MarComm Interviuri

Mariana Sebe: brandurile se pot comunica și altfel, prin mesaje de o mai mare greutate

11 feb. 2020 8 min

Mariana Sebe: brandurile se pot comunica și altfel, prin mesaje de o mai mare greutate

Reading Time: 8 minute

Prin PR Avenue, business fondat în 2017, Mariana Sebe a dezvoltat conceptul a două evenimente aparte în peisajul autohton: ”Elisabeth in the mirror” (2019) și Hommage à Sisi (2018), despre care am invitat-o să povestească pe larg. Absolventă de SNSPA, unde a studiat Comunicare și PR, până să pornească pe cont propriu, Mariana a lucrat în mai multe locuri: un consulat, la radio, la o companie unde se fabricau motoare electrice, în instituții financiare, într-o agenție de comunicare. Toate experiențele acumulate au adus-o în punctul de acum în care să dezvolte, pe lângă activitatea de comunicare pentru diverse branduri, din postura de organizator, evenimente care aduc în contemporaneitate valori ale trecutului. 

Care este povestea conceptelor ”Elisabeth in the mirror” și  Hommage à Sisi?

Dintotdeauna cel mai mult mi-a plăcut legătura dintre cultură și comunicare, iar în urma cu 4 ani, am avut șansa să organizez pentru o celebră casă de bijuterii austriacă un eveniment în care am avut libertatea deplină de a mă juca cu multe componente culturale.

Timpul a trecut și vizualizând video-ul evenimentului, mi-am dat seama că mi-ar plăcea să organizez în fiecare an un astfel de eveniment, însă am sesizat în același timp și că nu sunt prea multe companii din industria noastră care ar alege să își lanseze noile colecții în muzee și palate, cu momente de balet, rame de tablouri în dimensiune naturală și muzică clasică integrate, sau care chiar ar avea bugetul necesar pentru un eveniment de o asemenea amploare.

Am început să călătoresc tot mai mult în Viena, să mă simt acasă acolo, având încă de mică o afinitate pentru istorie și valorile trecutului, dar și o pasiune pentru Împărăteasa Sisi, nu din școală, pentru ca nu se studia la orele noastre de istorie, ci din filmul Sissi urmărit obsesiv pe casetele video înainte de `89.

Având această idee am verificat și în 2018, când sărbătoream 180 de ani de la nașterea Împărătasei Austriei, am început să studiez îndeaproape viața și activitatea ei, așternând pe hârtie toate ideile ce vizau îmbinarea trecutului cu elemente actuale și aducerea lui Sisi în prezent: ce ținute ar alege astăzi Sisi, ce fel de bijuterii ar purta, sau exerciții de imaginație personală, precum „sigur ar asculta Havasi din moment ce a iubit atât de mult Ungaria”. Am încercat să o descopăr, să îi înțeleg fuga de Viena și de rigorile de la Curtea Imperială. Ca în cazul fiecărui personaj, există, evident controverse, însă nimeni nu ar putea contesta că Sisi nu s-a încadrat în tiparele vremii sale și tocmai de aceea ne amintim de ea astăzi.

A rezolvat multe dintre crizele politice ale imperiului condus de soțul ei, a desfășurat multe activități de mecenat, atât de dornică mereu să învețe cât mai multe limbi străine și să cunoască toate culțurile pe care le acoperea Imperiul Austro Ungar.

Recunoscută în toate colțurile lumii pentru frumusețea sa, a rămas legendară pentru ritualurile sale drastice de beauty, dorința de a-și păstra silueta și a-și mentine talia au determinat-o să fie prima regină care avea câte o sală de fitness în fiecare castel, iar în fiecare zi călărea ore în șir fiind recunoscută drept cea mai bună călăreață a timpurilor sale.

Chiar înainte de printesa Diana a fost prima urmarită de paparazzi. Nedorind să atragă atenția asupra sa în desele sale călătorii, folosea nume false când se caza și nu era însoțită de garda imperială, ceea ce a dus în final și la asasinarea sa de catre anarhistul italian.

Așadar, Sisi a fost o deschizătoare de drumuri din multe puncte de vedere și, la fel ca Elisabeta a României, a încercat să îmbunătățească societatea în care trăia, chiar și cu costuri personale, scandalizând deseori elita conservatoare, fiind marginalizată, iar de cele mai multe ori simțindu-se singură și neînțeleasă.

Ideea mea de bază a fost să aduc în fața audienței conținut de calitate și să arăt că valorile din trecut pot fi puse în același loc cu arta, industria de fashion, beauty, glam luxury și că nu există nici o contradicție. Iar personajele alese chiar mi-au permis acest lucru.

Am dorit ca directorii de marketing si companiile să vadă că produsele, serviciile lor se pot comunica și altfel, prin mesaje de o mai mare greutate, care susțin valori și principii ce erau de bază în trecut și pe care astăzi le întâlnim din ce în ce mai rar, din păcate. Onoare, demnitate, curaj, simțul datoriei și asumarea responsabilității, verticalitate, dar mai presus de toate dragostea față de oameni, de bine și de frumos. Industria de marcomm are audiențe care trebuie respectate, înțelese, crescute frumos, iar acest lucru poate fi făcut numai cu dragoste și responsabilitate sădite în fiecare acțiune.

Hommage à Sisi a fost un mixt între culturi care și-a propus să arate cât de frumoși suntem tocmai prin prisma diferențelor dintre noi. Am adus elemente culturale ale imperiului Austro-Ungar într-un palat din București în stilul tradițional și original al secolului al XIX lea care, din întâmplare sau nu, este decorat cu tablouri cu Sisi și Franz Joseph, a cărei sală principală poartă numele celui mai longeviv împărat al Austro-Ungariei, iar evenimentul a avut loc chiar pe 24 aprilie, seara când Sisi și Franz Joseph s-au căsătorit și când ea a fost încoronată împărăteasă a Austriei și regină a Ungariei. Niciodată nu am crezut în coincidențe, ci mai degrabă în predestinare.

În ceea ce privește a doua ediție, aceasta a venit după ce am petrecut un an mai mult în Viena, dar și în alte orașe strategice ale fostului Imperiu Austro Ungar. Am vizitat mai multe castele, case de vânătoare, locurile în care mergeau la therme, prima ediție mi-a deschis multe uși în Austria și nu numai, având șansa să cunosc mai îndeaproape reprezentanți ai Dinastiei Habsburg de Lothringen, să merg la baluri, ceremonii de investire sau alte acțiuni ce poartă în sine farmecul secolelor trecute. De asemenea, în acest context am primit și permisiunea de a folosi emblema dinastiei – Austria Imperialis pentru a doua ediție.

DSC 1957

„Elisabeth in the mirror” mai semnifică și maturizarea, întoarcerea mea către mine, către casa și de aici și introducerea celui de-al doilea personaj – Elisabeta, prima regina a României, despre al cărei rol și impact în dezvoltarea țării se vorbește prea puțin. Poate și pentru că regele Carol I nu a fost atât de permisiv în ceea ce privește amestecul soției în politică precum Franz Joseph sau Ferdinand. Căsătoria ei atât de târzie, mai bine spus când nimeni nu credea că mai avea vreo șansă, faptul că și-a însușit limba română chiar mai bine decât Carol, a fost singura regină scriitoare, cu volume traduse în atâtea limbi, activitățile de mecenat desfășurate pentru creșterea unei elite culturale sunt incontestabile – George Enescu, Nicolae Grigorescu, Elena Văcărescu sunt doar câteva exemple, spitalele, orfelinatele construite și sprijinul oferit celor în nevoie. Și-a asumat rolul de regină și sotțe cu un simț fantastic al datoriei. 

Am încercat să cuprind în eveniment cât mai multe dintre aceste aspecte, alegându-mi partenerii astfel încât să înfățisez întreaga moștenire lăsată de cea care a scris sub pseudonimul Carmen Sylva: companie de asigurări medicale, expert în caligrafie, un doctor în istorie a punctat elemente cheie din viața ei, prezentarea designerilor care a avut loc pe o melodie cu influențe din compoziția lui Enescu și locația aleasă, de la a cărei fereastră stă semeață statuia lui Carol.

Ediția a doua a crescut în complexitate prin prisma locației, a numărului designerilor care au prezentat câte două ținute hommage celor două regine, a partenerilor, dar și a numărului de momente din scenariul evenimentului.

Povestește-ne din culisele pregătirilor

Această serie de evenimente a venit la pachet cu un travaliu dificil. Niciodată nu am avut mai mult de 2-3 luni la dispoziție, timp în care provocările au vizat atât organizarea și implementarea conceptului, dar și parteneriatele potrivite. Întotdeauna primul lucru care mă interesează este ca partenerul să se potrivească conceptului, iar integrarea acestuia în eveniment să fie extrem de naturală. După ce realizezi această selecție, te lovești de faptul că bugetele se fac cu un an înainte și că cele care ar fi existat sunt deja alocate. La prima ediție, m-am lovit de rezistența la cu totul ceva nou, că nu exista un precedent, că nu știm cine este Sisi. După eveniment, am văzut că oamenilor le era greu să înțeleagă că PR Avenue este inițiatorul proiectului și nu doar organizatorul contractat de unul dintre sponsorii evenimentului. După prima ediție, oamenii au început să întrebe pe când cea de-a doua și așa am decis să continuu. Aș fi putut primi mai mult sprijin, dacă evenimentul ar fi avut o componentă de charity, însă acest eveniment este despre frumos în general și cum oaspeții mei, o bună parte sunt expați, am vrut să evidențiez tot ce noi avem mai frumos și moștenirea sănătoasa a României. Ce nu avem știm cu toții, eu mi-am dorit să le reamintesc oamenilor ce am avut dintotdeauna și ce am putea reactiva în mentalul colectiv.

Ce comunități și câți oameni a reunesc aceste evenimente?  

De fiecare dată participă în jur de 300 de persoane din comunitatea de business, ambasade, camere de comerț, familii vechi, dar și mass media și persoane publice.

 Vei continua acest proiect? Ce ai în plan pentru 2020?

Au trecut de-abia câteva luni și încă sunt sub influența pe de o parte a efortului depus, a luptei cu schimbarea mentalităților, a strategiilor înguste, pe de cealaltă parte, a feedback-urilor primite din partea oamenilor implicați sau doar prezenți care îmi spun câtă nevoie este de acest gen de eveniment și cât aduce în viața lor. Așadar, în momentul de față sunt două forțe care mă domină pe rând și aștept să văd ce va cântări mai mult. Conceptul îl am în minte, însă trebuie să îmi recapăt energia în totalitate înainte să mă arunc într-un nou tsunami care necesită toate resursele mele.

DSC 3319Ce înseamnă PR Avenue?

PR Avenue a împlinit 3 ani și s-a născut din dorința de a face ce îmi place și ce știu mai bine, cu respect față de meserie și față de oameni, nu neapărat dintr-o dorință de antreprenoriat. Am fost obligată să ies din zona de confort atunci când am ajuns într-un moment în care am considerat că mai rău de atât nu are ce să fie și nu am mai avut nici o temere.

Nu m-am gândit niciodată la locul meu în peisajul actual al marcomm-ului. Sunt multi oameni pe care ii respect și care mi-au fost și colegi de facultate sau de agenție și mă bucur să văd cât de frumos am crescut toți.

Nu am fost interesată să fiu până acum în cataloagele anuale de PR pentru că am considerat că mai întâi ar trebui să ai cu adevarat despre ce povesti, iar acum acest interviu are loc pentru că povestesc nu despre proiectele clienților mei, ci despre o nișă distinctă pe care fără să o targetez se pare că o conturez.  Despre cifra de afaceri aflu pentru că trebuie să știu și despre ea, la pitch-uri de când am PR Avenue nu am mai participat pentru că pur și simplu lucrez cu oameni care au auzit de la oameni ce fac, care participă la evenimentele mele și viziunile noastre se potrivesc. Nu a existat vreun client care să mă streseze sau pe care să nu îl plac și pentru care să nu lucrez cu cea mai mare plăcere. Agenția a preluat vibe-ul meu personal și are și proiecte internaționale  acolo unde mă poartă pe mine viața și prin oamenii pe care îi găsesc pe drum.

Știu că este un stereotip să spui că nu regreți nimic, dar eu așa simt acum. Chiar dacă pe moment am regretat anumite decizii, tot eu am ajuns la concluzia că oricum totul se petrece într-un interval de timp care asigura și pregătește etapa următoare. Ieșirea din zona de confort produce progresul și momentele de criză îți dau cele mai mari lecții, iar frumusețea jocului este că, după toate acestea, tu știi mai bine care îți este drumul.  

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: