Mai mulți bani pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus din această sâmbătă
Reading Time: < 1 minutProgramele Rabla Clasic și Rabla Plus vor primi bani suplimentar din acest weekend. Sunt câte 200 de milioane de lei pentru fiecare program care se vor aloca începând cu data de 21 august pentru programul Rabla Plus și începând cu 28 august pentru programul Rabla Clasic.
200 de milioane de lei în plus pentru fiecare program
Valoarea alocată pentru întregul an 2020 a fost de 200 de milioane de lei pentru programul Rabla Plus. Dar datorită interesului extrem de mare din acest an, pentru 2021 bugetul alocat este triplu: 600 de milioane de lei.
Pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menținut crescut, ceea ce a condus la alocarea de noi sume. Pentru acest program, valoarea alocată în anul 2020 a fost de 405 milioane de lei, iar în anul 2021, ca urmare a acestei suplimentări, bugetul alocat este de 640 de milioane de lei, rezultând astfel o valoare totală alocată pentru acest program, cumulat în anii 2020 și 2021 de 1,045 miliarde de lei.
Dispozițiile de suplimentare a sumelor alocate în anul 2021 cu câte 200 de
milioane de lei a celor două programe începând cu 21 august pentru Programul Rabla Plus, respectiv începând cu 28 august pentru Programul Rabla Clasic sunt publicate pe site-ul AFM.
Photo 57179434 © Radub85 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz