Finanțe Stiri

Marius Popescu, noul CEO al NN în Turcia

16 feb. 2017 2 min

Marius Popescu, noul CEO al NN în Turcia

Reading Time: 2 minute

Marius Popescu, CEO al NN în România, va prelua funcția de Chief Executive Officer al operațiunilor NN din Turcia începând cu 1 aprilie 2017, potrivit anunțului NN Group.

Marius Popescu se alătură echipei din Turcia după 12 ani petrecuți alături de echipa din România. În cadrul organizației din România, Marius a ocupat numeroase poziții de management, printre acestea numărându-se cele de CEO al NN Investment Partners și CEO al NN Pensii. A fost numit CEO al NN în România începând din 2013 și, împreună cu echipa sa, a contribuit la consolidarea poziției de lider de piață a companiei pe toate cele trei linii de business: asigurări, pensii obligatorii și pensii facultative, arată compania, într-un comunicat de presă.

“Ca CEO al NN în România, performanțele lui Marius au  fost extraordinare, consolidând cu succes poziția de lider de piață a companiei. El a continuat dezvoltarea celei mai puternice forțe de vânzări din piața locală de asigurări, în același timp intensificând prezența noastră în segmentul de bancassurance. În prezent, NN este liderul pieței din România, oferind asigurări și pensii private pentru mai mult de două milioane de clienți. Începând din aprilie, Marius va merge la NN Hayat ve Emeklilik cu mandatul de a dezvolta, prin aportul adus de experiența sa vastă, operațiunile de asigurări și de pensii facultative din Turcia, îmbunătățind constant experiența clienților, în linie cu strategia noastră globală. Expertiza sa în domeniul asigurărilor, spiritul său antreprenorial și abilitatea de a-și atinge obiectivele îl recomandă ca fiind alegerea perfectă pentru activitatea noastră în dezvoltare din Turcia”, a declarat Robin Spencer CEO International Insurance și membru al Management Board al NN Group.

“M-am bucurat să fac parte din echipa NN din România și le mulțumesc colegilor mei pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o. Fără implicarea și dedicarea lor, niciuna dintre realizările noastre nu ar fi fost posibilă. Aștept cu nerăbdare să preiau noul meu rol ca CEO al operațiunilor NN din Turcia, o companie bine poziționată pe o piață dezvoltată, cu creșteri anuale de două cifre. Am încredere că alături de noii mei colegi vom crește și vom inova operațiunile din Turcia, într-o piață plină de provocări, care solicită constant viteză și agilitate”, a declarat Marius Popescu.

Succesorul lui Marius Popescu va fi anunțat în perioada următoare. Până atunci, Mihai Muntean, actualul Chief Sales Officer  al NN România, va prelua interimar conducerea NN Asigurări de Viață.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: