Marketing Publicitate Stiri

Marca Etică RAC autoreglementează piața de publicitate în România

10 oct. 2019 2 min

Marca Etică RAC autoreglementează piața de publicitate în România

Reading Time: 2 minute

Romanian Advertising Council (RAC), organizația de autoreglementare a industriei de publicitate din România, a aniversat de curând 20 de ani de activitate iar, în acest context, a lansat un proiect nou care are rolul de a oferi garanția onestității și transparenței în comunicarea comercială. Marca Etică RAC este practic o viză care atestă că brandul realizează o comunicare etică din punctul de vedere al Codului de practică în comunicarea comercială RAC și respectă legislația CNA.

Marca Etică RAC va putea fi accesată de către orice brand care activează pe teritoriul României și va intra în vigoare începând cu anul viitor. Bradurile se pot înscrie în primul trimestru al anului 2020. Marca Etică RAC poate fi folosită pe parcursul unui an iar în cazul încălcării prevederilor Codului de practică în comunicarea comercială (Codul RAC), aceasta va fi imediat retrasă.

Scopul documentului este acela de a sprijini dezvoltarea unui mediu de afaceri decent în țara noastră oferind un ghid de formă și conținut pentru o informare corectă  a consumatorului și industriei.

Cum funcționează Marca Etică RAC

Brandurile vor putea face o solicitare către RAC în vederea obținerii dreptului de folosință al Mărcii Etice RAC. Solicitarea urmează a fi analizată de către Comitetul Etic, care are responsabilitatea de a evalua toată comunicarea brandului din ultimul an, atât în online, cât și în offline. Acest proces se întinde pe o perioadă de o lună iar dacă nu sunt sesizate încălcări ale Codului RAC în anul precedent obținerii mărcii, brandul va primi dreptul de utilizare a logo-ului Mărcii Etice.

Criteriile pe baza cărora este acordată Marca Etică vor fi publicate pe site. Brandul care solicită Marca trebuie să nu fi avut mai mult de două încălcări ale Codului sau ale legislației în domeniu, fiind analizate modul și rapiditatea cu care comunicarea a fost revizuită.

RAC luptă pentru ca mesajele campaniilor de promovare să ajungă la consumatori respectând o conduită publicitară onestă și transparentă.

Array
One Comment
  1. Gabriel Bianu
    Un lucru bun pentru Romania! Sunt sigur ca incet incet vom avea parte de informatii de calitate!

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: