Analize Business

Mărțișorul și Ziua Femeii generează business de peste 40 mil. euro pentru florării

1 mart. 2024 4 min

Mărțișorul și Ziua Femeii generează business de peste 40 mil. euro pentru florării

Reading Time: 4 minute

Zilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florarii din România. Cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piața florilor va atinge un nou record istoric de vânzări, de aproape 40 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanță Frames.

Dincolo de mărțișoare, de cadourile de tot felul, florile reprezintă, în aceste zile, cel mai vândut produs din România. Un calcul estimativ, realizat de Frames, arată că de 1 și 8 Martie, vor fi vândute peste 2,5 milioane de buchete de flori.

Estimarea ia în calcul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani și că măcar jumătate dintre doamne și domnișoare vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preț mediu de 80 de lei.

Analiza Frames arată că afacerea cu flori se apropie de 40 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane mai mult decât estimările din 2023, incluzând aici doar comerțul cu amănuntul al florilor. Spre comparație, în 2020, businessul cu flori a depășit 20 milioane de euro.

Potrivit analiștilor, dinamica spectaculoasă a vânzărilor ține în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, fapt care a crescut semnificativ și cifra de afaceri a celor peste 7.700 de firme ce activează în aceste sector.

În ceea ce privește oferta, cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Dincolo de florile de sezon, la mare căutare rămân, în continuare, trandafirii, considerați simbolul iubirii. Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice.

Piața florilor va depăși 2,7 mld. lei în 2024

flori martie 2024 infografic Frames

Afacerile cu flori au mari șanse să atingă în acest an un adevărat record istoric, de peste 2,7 miliarde de lei, după ce, în 2023, datele preliminare indică depășirea bornei de 2,5 miliarde de lei.

Ultimul an pentru care Ministerul Finanțelor prezintă datele financiare finale, 2022, a dus businessul cu flori din țara noastră la 2,2 miliarde de lei. Spre comparație, cu 10 ani în urmă, în 2014, piața florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.

Dincolo de cifra de afaceri, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reușit să își crească semnificativ și profitabilitatea, raportând un câștig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, față de 150 de milioane lei în 2022 și 23 milioane de lei în 2014.

Potrivit datelor financiare de la Ministerul Finanțelor, consultate de Frames, în piața florilor din România activau, în 2022, 7774 de firme, dintre care 6930 în activitate și numai 24 în faliment și 76 în insolvență.

„Piața florilor s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la fel ca și cel al angajaților. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creșterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieței negre, a evaziunii fiscale din acest sector.”

Adrian Negrescu, managerul Frames

Cele mai multe firme specializate se află în București, Cluj, Constanța, Ilfov, Brașov și Timiș. Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri’s SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL și Florăria Iris SRL.

Marea majoritate a companiilor din comerțul cu amănuntul al florilor au, în medie, 4 angajați, și o cifră de afaceri de 800-900 mii lei, cu o rată de profit medie de 60.000 lei. Este o piață încă fragmentată în care lanțurile de florării sunt puține. E un business care are potențialul de a atrage investitori majori. E o piață în creștere, în care fuziunile și achizițiile se vor afla în prim-plan, cel mai probabil, în anii următori. Cele mai multe flori vândute pe piața românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producția locală.

Potrivit analizei Frames, comerțul cu amănuntul al florilor din România s-a diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii. De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone prin intermediul cărora poți comanda oriunde o gamă largă de flori și produse asociate din zona cadourilor.

De la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viața celor care le primesc.

Estimam, în anii anteriori, că afacerile cu flori și produse asociate vor crește semnificativ în România, iar datele financiare vin să confirme acest trend pozitiv. Anul 2024 va fi o adevărat bornă pentru această piață, în condițiile în care modificările fiscale și inflația se află în prim-plan. Vom asista, cel mai probabil, la o accentuare a fenomenului de concentrare a pieței, mai ales pe sectorul de distribuție, în ton cu evoluția veniturilor populației și cu extinderea obiceiurilor de consum„, a declarat Negrescu.

Marile magazine, rețelele de hipermarketuri au înțeles potențialul acestui sector și se implică tot mai mult în domeniu. Pe lângă marile magazine, a crescut semnificativ și sectorul de vânzări online, cele care oferă, alături de flori, și diverse pachete de cadouri, în cadrul unor oferte competitive, focusate pe targete diverse și orientate către sezonalitate. În aceste condiții, micile florării, de la colțul străzii, își vor pierde, treptat din relevanță, și ar putea chiar să dispară.

Analiza Frames privind businessul din piața florilor din România în 2024 a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate de companiile având codul CAEN 4776 (comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor) la Ministerul Finanțelor pentru anul 2022, datelor statistice privind dinamica firmelor de la Registrul Comerțului și informațiilor de la Institutul Național de Statistică.

Estimările privind vânzările de 1 și 8 Martie din 2024 aparțin Frames și au fost realizate pornind de la discuțiile cu companiile din sector.

Analiza nu include datele financiare privind comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet (CAEN 4791), comerțul cu ridicata al florilor și al plantelor (4622) cultivarea altor plante din culturi nepermanente (0119) și comerțul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine (4779), considerând că acestea, având în vedere diversitatea produselor și a serviciilor, sunt de natură să prezinte o imagine distorsionată a pieței de flori din România.

Foto 213165582 © Chernetskaya | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: