Manageri cu strategii pentru echipele lor
Reading Time: 4 minuteEchipa de management a oricarei companii trebuie sa fie un model de urmat. Suna idealistic, insa, stilul de management, comunicarea, deschiderea catre propunerile si ideile angajatilor, precum si sistemul de motivatii – toate au un impact pozitiv si pe termen lung asupra companiei. Se economiseste timp cu recrutarea si retinerea angajatilor, proiectele de business isi urmeaza cursul firesc si atrag clienti noi.
De Corina Diaconu
Din experienta in agentii de recrutare am observat candidati bine pregatiti care au pus o mare parte din cunostinte pe seama managerilor buni. Acestia au fost deschisi sa-i formeze ca profesionisti, sa le spuna multe tips-uri din experienta lor, sa le ofere un plan de actiune si sa-i corecteze atunci cand au gresit. Este un lucru de admirat, mai ales ca la nivelul pietei muncii ne confruntam cu o lipsa de timp pentru a forma noi specialisti. Iata ce au invatat candidatii de la managerii si mentorii lor:
- Stabileste o strategie de a invata echipa ceva nou in fiecare zi
Este o tactica care a dat rezultate pentru ca angajatii se simt astfel mai motivati. Aceasta strategie da roade daca are si un plan lunar cu noutatile pe care candidatul trebuie sa le invete. Pentru managerii foarte ocupati care nu au timpul necesar ca in fiecare zi sa-si formeze echipa, exista trainerii si specialistii in coaching care pot prelua cu succes acest task si chiar vor gandi activitati distractive pentru membrii echipei.
- Ofera feedback dupa fiecare task raportat
Evaluarea unui raport sau a unui proiect trebuie urmata de feedback pentru angajat, astfel incat acesta sa stie unde se situeaza si ce trebuie sa imbunatateasca pe plan profesional. Prin aceasta tactica se evita situatiile neplacute manager-angajat in care angajatul afla dupa o anumita perioada ca nu este potrivit pentru un post. In acest caz, angajatii contesta stilul de management.
- Ofera incurajari
Fiecare angajat are zile mai bune si zile mai putin bune, neproductive. Secretul unui bun manager sta in a cunoaste fiecare angajat (cu aptitudini, atuuri, puncte mai slabe in cariera) si in a sti sa ofere laude si incurajari atunci cand angajatul a depasit asteptarile.
- Reducerea obstacolelor
Un manager cu strategie isi intreaba intotdeauna angajatii ce ii impiedica sa-si atinga obiectivele. Obstacolele trebuie analizate si minimizate. Un angajat nu este productiv pentru ca este prea mult zgomot in birou? Gaseste un alt birou pentru el unde poate fi mai eficient si evident masoara rezultatele in urmra mutarii. Un angajat petrece prea mult timp pe drumul de acasa la serviciu? Daca natura job-ului permite, ofera-i un program flexibil cu posibilitatea de a lucra de acasa in anumite zile.
- Setarea unor deadline-uri realiste
Daca ai experienta in domeniul in care activeaza si angajatii tai, stii foarte bine care este timpul de realizare a unei anumite sarcini. Nu te astepta ca angajatii sa fie de doua ori mai agili decat tine, avand in vedere ca in timpul realizarii unui task pot interveni si e-mailuri, telefoane sau alte task-uri urgente. Daca nu ai experienta intr-un anumit domeniu, realizeaza o documentare in prealabil, intreaba specialistii in domeniu care este timpul mediu pentru un task si abia apoi fixeaza un deadline pentru angajati.
- Stabileste intalniri periodice cu angajatii
Profita de putinul timp liber sa vorbesti cu echipa ta, oriunde: in cafenea, in birou, pe terasa la tigara. Angajatii se simt confortabil atunci cand simt ca nu este o diferenta intre ei si manageri, cand stiu ca pot vorbi cu managerul exact ca si cum ar vorbi cu un prieten.
- Ai viziune, ai angajati de viitor
Multi manageri nu au timp pentru angajati pentru ca sunt mult prea coplesiti de task-urile cotidiene care aduc si bani, insa si angajatii aduc bani prin rata lor de retentie, prin motivatiile pe care acestia le au ca sa vina in fiecare zi la job. Iar managerii care cred in angajatii lor isi fac si timp pentru ei. Multi dintre candidati care au stat 7-8 ani in aceeasi companie mi-au povestit ca au ramas acolo un timp atat de lung pentru ca erau respectati de manageri si acestia veneau intotdeauna in intampinarea nevoilor lor de dezvoltare profesionala si financiara.
- Anunta job-urile intern
Daca profilul postului permite si anumiti angajati din companie ar fi in masura sa acceada la o pozitie mai buna, ofera-le acces la posturile noi! Intodeauna cand o companie incearca sa recruteze din exterior, in interiorul sau apar comentarii din partea angajatilor care considera ca managementul nu ii apreciaza sau nu are incredere in ei. - Creeaza un plan individual de dezvoltare pentru fiecare angajat
Companiile care au un departament de HR investesc si in dezvoltarea persoanlizata a angajatilor. Pe langa training-urile la care participa toti angajatii, pot fi stabilite conferinte si training-uri in functie de aria de expertiza a fiecarui angajat, de interesele, aptitudinile si dorintele sale de dezvoltare profesionala. Un plan personal de dezvoltare profesionala va motiva orice angajat. - Biroul managerului este langa angajati sau cat mai aproape
Prezenta managerului langa angajati este motivanta mai ales daca acesta are o atitudine friendly fata de acestia si coopereaza pentru realizarea task-urilor. Astfel angajatii se simt implicati si motivati sa fie productivi.
Corina Diaconu este Managing Director la firma de executive search si consultanta in resurse umane ABC Human Capital
Citeste si despre „Cum sa fii un lider placut de echipa” aici.
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz