Makis Tsitas: „Vreau ca, prin cele scrise, să-i ating atât pe cei mici, cât și pe cei mari”

Makis Tsitas: „Vreau ca, prin cele scrise, să-i ating atât pe cei mici, cât și pe cei mari”

A scris cinci cărți pentru adulți și treizeci și una de cărți pentru copii, dintre care două au primit câte un premiu prestigios. Câteva dintre piesele sale de teatru au fost reprezentate cu succes pe scenă, iar compozitori greci recunoscuți au pus pe muzică versurile sale. „Martor mi-e Dumnezeu”, care este și primul său roman, a fost încununat, în 2014, cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și a fost tradus până acum în douăsprezece limbi europene.

În cadrul proiectului „Ars Libri: Fantezie și Aventură” (ALFA) vor fi traduse și publicate, în decurs de 3 ani, nu mai puțin de 24 de titluri, din 9 țări: Belgia, Republica Cehă, Grecia, Irlanda, Polonia, Portugalia, Suedia, Ucraina și Ungaria. ALFA promovează înțelegerea profundă a identității culturale europene pe baza valorilor împărtășite și a respectului pentru diversitate. Este un demers ce se bazează pe încurajarea dialogului intercultural prin traducerea, din limbi europene mai puțin utilizate, a literaturii de calitate pentru copii.

Cu această ocazie, am stat de vorbă cu scriitorul grec Makis Tsitas, care tocmai și-a lansat în România, la târgul de carte Gaudeamus, cele două cărți pentru copii :„Ah, părinții ăștia!” și „Nu-l supăra pe Moș Crăciun!”.

Materialul este realizat cu sprijinul Claudiu Sfirschi-Lăudat

Cum ați început să scrieți? Ce v-a inspirat și de ce scrieți cărți pentru copii?

Am început să scriu de mic – pe la cincisprezece ani –, fiind fermecat de cărțile pentru copii pe care le descopeream la vremea aceea. De fiecare dată când terminam o carte, îmi spuneam cu o naivitate copilărească: „O să scriu și eu așa ceva”. Primele încercări au fost, desigur, jalnice și pline de imitații, dar scriam zilnic, așa că aproape tot ceea ce am scris după vârsta de nouăsprezece ani a fost publicat în ziare și reviste sau sub formă de carte. Cu literatura pentru copii m-am îndeletnicit întâmplător, când o povestire pe care o scrisesem pentru adulți – având ca subiect legătura dintre o fetiță de șase ani și pisoiul ei – s-a dovedit a fi ceva potrivit pentru copii. La început, senzația a fost destul de ciudată, întrucât până atunci nu prețuisem literatura pentru copii (probabil pentru că ceea ce citisem în vremea școlii erau creații ale unor autor mediocri). Așa că m-am dus la o bibliotecă publică și am început să citesc multe cărți pentru copii, în special picture books. În felul acesta, am priceput cât de important este acest gen de cărți și am început să scriu sistematic astfel de povești. Îmi place mult literatura pentru copii. Gândiți-vă că am scris treizeci și una de cărți pentru copii și cinci pentru adulți!

Mă amuz mult când scriu pentru copii. Cel mai adesea, sunt transportat instantaneu în anii copilăriei mele, îmi revin în minte inocența, lipsa de griji și imaginația care îi caracterizează. A mă pune în mintea unui copil și a-i înțelege modul de a gândi sunt o experiență aparte. Și de fiecare dată mă bucură nespus să-i întâlnesc pe micii mei cititori atunci când vizitez școli, biblioteci și librării.

Cum vi se pare că a evoluat piața de carte din țara dumneavoastră din momentul în care ați început să scrieți și, în special, cum s-a schimbat felul în care scrieți?

Grecii, din păcate, nu citesc mult. Cu toate acestea, este disproporționat de mare producția de carte, iar un loc aparte în cadrul acesteia o au cărțile pentru copii. Pentru că, da, e posibil ca părinții să nu citească, însă ei sunt cei care le cumpără cărți copiilor – chiar dacă acest gest vine dintr-un sentiment de vinovăție. Dintre cărțile care circulă, multe au un nivel scăzut, sunt didactice și lipsite de inspirație, dovedind o lipsă de cunoaștere a psihologiei copilului. Însă avem și mulți scriitori și ilustratori valoroși. Așadar, cartea pentru copii vinde foarte bine în Grecia. Eu nu m-am lăsat influențat de cererea publicului și de criteriul comercial, nu mă interesează – și o spun cu deplină sinceritate – să scriu o carte comercială sau să-mi adaptez stilul pentru a deveni plăcut publicului larg. Scriu doar despre subiectele care îmi fac plăcere și în felul meu. Acesta este singurul criteriu de care țin seama ca scriitor. Tocmai de aceea mă simt norocos când copiii și părinții lor îmi îndrăgesc cărțile, care sunt continuu reeditate.

Ce puteți să ne spuneți despre cartea „Ah, părinții ăștia!”, publicată recent la Editura Ars Libri Junior?

Este una dintre cele mai citite cărți ale mele și se numără printre cele la care țin cel mai mult. Mă bucur mult că această carte circulă în limba română, într-o ediție atât de îngrijită, publicată de o editură serioasă precum Ars Libri Junior, în traducerea scriitorului și apreciatului traducător Claudiu Sfirschi-Lăudat. Sper să fie îndrăgită și în țara dvs. de cititorii mari și mici.

Intenția mea este să priceapă copiii cât de mult se ostenesc părinții lor să-i crească, să înțeleagă problemele pe care le întâmpină și să prețuiască lupta zilnică pe care o duc aceștia. Dar pentru că nu-mi place să fiu didactic, arătând cu degetul spre copii, ca un dascăl de modă veche, am ales umorul și răsturnarea de situație pentru a-mi transmite mesajul.

Există vreun motiv comun în cărțile dumneavoastră?

Toate cărțile mele sunt scurte, adică rar depășesc 1.000 de cuvinte. Chiar și atunci când vreun text al meu, în forma lui inițială, iese mai lung, șterg mereu până când devine dens și concis. De asemenea, le las spațiu ilustratorilor pentru a spune în paralel povestea prin intermediul imaginilor. Sunt atent ca fiecare istorioară scrisă de mine să aibă muzicalitate, umor, sensibilitate, să le transmită copiilor optimism și bucuria vieții. Vreau ca, prin cele scrise, să-i ating atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

Ce credeți că a avut special primul dumneavoastră roman pentru adulți, „Martor mi-e Dumnezeu”, care a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și a fost tradus în 12 limbi?

Acum o să pară că mă laud. Însă juriul a amintit în argumentația premiului construcția specială a romanului, originalitatea subiectului, limba aparte (un amestec de limbă vorbită, bisericească și populară), umorul, autosabotarea eroului și echilibrul dintre comic și dramatic.

 Care sunt cărțile dumneavoastră favorite pentru copii?

De mic am îndrăgit miturile lui Esop – primul mare povestitor al lumii –, pentru modul clar, simplu și atât de fermecător de a spune o poveste. De asemenea, mi-a plăcut seria de cărți scrise de René Goscinny despre „micuțul Nicolas”, eroul meu cel mai îndrăgit și mai nonconformist. Desigur, basmele lui Hans Christian Andersen. Și aș putea aminti multe altele, mai dinspre zilele noastre, pentru că astăzi sunt publicate cărți pentru copii foarte valoroase.

Ați mai fost la București? Vă este cunoscut vreun scriitor român?

Este a doua oară când vin la București. Prima dată am venit acum trei-patru ani, tot pentru niște cărți ale mele. Bucureștiul este un oraș care îmi place mult, la fel și locuitorii lui și arhitectura clădirilor. De asemenea, este emoționant să văd cât de răspândită este prezența grecească în oraș. Dintre autorii români, îmi sunt cunoscuți Matei Vișniec, Mihai Eminescu și Panait Istrati.