BizRemote by certSIGN

Marius Ciurariu: Sfaturi despre Remote Engagement de la un director de resurse umane

Reading Time: 5 minute

A lucra de acasă (work from home) nu înseamnă că nu-ți mai poți bea cafeaua cu colegii, ci că poți să bei o cafea pe fibră optică la 500MB pe secundă; și nu, nu a oprit nimeni planeta, doar ritmul în care trăim a încetinit cât să vedem lucruri pe care înainte le observam mai greu sau nu le observam deloc. Work from home uneori e atunci când ai videoconferință la cămașă dar pe aragaz îți fierbe tocănița.

Text de Marius Ciurariu

Realitatea este aceea în care, noi ca lideri în fiecare zi ne confruntăm cu situații în care trebuie să luăm decizii rapide, importante, într-un context în care sunt avem de a face cu multe necunoscute și lucruri care se schimbă de la o ora la alta. Și toate aceste lucruri, în timp ce trebuie să împarți camera cu copilul tău, care este conectat pe Zoom la ora de matematică, sau cu partenerul/partenera de viață care are un video call cu grupul, în timp ce ai o dilema foare grea și anume să răspunzi la întrebarea: „Noi ce mâncăm azi?”.

Rolul departamentului de Resurse Umane este unul diferit într-o organizație și, în această perioadă, poate îi este dat să facă această diferență. Putem să deținem contolul asupra situațiilor critice și este important să antrenăm oamenii, astfel încât ei să rămână implicați și orientați spre găsirea de soluții de criză, până la final, când, ce mai rămâne nu ar trebui să fie decât sentimentul că au primit grijă din partea leaderilor dar au și dat-o mai departe, în întreaga organizație.

Așa că aici sunt câteva lucruri pe care le puteți încerca în organizația voastră

Primul, este legat de comunicare. În această perioadă, comunicarea este mai dificilă. Nu mai ieși la cafea unde să afli ultimele bârfe și noutăți, nu ai ai ședințe lungi în care, din când în când, mai stai pe Facebook și nu mai poți rezolva rapid unele sarcini vorbind peste birou cu colegii.

Sunt multe și diverse lucruri pe care probabil multe companii le fac deja:

  • Sesiune de întrebări și răspunsuri, organizată virtual, cu membrii echipei de conducere. Oamenii vor putea avea sentimentul de liniște, poate chiar în timpul imediat următor are loc și o resetare de acțiuni vis-à-vis de situația în care se simțeau singuri;
  • Mesaje regulate de la CEO despre business, decizii luate sau chiar informații despre ce înseamnă să lucrezi de acasă, ele pot fi în scris, deși cel mai indicat ar fi să fie video;
  • Întâlniri regulate în echipă, atât de business, cât și informale.

Eu am o întâlnire virtuală în fiecare zi, de 15 minute, cu întreaga echipa de Resurse umane. În acest apel, nu vorbim deloc despre business, ci doar despre cum suntem, ce facem și ne propunem să râdem cât mai mult, vorbind despre ce am gătit, ce fac vecinii sau ce nazbâtii au mai făcut copii sau animalele de companie.

Un alt lucru pe care îl poți face în această perioadă este să investești în dezvoltarea oamenilor. Ținând cont că se lucrează mult de acasă și, în cele mai multe situații, activitatea oamenilor s-a restrâns din păcate, acest lucru le oferă ocazia perfectă să învețe lucruri noi.

Se pot organiza sesiuni de training livrate de echipa de training, iar eu aș încuraja foarte mult ceea ce noi numim în companie „Peer to peer learning”. Colegi din companie, care în perioada aceasta sunt dispuși să îi învețe și pe alții diverse lucruri: Excel, Power Point, public speaking, putem spune chiar pasiuni sau lucruri la care ei se pricep, cum ar fi: „cum să lucrezi eficient cu copii de acasă”. Sesiunile pot fi deschise și oricine poate participa la ele.

Pe lângă acest lucru, încurajează pe toată lumea din companie să distribuie pe canalul de comunicare folosit toate training-urile gratuite pe care le gășiți în prezent, pentru că sunt multe și diverse. Foarte ușor poți accesa în acest moment cursuri gratuite online de la diverse universități: Columbia, Yale, Cornel, dar în fiecare zi în comunitățile de HR, Linkedin sau grupurile de Facebook se pot găsi multe sesiuni de curs gratuite.

Când ai cea mai mare parte din angajați lucrând de acasă, într-o perioadă atât de dificilă, în care probabil vi se întâmplă și vouă să îți dorești să vii la birou, este important să ai activități prin care să ridici energia și moralul echipei. 

Zilele acestea platformele de social media sunt pline de provocări pe care oamenii le fac, de la jonglerii cu hârtia igenică, la provocările pentru cupluri. Oamenilor le plac astfel de concursuri, provocări pe care le poți lansa zilnic sau săptămânal și poți premia, virtual sau nu, cel mai implicat angajat.

Iată o lista de provocări pe care le puteți încerca:

Ora de desen – Această temă este pentru cei care au copii, să încerce să îi țină ocupați. În fiecare zi lansează câte o temă de desenat pentru copiii colegilor: personajul preferat, părinții lucrând de acasă, animalul preferat etc. Pozele pot fi urcate pe grupul de Facebook sau orice altă platformă pe care o folosiți: Slack, Sharepoint etc.

Concurs de fotografie – Un moment bun pentru iubitorii de fotografie. Colegii sunt încurajați să posteze o fotografie cu biroul lor în această perioadă și apoi se poate vota cel mai râvnit loc de lucrat de acasă

„Și azi ce mai gătim?” – Descoperă-i pe Master Chef-ii din compania ta, încurajând oamenii să posteze cele mai bune rețete pe care în perioada aceasta le-au gătit, sunt convins că veți fi suprinși de talentul oamenilor.

Leapșa – un alt „fenomen” întâlnit des pe canalele de social media. Poate fi începută de cineva din echipa de HR și printre provocări pot intra diverse lucruri, cât mai trăznite, sau unele pe care le poți lega de activitatea companiei. Aici poți avea provocări legate de activități sportive până la cele legate de a dansa pe o anumită melodie, a cânta etc.

În același timp, puteți construi implicarea angajaților și prin teme care țin de business. Puteți lansa o provocare pentru ei, în a veni cu cele mai bune idei/soluții pentru a depăși barierele cu care se confruntă compania în această perioadă. Sunt convins că fiecare angajat își dorește mai mult că oricând să pună umărul la a găsi cele mai multe soluții pentru business.

Wellbeing

Zilele acestea avem o altă normalitate, ne petrecem cel mai mult timpul acasă, ieșim tot mai rar și când ieșim nu putem face activitățile pe care noi eram obișnuiți să le facem într-o zi regulată. De aceea este important să îți ajuți angajați să pună sănătatea lor pe primul loc.

Ce poți face pentru ei?

Sigur ai în companie oameni care pot susține virtual sesiuni de yoga, pilates, aerobic sau chiar sesiuni de mindfulness. Le poți susține pe zoom sau orice altă platformă folosiți în companie. Dacă nu ai oameni în companie care pot să facă asta, poți apela și la una dintre sălile de fitness.

Vorbește cu partenerul tău de servicii medicale, în această perioadă pentru a vedea cum poți să vii în ajutorul angajaților. Materiale, discuții cu doctori sau chiar suport online pentru angajați – un lucru atât de util mai ales pentru cei care au copii, pentru a evita acolo unde este posibil deplasarea la doctor.

Pe lângă cele de mai sus în zona de wellbeing alte soluții pot fi: webinarii, articole legate de cum să gestionezi stresul, cum să lucrezi de acasă cu copii, sau cum să fii productiv lucrând de acasă.

Dacă reușești în situații de criză, să construiești un simt puternic al unei comunități, în care oamenii să se simtă mai aproape, chiar dacă nu se întâlnesc fizic, ai câștigat o echipă puternică, pe termen lung.

Marius Ciurariu este Director de Resurse Umane la Provident și are peste 12 ani experiență în a lucra cu oamenii, atât din poziția de trainer, cât și din poziția de director de Resurse Umane.

Team

Recent Posts

Mitsuharu Tsumura: Măiestrie japoneză, savoare peruviană 

Cum a reușit Mitsuharu Tsumura să facă din Maido unul dintre cele mai bune cinci restaurante din lume cu propriul…

8 ore ago

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

14 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

16 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

17 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

17 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

18 ore ago