Mâini de aur: Prima clinică din România dedicată exclusiv chirurgiei mâinii
Reading Time: 3 minutePrima clinică din România dedicată exclusiv chirurgiei mâinii a fost deschisă în București, fiind fondată de președintele Societății Române de Chirurgie a Mâinii, Dr. Daniel Vîlcioiu, medic specialist Chirurgia Mâinii. Biz a căutat să afle de la fondator ce presupune această specializare și cum ajută ea românii.
La ce se referă chirugia mâinii și care sunt tipurile de intervenții pe care le realizați?
Chirugia mâinii este o supraspecializare medicală ce are la bază Chirurgia Plastică, Microchirurgia, Ortopedia și Traumatologia. În România încă nu este recunoscută de sine stătătoare încă, dar în majoritatea țărilor dezvoltate este foarte bine organizată.
Tratăm pacienți cu orice fel de problema la nivelul mâinilor, de la boli reumatice, traumatisme, fracturi și arsuri până la artroze, tumori sau malformații congenitale. Practic acoperim toată paleta de boli la acest nivel, durere, funcție și estetică.
Se pot realiza transferuri libere microchirurgicale de țesuturi de la picior la mână, excizii de tumori invasive, fracturi complexe ce pun funcțiile mâinii în pericol.
Intervențiile minim invasive pot fi făcute doar cu anestezie locală, uneori durează 10-20 minute, dar pot fi și cele artroscopice , cu incizii de 2-3 milimetri ce redau funcția și vindecarea afecțiunilor într-un timp mai scurt, fără cicatrici.
Când ar trebui să ajungă un pacient la un consult?
Atunci când mâinile afectează calitatea vieții, din punct de vedere funcțional, estetic sau când sunt dureri permanente, se recomandă o consultație în clinica noastră, ce va stabili în 90% din cazuri diagnosticul și tratamentul.
Procedurile de zi cu zi, precum sindromul de tunel carpian, boala Dupuytren, degetele în resort sau tumorile superificiale, se realizează cu anestezie locală, iar procedurile nu necesită analize de sânge, internare sau alte pregătiri speciale.
De ce ați ales o asemnea supraspecializare?
Am fost atras de această zonă anatomică încă din studenție, când mă atrăgeau cele mai complexe forme și structuri anatomice, alături de formule biochimice complexe și genetica medicală.
M-am pregătit intensiv în acest domeniu, printr-un rezidențiat in Ortopedie – Traumatologie și un doctorat în Chirurgie Plastică la Spitalul Floreasca din București, dar și multe vizite în spitalele celor mai buni chirurgi din domeniu din Spania, Germania, Ungaria, Austria, Franța și Italia.
Prin ce se diferențiază această clinică?
Clinica este una dedicată Chirurgiei Mâinii, pregătirea și protocoalele noastre sunt special concepute pentru tratarea pacienților cu probleme la mâini, așa cum spuneam mai sus, orice fel de afecțiune cronică sau acută, simplă sau complexă.
Cum contribuie Societatea Română de Chirurgia Mâinii la o mai bună cunoaștere a domeniului?
Din 2023, de când am preluat ca președinte această societate, am făcut pași mici dar importanți pentru a promova și pentru a populariza această specialitate în rândul tinerilor medici. Sesiunile științifice au devenit și mai interesante, abordând subiecte ultra-moderne ce țin de tratamente minim invazive, am acordat premii importante membrilor activi și am continuat colaborările importante cu societățile și revistele de renume de specialitate.
Cum vă ajută expertiza dobândită în alte țări în activitatea din clinică?
Toate informatiile dobândite în alte țări au dus la formarea unei echipe de profil și deschiderea primei clinici de Chirurgia Mâinii. Încă de acum 10 ani am călătorit și am învățat detalii ce țin de organizare, ce fac cu adevărat diferența. Putem trata pacienții români la un nivel asemănător sau chiar superior spitalelor și clinicilor celebre din lume. Am inclus și serviciul de recuperare medicală, terapia mâinii mai exact, un serviciu foarte important în obținerea rezultatelor finale. Claudiu Jaba este printre puținii fizioterapeuți recunoscuți în Europa ca terapeut de mână complet.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 385 (16 iulie – 16 septembrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz