei „Donează pentru linia întâi”

Reading Time: 2 minute

Mastercard se alătură campaniei „Donează pentru linia întâi”, dezvoltată de eMAG, Banca Transilvania, Bitdefender și Mobexpert, cu scopul de a sprijini eforturile medicilor și ale personalului sanitar, precum și ale polițiștilor, armatei și jandarmilor, în lupta cu pandemia de coronavirus.

Angajamentul Mastercard constă în direcționarea unei sume initiale de 500.000 de lei, pentru a contribui la achiziția de materiale medicale care vor fi distribuite pe teritoriul țării prin intermediul și în conformitate cu necesarul comunicat constant de Departamentul Situații de Urgență (DSU).

Totodată, compania încurajează deținătorii de carduri Mastercard și Maestro care își doresc și pot face un gest de solidaritate, să se alăture cauzei prin folosirea cardurilor personale pentru a face o donație pe emag.ro/doneaza, iar pentru fiecare donație efectuată cu un card Mastercard sau Maestro, Mastercard va contribui cu încă 10 lei, suplimentar față de suma inițială.

 „Este nevoie în continuare de solidaritate și acțiuni concrete prin care putem să fim alături de cei mai vulnerabili dintre noi și să-i protejăm pe cei care, la rândul lor, se luptă să ne facem bine, să rămânem sănătoși și să putem ieși din casă în siguranță cât mai curând. Ne bucurăm să fim parte din inițiativa Donează pentru linia întâi, un proiect amplu, relevant, transparent, care acționează în timp real pentru a răspunde necesităților. Trăim un scenariu fără precedent, în care trebuie să rămânem uniți și să construim împreună viitorul mai bun pe care ni-l dorim cu toții”, a spus Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

În această perioadă, prioritatea Mastercard este protejarea siguranței și sănătății românilor, prin eforturi relevante în combaterea noului coronavirus.

În martie, compania anunța extinderea partneriatului cu Asociația Dăruiește Viață, printr-o contribuție de 100.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente speciale, cu importanță crucială în asigurarea îngrijiri adecvate pentru persoanele infectate cu COVID-19.

La nivel global, Mastercard s-a alăturat fundației Bill & Melinda Gates și companiei Wellcome și împreună au donat 125 de milioane de dolari este pentru accelerarea soluționării pandemiei  prin identificarea, evaluarea, dezvoltarea și scalarea posibilelor tratamente.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: