Management Opinii

Managerii cu strategii de recrutare neconventionale

14 oct. 2015 5 min

Managerii cu strategii de recrutare neconventionale

Reading Time: 5 minute

Perioada intrebarilor standard: Unde te vezi peste 5 ani? Sau De ce vrei sa pleci de la actualul job? a apus in favoarea unor strategii de recrutare mult mai creative. Mai nou, managerii trimit mesaje personalizate candidatilor pasivi, organizeaza evenimente pentru candidati si mizeaza pe recomandarile angajatilor si pe networking-ul lor formal si informal.

De Steluta Nastase-Lupu

Domeniul IT este cel care da trendul in cele mai inventive metode de abordare a candidatilor. Un studiu realizat de agentia de recrutare si executive search ABC Human Capital arata ca in acest domeniu, candidatii se simt atrasi de oferta salariala buna, locatia (aproape de casa), programul flexibil (cu posibilitate de lucru de acasa), echipa si mediul de lucru.

Exista o reticenta a candidatilor fata de intrebarile didactice din timpul interviului de recrutare, didactic fiind tradus prin standard. Multi candidati isi doresc intrebari tehnice pe baza istoricului experientei. 

La intrebarea Ce metode creative de recrutare te-au determinat sa raspunzi la oferte in detrimentul altora?”, respondentii din domeniul IT au spus ca, in general, se canalizeaza pe 2-3 companii la care vor sa ajunga atunci cand se decid sa schimbe locul de munca, dar sunt foarte atenti si la zvonuri si la recomandarile prietenilor. Rare sunt cazurile in care aleg o companie despre care nu stiu nimic.

Din raspunsurile la chestionarul realizat, se contureaza modelul de interviu care poate fi atractiv pentru angajati, iar compania castiga la nivel de imagine. Interviul de recrutare cu managerul trebuie abordat ca o intalnire amicala, de preferat intr-un spatiu nonconventional (cafenea, petreceri corporate), in care se pune accentul pe storytelling, fara a exista intrebari standard. Foarte importante in atragerea talentelor sunt: pachetele de beneficii, flexibilitatea in negocierea timpului, imaginea companiei si a managerului in online. Un manager implicat, activ, lider de opinie si mediator in mediile online are cele mai multe sanse sa atraga candidati valorosi. Conteaza activitatea zilnica a companiei pe care o reprezinta precum si raspunsurile pe care acesta le ofera la problemele publicului-tinta.

Exista manageri care surprind candidatii prin spontaneitatea lor si intrerup cumva ritmul normal al unui interviu cu o oferta de angajare pe loc. Unii candidati se blocheaza in astfel de momente sau sunt excesiv de fericiti, iar reactiile sunt de analizat si interpretat in functie de profilul job-ului. De asemenea, o alta metoda de recrutare care surprinde candidatii este contactarea acestora pentru alte posturi decat cele pentru care au aplicat, demonstrarea si convingerea acestora ca sunt buni pentru respectivele posturi. O alta abordare mereu inedita este crearea unei echipe de recrutare care simuleaza foarte bine situatiile pe care le va avea de infruntat candidatul ca angajat. O astfel de situatie am avut pentru un candidat care trebuia sa fie liderul unui sindicat, iar la interviu a trebuit sa faca fata unei avalanse de intrebari venite de la cei 5 membrii ai echipei de recrutare.

Iata cele mai neconventionale intrebari puse de angajator la interviu in timpul procesului de recrutare. Toate au fost culese in urma feedback-ului dat de candidatii nostri dupa interviu.

Invata-ma ceva ce nu stiu in urmatoarele 10 minute.

La ce te gandesti atunci cand esti singur in masina si ce te-ar face sa zambesti?

Cum ti-ai descrie camera?

Spune primele 5 lucruri pe care le-ai face daca ai obtine acest job.

Ce te motiveaza sa te ridici din pat dimineata?

Povesteste-mi un moment din experienta ta in care ai fi vrut sa faci lucrurile altfel si cum ai fi gandit proiectul/campania?

Ce te face fericit in fiecare zi? 

Cum sa construiesti o imagine care atrage talente

Cultura si imaginea companiei: Un video pe care l-am vizualizat recent m-a convins sa aplez la serviciile unei clinici medicale pentru ca personalul este prietenos si zambitor. In urma unei comunicari constante cu angajatii si a unor evaluari, gaseste metode prin care ii poti motiva sa fie cu zambetul pe buze. Pune-te in situatia persoanelor care nu au auzit de tine si creeaza toate premisele pentru ca angajatii sa devina ambasadorii brand-ului. Ia in calcul site-ul companiei si sectiunea job-uri care trebuie sa fie fresh cu o navigare intuitiva. Cere feedback de la cei mai noi angajati si chiar de la cei care au refuzat compania pe care o conduci.

Realizeaza schimbarile de leadership necesare. In procesul de recrutare al talentelor este foarte important sa ai lideri care sa atraga candidatii valorosi. Un manager toxic isi va arata adevarata personalitate, iar procesul de recrutare poate fi permanent costisitor pentru companie. HR-ul trebuie sa fie gata pregatit de storytelling pentru candidatii activi si pasivi.

Acorda credit departamentului de marketing – este interfata intre companie si candidat si trebuie sa creeze strategii cu departamentul de HR. Misiunea celor doua departamente este crearea unor anunturi de angajare atractive cu input-uri si insight-uri din partea departamentelor.

Social media este in primul rand spatiul dialogului si in al doilea rand spatiul promovarii. Fii 100% responsive si foloseste video pentru o buna conexiune cu potentialii angajati.

Cele mai creative campanii de recrutare

Ikea Australia a ascuns ingenios fisele de post in pachetele cu mobila, iar costul atragerii talentelor a fost foarte mic. A primit 4.200 de aplicari si a angajat 280 de persoane in urma acestei campanii ingenioase.

Volkswagen avea nevoie de noi mecanici si a distribuit masini avariate in magazinele din Germania. A lasat anunturi de job pe sasiul fiecarei masini. Astfel persoanele care au aratat ca stiu sa repare masina au devenit si angajatii brand-ului.

Google. Un panou publicitar din Silicon Valley prezenta un puzzle matematic, iar privitorii erau directionati spre un site, unde aveau de infruntat o noua provocare. La final erau intampinati cu mesajul: Ai lucrat bine! Ai ajuns in Laboratoarele Google si ne bucuram ca esti aici. Un lucru am invatat in timp ce construiam Google: este mai usor sa gasesti ceea ce cauti daca si persoanele se arata interesate cu adevarat. Cautam cei mai buni ingineri din lume si esti aici.

O companie de IT din Romania recruteaza prin intermediul versurilor, totul fiind targetat pe cuvinte cheie precum PHP, .NET, Agile, ITL, +CC, Drupal. IT-istii au raspuns artistic acestei abordari si chiar daca au refuzat oferta, compania a castigat la nivel de notorietate. 
In Canada, un start-up a gasit o metoda inedita de a tria cele 1.200 de CV-uri. A organizat un “speed dating”, la care s-au prezentat doar 400 de candidati, ocazie de a interactiona cu ei si de a vedea care se potrivesc profilului cautat.
O companie americana de jocuri online si-a surprins cei 100 de candidati selectati cu un iPod si un mesaj de bun venit din partea CEO-ului.

Filosofii practicate la angajare de catre lideri celebri
Mark Zuckerberg, CEO Facebook, angajeaza oameni de la care are de invatat si le asculta sfaturile indiferent de pozitia lor in ierahie.
Steve Jobs incuraja recrutarea personalului tanar si talentat “A-plus people”, atat timp cat exista pasiune si orientare spre munca exista si rezultate.
Oprah Winfrey declara ca o multime de oameni isi doresc sa se plimbe cu tine in limuzina, dar iti doresti pe cineva care sa ia autobuzul cu tine atunci cand limuzina are o defectiune.
Walt Disney spunea ca poti sa visezi si sa proiectezi o lume minunata, dar ai nevoie de oameni care sa dea contur viselor.

Citeste si alte articole despre recrutarea managerilor aici

Steluta Nastase-Lupu este online marketing specialist ABC Human Capital

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: