Finanțe Stiri

Maria Rangelova, noul Director General Adjunct al CertAsig

20 mart. 2018 2 min

Maria Rangelova, noul Director General Adjunct al CertAsig

Reading Time: 2 minute

Asiguratorul corporate CertAsig anunță primirea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), din 14 martie 2018, de a o numi pe Maria Rangelova în poziția de Director General Adjunct al CertAsig.

Din această poziție de conducere, Maria Rangelova se va implica în afacerile din Bulgaria, va coordona managementul brokerilor și activitatea de subscriere pentru clasele de asigurări de bunuri și asigurări tehnice, cât și pentru asigurările de răspunderi, arată asigurătorul, într-un comunicat de presă.

Maria Rangelova, anterior Director al Sucursalei din Bulgaria, are peste 20 de ani de experiență în asigurare și reasigurare pe piața bulgărească. De-a lungul anului 2017, a contribuit semnificativ la dezvoltarea CertAsig, iar acest lucru a fost posibil prin consolidarea unei echipe de specialiști în subscriere la Sofia. De asemenea, aceasta a urmat și promovat o strategie concentrată pe brokerii în asigurări, strategie care vizează asigurările de răspundere, asigurările de bunuri și tehnice, cât și asigurările de garanții. În ceea ce privește piața asigurărilor de garanții, CertAsig este liderul pieței din România.

„Este foarte plăcut să lucrezi într-un mediu favorabil și încurajator ca cel oferit de CertAsig! Sunt recunoscătoare managementului și Membrilor de Board și personal lui James Grindley (CEO), alături de care am convingerea ca voi putea contribui la dezvoltarea sustenabilă a companiei! Bulgaria a început să funcționeze ca și bunsiness cu totul nou iar acum este unul dintre principalii furnizori de pe piața locală pentru soluții de asigurare inovatoare și produse de nișă, beneficiind de experiența extensivă a portofoliului precum și a specialiștilor din România. Sunt încântată de noile provocări și de oportunitățile de a lucra îndeaproape cu echipele excelente de subscriere pe care le avem în birourile din București, Sofia, și Praga”, declară Maria Rangelova, Director General Adjunct al CertAsig.

Anterior, în luna decembrie a anului trecut, ASF a aprobat numirea lui Cristian Dăianu în funcția de Director General Adjunct al CertAsig.

„Sunt mândru și totodată mulțumit să lucrez alături de acești doi directori executivi excelenți pentru a conduce compania. Pe această cale, țin să le mulțumesc tuturor celor 96 de colegi ai companiei pentru munca lor continuă și dedicarea de care dau dovadă. Deși 2017 a fost un an dificil pentru întreaga piață de asigurări, CertAsig a încheiat anul cu o creștere a primelor brute subscrise de 10% și a plătit daune de aproximativ 8 milioane de euro. Pe de altă parte, 2018 ne dă semne că va fi un an mai bun. Încă din primele luni, CertAsig a înregistrat o creștere ușoară a subscrierilor față de primul trimestru al anului trecut. Strategia noastră este să promovăm produse inovatoare. În acest sens, asigurarea cibernetică și asigurarea de garanții vamale sunt cheia dezvoltării noastre”, declară James Grindley, CEO, CertAsig.

CertAsig este printre puținele companii de asigurări înregistrate în Romania cu o prezență internațională. Piața principală a companiei este România, cu 65% din primele brute subscrise, business-ul turcesc generând 20% din prime, iar cel bulgăresc alte 15%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: