Companii BizRemote by certSIGN Stiri

Mars donează 20 de milioane de dolari

4 mai 2020 < 1 min

Mars donează 20 de milioane de dolari

Reading Time: < 1 minut

Mars, unul dintre cei mai mari producători din domeniul alimentar din lume, a încheiat parteneriate cu trei organizații caritabile internațioanale – CARE, World Food Programme (WFP) și Humane Society International (HSI) – și donează 20 de milioane de dolari, constând în produse și bani, în sprijinul oamenilor și al animalelor de companie din cele mai afectate comunități, precum și în sprijinul celor aflați în prima linie în lupta pentru combaterea COVID-19.

Programul global de sprijin include o donație de 5 milioane de dolari către CARE, organizație care răspunde nevoilor specifice de ajutorare a celor mai vulnerabile comunități din țările subdezvoltate. 2 milioane de dolari vor fi alocați către WFP, pentru asigurarea alimentelor de bază și a echipamentelor medicale necesare în spitalele din zonele afectate, iar un  milion de dolari va ajune către HSI, organizație care își concentrează în prezent eforturile pentru a ajuta animalele de companie care au fost abandonate, a-i căror proprietari s-au îmbolnăvit sau nu mai au mijloacele financiare pentru a le îngriji ca urmare a pandemiei COVID-19.

Restul donației, constând în bani sau produse în valoare de 12 milioane de dolari, va fi direcționat către organizații locale din piețele în care Mars activează, precum și către fundațiile companiei.

La nivel local, Mars Romania și Royal Canin Romania au încheiat parteneriate cu 10 organizații non-guvernamentale și au donat peste 165.000 de euro și 130.000 de porții de mâncare și ciocolată. Printre organizațiile partenere se numără Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, care are grijă de 800 de bătrâni singuri din patru orașe, și Asociația Hope for Romanian Strays, care protejează animalele fără stăpân.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: