Marius Văcălău, Lagardère Travel Retail: Stația urbană de încărcare
Reading Time: 4 minuteLagardère Travel Retail dezvoltă rețeaua Inmedio sub o nouă poziționare, susținută de direcții, concepte, categorii de produse și servicii, precum și de canale noi. Despre transformarea Inmedio în “stația urbană de încărcare” și ce presupune aceasta în retailuldestinat călătorilor am stat de vorbă cu Marius Văcălău, CEO al Lagardère Travel Retail România.
Ce presupune transformarea rețelei Inmedio în “stație urbană de reîncărcare”?
Am fost actori ai inaugurării centrelor comerciale, iar brandul cel mai cunoscut al Lagardère Travel Retail, Inmedio, este de 20 de ani prezent acolo. Am luat în permanență pulsul consumatorilor și am înțeles, în timp, că businessul Inmedio trebuie să își continue evoluția de la conceptul inițial, centrat pe presă și carte, către un portofoliu variat din convenience-ul modern, cu soluții rapide pentru nevoi imediate din rutina urbană zilnică. În 2018, am lansat conceptul Inmedio 3.0, remodelând două treimi din rețea, iar etapa de acum este una firească de continuare a procesului. Peste toate acestea, pandemia a venit pentru noi ca un catalizator pentru transformare, iar provocările (de la impactul restricțiilor până la modificările din comportamentul consumatorilor) ca un stimulent pentru schimbare și evoluție. De aici, deschiderea noastră pentru concepte și canale noi și diversificarea ofertei, cu un focus pe categoriile și produsele de conveniență de tipul băuturilor reci, snack-urilor, cafelei sau prin adăugarea unor produse căutate de clienții aflați în mișcare (jucării, accesorii, cadouri). Am ieșit cu magazine stradale în Piața Unirii din Cluj și în Timișoara și am introdus conceptul compact de insulă în galerii comerciale din Craiova, Bacău și Oradea. Este o realitate că oamenii ies mai rar la cumpărături și petrec mai puțin timp în magazine, iar această transformare în obiceiurile de consum și noua centrare, în fond, pe eficiență și viteză au confirmat direcția noastră și modelul de business Inmedio.
Care sunt categoriile de produse cu cea mai mare căutare în rețeaua Inmedio?
Dacă acum cinci ani partea substanțială a profitului generat de rețeaua Inmedio provenea din vânzările categoriilor presă și tutun, în urma eforturilor constante de diversificare a ofertei acum putem vorbi despre un portofoliu complex din care performează foarte bine băuturile răcoritoare, jucăriile, cadourile, cafeaua și serviciile. În prezent, aceste categorii contribuie cu peste 50% din profitabilitatea rețelei Inmedio. Presa, categoria care este în ADN-ul nostru, rămâne importantă în portofoliu și o prioritate pentru noi întrucât servește nevoile de informare și de conținut de calitate pentru care Inmedio este recunoscut la nivel național. Suntem deschizători de drumuri aici, considerăm că este nevoie de informație de calitate mai mult ca oricând și, în condițiile în care volumele și vânzările s-au restrâns în ultimii ani, iar 2020 a venit cu o nouă undă de șoc, ne propunem să sprijinim industria, transferând din know-how-ul nostru de retail și rămânând aproape de creatorii de content.
Care este cifra de afaceri pentru întregul lanț Lagardère Travel Retail din România (Inmedio, Relay, 1 Minute, HUB Convenience și So! Coffee)?
Într-un context cu provocări multiple, am reușit să depășim la finele lui 2021 cu aproximativ 7% pragul istoric de vânzări din 2019 (peste 777 milioane de lei), iar pentru anul acesta ne propunem o creștere de 12-15%, pe fondul dezvoltării rețelei și în strânsă corelație cu acțiunile noastre comerciale. Printr-un mix diferit de vânzări, formate și canale, am reușit să contracarăm efectele date de restricții și schimbările din comportamentul consumatorilor dictate de situația pandemică. Echipa noastră rămâne stabilă – asigurăm peste 1.000 de locuri de muncă în întregul ecosistem Lagardère Travel Retail (angajați și partenerii antreprenori).
Digitalizarea este cuvântul de ordine pentru un business de succes în ultimii doi ani. Ce înseamnă digitalizarea pentru Inmedio?
Ultimii doi ani au fost transformativi pentru noi, fiind o perioadă în care am investit mult în eficientizarea și fluidizarea proceselor interne, iar aceasta a presupus deschiderea pentru digitalizare. Aceasta ne-a servit din dublă perspectivă – pentru a simplifica gestionarea locațiilor în timp ce personalul din magazine s-a concentrat pe serviciul către client și spre vânzări, dar și pentru crearea de instrumente de măsurare a performanței pentru a alege direcția optimă, sisteme (cu focus pe analitic) pe care ne fundamentăm zilnic deciziile de business. Anul acesta ne vom concentra pe acțiuni digitale care îi adresează pe clienții noștri – mijloace digitale de comunicare a ofertei pentru a facilita accesul acestora la produse și vizibilitatea mai bună pentru partenerii noștri, digital media signage, care creează premisele pentru creșterea bazei de 17 milioane de clienți pe care îi avem (anual), dezvoltarea canalelor digitale ale grupului și brand-urilor (website-ul Inmedio care va fi relansat în prima jumătate a acestui an și dezvoltarea interacțiunii cu comunitatea noastră prin rețelele sociale). Ce nu vom face este să translatăm business-ul nostru în online per se, vom aborda direcția doar punctual, pentru a crește vizibilitatea partenerilor, produselor sau pentru a crea o experiență cât mai fluidă pentru client.
Un ecosistem sharing profit
De 20 de ani, antreprenorii din rețea asigură cu echipe proprii ansamblul operațiunilor de zi cu zi din magazinele Inmedio: de la vânzare, mercantizare, comenzi, gestiunea mărfii, etc. „Noi punem la dispoziție locația, infrastructura, stocurile și consumabilele pentru activitatea curentă și contribuim și prin suportul continuu pe zona de training (de la procedurile și procesele legate de gestiunea locației, la tehnici de vânzări, problematica legată de resurse umane, recrutare, indicatori relevanți în business-ul de retail, legislație specifică, cadrul legal și reglementar pentru activitatea lor). Am putea spune că suntem o școală de retail centrată pe procese, calitatea serviciilor către clienți și analiză specifică de business, în care pragul de intrare este jos, iar riscul foarte redus față de o operațiune 100% proprie„, spune Marius Văcălău, CEO Lagardere Travel Retail România.
Este un model win-win, cu un sistem de remunerare de tip sharing profit, care și-a dovedit eficiența în timp (din multiple puncte de vedere, inclusiv longevitatea – vechimea medie în rețea este de 9 ani, avem parteneri care gestionează mai multe locații etc.). Într-un cuvânt, ecosistemul de antreprenoriat pe care l-am format și care creează peste 1000 de locuri de muncă la nivel național este un ingredient-cheie în dezvoltarea noastră și va constitui o prioritate pentru expansiunea viitoare, explică oficialul Lagardere Travel Retail.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 361 (18 martie – 18 aprilie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz