Mai mult de jumătate din copiii migranți ajung în România fără familiile lor
Reading Time: 3 minuteÎn pofida restricțiilor de circulație impuse în context pandemic, România a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de cereri de azil din ultimii 30 de ani – 6.156 de cereri, dintre care 1.551 pentru copii. Totodată, se remarcă o creștere semnificativă a numărului minorilor care ajung aici fără familie – 969.
Tendința a continuat și în primele luni ale lui 2021, în perioada ianuarie-septembrie fiind depuse 7.490 de cereri de azil, în 2.173 dintre cazuri fiind vorba despre copii, 1.250 dintre aceștia fiind neînsoțiți, ceea ce reprezintă peste 57% din total.
Principalele țări de proveniență ale persoanelor solicitante de azil în România sunt Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Iran, Somalia, Pakistan, Yemen și Eritrea. În ceea ce privește cauzele dislocării din țara natală, acestea sunt, în cele mai multe cazuri, cele care țin de conflictele armate, de discriminare religioasă și de vulnerabilitățile socio-economice.
În acest context, este necesar ca autoritățile publice și organizațiile societății civile să aibă un răspuns coordonat la nevoile și dificultățile întâmpinate de acest grup vulnerabil, atât în momentul sosirii în România, de multe ori după un drum lung, extenuant și traumatizant, pe parcursul căruia și-au epuizat mare parte din resursele din țara de origine, cât și pe parcursul procesului de integrare.
Salvați Copiii România organizează pe 15 octombrie 2021 un atelier de lucru privind principalele dificultăți cu care se confruntă migranții în România. La atelier participă reprezentanți ai principalelor instituții cu responsabilități în domeniul azilului, educației, protecției sau asistenței sociale, precum și reprezentanți ai societății civile. Atelierul este organizat în cadrul proiectului “Incluziunea socială a migranților prin implicarea comunităților locale”, derulat în parteneriat cu Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este dezvoltarea unui cadru sustenabil și favorabil derulării de acțiuni de advocacy la nivel local și național pentru a realiza justiția socială, incluziunea și creșterea capacității refugiaților și solicitanților de azil de a-și cunoaște și cere drepturile.
Servicii oferite de Salvati Copiii pentru migranți
În perioada ianuarie-iunie 2021, Salvați Copiii a acordat o atenție deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinților și adulților vulnerabili solicitanți de azil sau beneficiari ai protecției internaționale.
Activitățile Organizaţiei Salvaţi Copiii s-au desfășurat în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Șomcuta Mare și Timişoara, aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.
Au fost desfășurate activități de asistență socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială și informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educațional pentru copii, în vederea asigurării accesului echitabil la educație. Au fost distribuite pachete cu materiale educaționale și recreative pentru copii, precum și pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte și alimente.
Aproape 600 de copii au primit servicii educaționale
Organizația Salvați Copiii a oferit servicii educaţionale şi sociale pentru 594 de copii (dintre care 302 minori neînsoțiți) şi pentru 434 de adulţi solicitanţi de azil și beneficiari ai protecţiei internaţionale. Dintre aceștia, 379 de copii și 318 adulți au beneficiat de sprijin material (alimente, haine, medicamente, igienico-sanitare, tablete), 546 de copii și 434 de adulți au beneficiat de consiliere informațională, 145 de copii au beneficiat de servicii educaţionale şi activităţi recreative, iar 208 copii și 54 de adulți au primit asistență în vederea accesării serviciilor sociale (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocații, acte stare civilă, dosare de handicap etc.).
În urma activității de pe teren și a vulnerabilităților constatate, proiectul “Incluziunea socială a migranților prin implicarea comunităților locale”, care se derulează în perioada aprilie 2021-septembrie 2022, va asigura o intervenție integrată la nivelul celor cinci centre de refugiați din România (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).
Proiectul vizează 600 de refugiați și solicitanți de azil din cele cinci centre de proceduri și cazare, grup insuficient deservit, care se confruntă cu injustiția socială, accesul redus la informații privind drepturile lor și servicii sociale neadaptate.
Dintre aceștia, 200 sunt copii refugiați și solicitanți de azil, iar 400 adulți, inclusiv părinți ai copiilor vulnerabili, care au nevoie de sprijin în vederea integrării lor în societatea românească.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz