Mariana Cosenco: Antreprenoriat în slujba tinerilor

Mariana Cosenco: Antreprenoriat în slujba tinerilor

Psihologul Mariana Cosenco este un susținător pasionat al potențialului tinerilor, ca sursă creatoare de valoare în mediul profesional. Cu această încredere, a lansat în acest an 7Pillars, inițiativă antreprenorială prin care organizează workshopuri și consiliere vocațională one-to-one pentru aceștia, alături de programe dedicate departamentelor de resurse umane și angajaților companiilor, pentru depășirea obstacolelor de natură mentală sau emoțională ce frânează performanța.

Mariana avea deja o carieră în marketing și vânzări când, la vârsta de 28 de ani, a auzit din nou vocea vocației, care îi spusese în adolescență că menirea ei profesională este să practice psihologia. După aproape 7 ani în care a analizat ideea, a luat decizia să asculte această voce, asumându-și un demers provocator de reconversie profesională, la capătul căruia se află o apreciată activitate de psiholog și militant pentru încurajarea dezvoltării tinerilor, care în opinia ei poate schimba întreaga paradigmă a pieței muncii, în care penuria de talente s-ar diminua considerabil.

Până să fii psiholog, foloseai aspecte din psihologie în activitatea ta din corporație?

Am o înclinație umanistă, mereu am fost orientată către valori precum echitate și loialitate în relații, indiferent de mediul în care s-ar fi desfășurat activitatea mea. Corporația este mai degrabă orientată către rezultat și cifre, aici a fost o provocare și o muncă permanentă de a împăca cele două lături care puse împreună, cu răbdare și perseverență, dau rezultate extraordinare.

De ce psihologie, respectiv un nou drum, când erai foarte aproape de atingerea maturității profesionale în marketing și vânzări?

Prima mea opțiune profesională, care a apărut în clasa a-11-a, când începem să ne gândim la ceea ce vom face pe mai departe, fusese psihologia. Din considerente mai degrabă raționale, am ales alt drum, cel am economiei. Am terminat ca prima facultate marketing și apoi am făcut un master în comunicare.

Aș fi putut merge mai departe pe acest drum și chiar să ating succesul, dar nu mă simțeam cu adevărat împlinită, ceva lipsea. Aveam nevoie de o semnificație mai mare a muncii mele, respectiv de o îmbrățișare vocațională. Pentru mine vocația vine cu mai mult sens și aplecare către a oferi comunității ceva dincolo de propria ta bunăstare și prosperitate, pe care nu le exclude. 

Cât a durat de la apariția ideii de a schimba domeniul până la punerea în aplicare?

Ideea a fost una latentă, începând de la 17 ani, când m-am întâlnit pentru prima oară cu psihologia și sociologia. Apoi au fost ani în care m-am pregătit pentru altceva, am început să lucrez în marketing și vânzări, iar pentru o perioadă pur și simplu am abandonat “prima iubire”. La 28 ani am reluat ideea și am contemplat-o vreo 6-7 ani, până când chiar am pus-o în practică. În tot acest timp, am continuat cu ceea ce făceam și în paralel începusem propria mea terapie, cu intenția de a mă asigura că nu fantasmam la cai verzi pe pereți, cum s-ar zice, și aș da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Cu cât aprofundam mai mult tematică, cu atât dorința se transforma într-o nevoie concretă.

Ce ne poți spune despre lucrurile importante din acest interval care te-au condus către a acționa?

Pot spune că nu-i deloc o decizie ușoară să faci o reconversie după ce deja te-ai așezat cât de cât în profesia ta. Ai nevoie de o pornire suficient de puternică care să nu îți dea pace până nu pui în practică ceea ce te bântuie. De câte ori mă gândeam la câtă energie este nevoie pentru această reconversie, de câți ani, de câți bani, mă descurajam și mai amânăm un an, în speranța că poate îmi trece nebunia.

De trecut nu mi-a trecut și, pe măsură ce treceau anii, realizam că dacă mai amân, pierd timp și oportunități, ceea ce nu îmi mai puteam asuma, așa că am îmbrățișat cu totul „nebunia”.

Cum este să fii antreprenor în psihologie?

Cred că este bine! 7Pillars abia ce s-a lansat anul acesta, iar pentru 2023 ne-am propus să mergem pe proiect pilot, să testăm segmente de piață și produse din aria psihologiei vocaționale.

Nu mă aștept să fie ușor, însă sunt pregătită (zic eu!) pentru ceea ce urmează. Am fost obișnuită și educată cu strădania și efortul, numai că de data aceasta mi-am propus să fac lucrurile cu mai multă relaxare, ceea ce nu înseamnă nici pe departe superficialitate. 

Am ajuns într-un punct al vieții în care fac acest proiect cu multă deschidere și entuziasm, sunt curioasă de ceea ce urmează, nu îmi mai este teamă de eșec și iau cu mai multă detașare ceea ce se poate și ceea ce nu se poate obține.

Ce te-a determinat să faci trecerea de la liber profesionist la antreprenor?

Activitatea de liber profesionist este o activitate destul de solitară, care nu mi se potrivește întocmai, eu sunt un om care are nevoie să iasă în mediul social, să fie cu oameni, să cunoască oameni noi și să se expună la noi și noi contexte de viață.  Am acest apetit de viață și nevoie de versatilitate, de a cunoaște diferite domenii de activitate, diferite niveluri sociale. Este modul meu de a mă îmbogăți din toate punctele de vedere!

În plus, am cochetat mereu cu antreprenoriatul, marketingul și vânzările au rămas în ADN-ul meu chiar dacă am schimbat profesia. Așadar nu mi-e deloc dificil să plonjez către antreprenoriat.

În ce măsură folosești experiența anterioară, din corporație, în activitatea prezentă?

Foarte mult! În primul rând corporația te obligă la o anume rutină și disciplină, care au rămas cu mine și fac parte din structura mea.  Fără această disciplină nu aș fi reușit să fac propria mea reconversie.

Apoi, în lucrul cu oamenii care vin în consiliere psihologică și expun tot felul de dinamici relaționale din mediul de business, mi-e ușor să îi înțeleg și să găsim împreună soluții la ceea ce îi frământă.

În altă ordine de idei, am transferat multe abilități și competențe dobândite din viață mea de corporatist în viața mea actuală. Este așa, ca un fel de mers pe bicicletă, nu ai cum să uiți ceea ce ai fost și te-a definit ca om pentru o bună perioadă de timp, perioadă care în cazul meu a însemnat 15 ani.

De ce programe pentru tineri? Și mai ales de ce ar investi o companie în astfel de programe?

Fie vorba între noi (să nu mai spuneți la nimeni), face parte și din vindecarea mea. Mă regăsesc în poveștile tinerilor din ziua de azi, cu anxietatea socială, fricile de viitor, întrebări aparent fără un răspuns, nevoia lor de coerentă și certitudine. Mi-aș dori ca ei să aleagă din prima profesia care se potrivește cu structura lor și cu ceea ce au de oferit la cel mai înalt nivel al ființei lor. Din fericire, azi au acces la multă informație și servicii care să le ofere această susținere.

Companiile care investesc în astfel de programe au foarte mult de câștigat. În primul rând ar salva mulți bani cu bugetele alocate pentru pregătirea oamenilor, traininguri tehnice dar și pe soft skills. Haideți să luăm un exemplu care din păcate se regăsește în toate organizațiile. Un angajat în care compania investește pentru pregătirea acestuia, ca să performeze cât mai bine. Angajatul nu este cu adevărat implicat, pentru că nu îi place ceea ce face, dar are nevoie de acest job pentru bani. După un timp, pleacă pentru că nu poate să susțină efortul pe termen lung, compania pierde nu doar un angajat, dar și buget, pentru că o va lua de la zero cu următorul angajat.

Cum clasifici interesul companiilor față de astfel de programe?

A investi în astfel de programe are un impact social imens pe termen mediu și lung, s-ar schimba întreagă paradigmă a pieței muncii în care această penurie de talente s-ar diminua considerabil. Mă încurajează și îmi dă speranță și încredere faptul că avem un feedback pozitiv de la cei care trec prin programul nostru, lucrând cu oamenii de resurse umane pe de-o parte și cu tinerii pe de altă parte. Companiile înțeleg impactul pe măsură ce oamenii din resurse umane trec și ei, la rândul lor, prin acest program, ajutându-i să vadă în viitorii lor angajați dincolo de o resursă umană.

Este penurie de talente pe piață muncii și angajatorii sunt provocați de noile generații de angajați. Cum vezi tu lucrurile? Care este pulsul, așa cum îl iei din cabinet? Ce le recomanzi angajatorilor să facă pentru atragerea și loializarea angajaților tineri?

Este penurie, da! Penuria vine din faptul că nu talentul a fost potențat și prin urmare dezvoltat, ci cum spuneam și mai sus, nevoia de bani și de tot felul de etichete sociale bazate pe niște șabloane rigide primează.

Pulsul din cabinet se simte cu multă presiune, pe care tinerii la rândul lor o resimt, de a se încadra în niște norme care nu tot timpul le reprezintă adevăratele interese. Este multă confuzie și incertitudine, care mențin o fragilitate, de unde și multă anxietate. Dar, la rândul lor, își doresc să performeze chiar dacă nu știu cum, au nevoie de încurajări care le-ar oferi mai multă stabilitate emoțională, pe fondul căreia ar putea să se dedice mai bine activității.

Le recomand angajatorilor să investească cu încredere în dezvoltarea lor, tocmai pentru a scoate la lumină talentele latente și să le ofere susținere și mult mentorat. Tinerii se atașează ușor de oamenii care chiar le reprezintă interesele. Dincolo de aparențe, sunt relativ ușor de modelat.