Management

Marco Hößl: Cartea unei călătorii prin viață

28 sept. 2024 4 min

Marco Hößl: Cartea unei călătorii prin viață

Reading Time: 4 minute

Conduce de aproape zece ani unul dintre cei mai importanți retaileri din piață și, în tot acest timp, a ajuns să iubească România, care i-a devenit a doua casă, și a învățat limba română. Am vrut să aflăm de la Marco Hößl, CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova, de ce a decis să-și spună povestea, de la simplu angajat într-un magazin la funcția de CEO, într-o carte autobiografică, cu sprijinul jurnalistului Horia Ghibuțiu.

Marco Hößl nu este un CEO tipic. Nu poartă cravată, nu-i place formalismul corporatist și, când poate, merge să ia micul dejun alături de colegii dintr-un magazin sau centru logistic din țară. De ce? Pentru a putea vorbi deschis și clar cu oamenii și pentru a afla ce idei au aceștia legate de activitatea companiei. Probabil această atitudine vine de la faptul că Marco a pornit în carieră ca simplu angajat într-un magazin din Berlin, și știe cât de importanți sunt oamenii dintr-o companie.

Acest proiect editorial este o călătorie prin viața mea, de la începuturile foarte modeste, până la poziția de CEO al Kaufland România și Moldova. Este povestea unui om care a muncit din greu, a învățat să fie rezilient și a ajuns să aprecieze valoarea muncii. Vreau să împărtășesc cum am ajuns să iubesc România, cum mi-am găsit aici a doua casă și cum m-am implicat în comunitate. Este o poveste despre a fi om înainte de a fi lider și despre cum putem schimba vieți, prin implicare”, spune CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova despre decizia de a publica o carte.

Ideea cărții a venit din dorința de a inspira și de a arăta că oricine poate reuși, indiferent de unde începe. Marco a vrut să împărtășească experiențele și lecțiile învățate, pentru a-i motiva și pe alții să își urmeze visurile și să contribuie la binele comunității. „România mi-a oferit multe și simt că este momentul să ofer la rândul meu ceva înapoi. Vreau să împărtășesc ce am învățat și să arăt cât de mult iubesc această țară„, spune el. A ales formatul de biografie pentru că este autentic și profund și dorește ca cititorii să-l cunoască nu doar ca pe un CEO, ci ca pe un om care a muncit din greu și care apreciază valorile umane.

Pentru concretizarea proiectului, a colaborat cu jurnalistul Horia Ghibuțiu, care a fost atras de la început de povestea extraordinară de viață a lui Marco Hößl și a rămas impresionat de naturalețea și rigoarea acestuia, de folosirea limbii române la perfecție, dar și de modul în care își organizează și, mai ales, își dăruiește timpul în acțiuni de voluntariat în care se implică personal.

Când l-am văzut punând osul la treabă, în locuri în care nu-mi imaginam că voi prinde picior de director executiv, m-a molipsit de voluntariat. Și eu, ca destui alții, mă ascunsesem până atunci de caritate invocând lipsa de timp. Îi înțelegeam importanța, însă mi-era greu să consider o activitate pro bono altfel decât timp pierdut. Or, Marco m-a făcut să înțeleg că, de fapt, timpul dăruit celorlalți e un timp câștigat. Că dacă un manager, cel puțin la fel de ocupat ca mine, poate să-și facă timp pentru caritate, e cazul să-mi fac și eu”, mărturisește Horia Ghibuțiu.

Marco Hößl a învățat limba română pentru a se integra mai bine și pentru a înțelege cultura locală, lucru esențial pentru un CEO în această țară, în opinia sa. Faptul că vorbește româna asigură o comunicare mult mai eficientă și mai relaxată cu colegii, dar și cu partenerii. „Nu a fost ușor, recunosc. Procesul de învățare a venit la pachet cu momente amuzante, cu efort, provocări, dar mai ales cu satisfacție. Să învăț această limbă mi-a permis ca azi să am în România mai mulți prieteni decât în țara natală, dar și să iau decizii mai bine informate, care au contribuit la succesul și creșterea continuă a Kaufland România”,
își amintește el.

Un om al comunității

Când vorbește despre viața sa în România, Marco spune că se consideră un norocos, deoarece are șansa să petreacă fiecare zi într-un mediu atât de divers, cu oameni pasionați, din alte generații, din alte culturi, care îi oferă mereu noi perspective. Îi place aici ospitalitatea oamenilor și diversitatea culturală și este inspirat de oamenii din zecile de ONG-uri alături de care Kaufland derulează, an de an, peste 100 de proiecte cu impact. „Sunt oameni care investesc timp, energie, pasiune și emoție. Care ne demonstrează că, atunci când miza este să faci bine, niciun efort nu este prea mare”, menționează el.

Un proiect de suflet este „Timp pentru Bine”, început la împlinirea vârstei de 46 de ani, prin care se angajează să dedice 46 de ore de implicare în comunitate, participând ca voluntar în diverse acțiuni sociale, de educație, de protejare a mediului și sportive. În primele două ediții, a avut sprijinul a aproximativ 250 de voluntari din echipa Kaufland România, implicându-se în diferite acțiuni: de la plantarea Pădurii Kaufland, la ecologizarea spațiilor verzi, lucrări de renovare și construcție, până la pachete pregătite pentru Cantina Socială, de Crăciun. Alături de ei au fost și 20 de persoane publice și lideri de business, care au muncit cot la cot cu voluntarii. Și, pentru că iubește România, ar vrea să o vadă mai curată. „Este o țară bogată, cu priveliști superbe, care merită să fie apreciate și îngrijite mai bine. România are un potențial extraordinar, care merită toate eforturile noastre de a accentua și mai mult frumusețea sa naturală”, crede Marco Hößl.

Cartea ce va apărea până la finalul acestui an va cuprinde toate acestea, dar și alte detalii despre ce înseamnă să parcurgi un drum greu în viață și carieră. „Faptele omului și managerului de succes Marco Hößl vorbesc de la sine. Acestea descriu: devotamentul și modestia unui lider care îi inspiră pe cei de lângă el; un profesionist care a descoperit că decât să copieze pe cineva, mai bine devine el însuși un model; un campion al CSR-ului; un executant impecabil al șpagatului pe care-l face zilnic între afacere și oameni. Așa că se poate produce lesne un text alert, la timpul prezent, cu subiect principal Marco Hößl, având trei piloni narativi: Calea, Executivul, Omul. E un basm modern despre ascensiune și devenire, cu accent pe actualitate și pe flashback-uri, ce dezvăluie multe alte povești, de la ce înseamnă să ajungi lider după ce ai fost la munca de jos și n-ai uitat de unde ai plecat până la anatomia binelui și dăruirea timpului tău pentru ceilalți”, spune Horia Ghibuțiu.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 386 (16 septembrie – 16 octombrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: