Stiri Business Companii Management Tech

Marian Murguleț, noul CEO Trencadis

9 mart. 2022 2 min

Marian Murguleț, noul CEO Trencadis

Reading Time: 2 minute

Trencadis, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software pentru sectorul guvernamental și cel de business, l-a numit pe Marian Murguleț în funcția de Director Executiv (CEO) începând cu 1 martie 2022.

Dezvoltarea FlowOS

Marian Murguleț preia conducerea Trencadis de la fondatorul Radu Negulescu, care va rămâne acționar majoritar al companiei. Mai departe, din punct de vedere executiv, antreprenorul Radu Negulescu se va concentra exclusiv pe dezvoltarea FlowOS, startup tech românesc fondat în 2020, care își propune să construiască pentru piața globală un ecosistem integrat pentru facilitarea colaborării în format hibrid. FlowOS a lansat primul său produs, Sessions.

Mă bucur că am oportunitatea să îmi aduc contribuția la modernizarea serviciilor publice din România prin inovație de la conducerea unei companii cu ADN antreprenorial, care încă de la înființare rezolvă prin tehnologie probleme cu impact direct în viața de zi cu zi a noastră, a tuturor. Pentru a accelera transformarea digitală a mediului de business și cel public, ne propunem să dezvoltăm proiecte strategice de integrare bazate pe specializările software cele mai puternice ale Trencadis pe plan național și internațional”, a declarat Marian Murguleț, CEO al Trencadis.

Obiective de management

Cu un nou CEO, compania continuă să se concentreze pentru a oferi clienților și partenerilor săi proiecte complexe de integrare de sisteme, de digitalizare a unor servicii publice și de livrare infrastructură hardware și software. De asemenea, vor continua investițiile în competențele tehnice ale echipei și în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluții de tip big data, plus materializarea proiectelor externe.

Linii de business

În 2021 Trencadis a regândit strategia pentru următorii 3-5 ani în sensul diversificării liniilor de business și al pregătirii de produse noi pentru piața românească și internațională. 

Creșterea companiei Trencadis a fost susținută de proiectele complexe de integrare de sisteme, de digitalizare a unor servicii publice și de livrare infrastructură hardware și software. De asemenea, au contribuit la evoluția cifrei de afaceri investițiile în competențele tehnice ale echipei și în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluții de tip big data, plus materializarea proiectelor externe, în special pe piața din Africa.

Principalele linii de business ale companiei sunt cele de Enterprise Infrastructure și Private Cloud, Business Apps, Big Data și Cyber Security. Cea mai rapidă creștere a fost înregistrată de Trencadis în serviciile și produsele de cybersecurity, stimulate fiind de lucrul remote și de nevoia clienților de a interacționa la distanță cu clienții lor.

Proiecte internaționale

De asemenea, o creștere a fost înregistrată în piața internațională, unde în 2021 compania a semnat mai multe proiecte importante precum gestiunea unui sistem critic al autorității de control de trafic european Eurocontrol, servicii de cybersecurity pentru autoritatea de supraveghere a plăților interbancare din Nigeria, cadastrarea teritoriului statului Sierra Leone. Pentru 2022 Trencadis își propune să adauge noi linii de business în zonele de Public Cloud și de Smart City. Pe lângă piețele din Africa, Trencadis mai este activă în Croația, Grecia, Ungaria, și Asia Centrală.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: