Antreprenori Companii Stiri

Magnolia investește 150.000 de euro în două noi florării

3 aug. 2020 2 min

Magnolia investește 150.000 de euro în două noi florării

Reading Time: 2 minute

Cu o investiție de 150.000 de euro, lanțul de florării Magnolia a deschis două noi florării în Târgu Mureș și Oradea, ajungând astfel la 17 puncte de lucru proprii în întreaga țară. 

În Târgu Mureș, magazinul a fost deschis în incinta noului mall Shopping City (Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 242) și are o suprafață de aproximativ 45 de metri pătrați. Magazinul dispune de o gamă variată de flori, similar cu toate punctele proprii din țară. Programul de lucru este de luni până duminică, de la ora 10:00 la 22:00. 

Pentru magazinul din Târgul Mureș, investiția este de aproximativ 70.000 euro, în timp ce, pentru punctul de lucru din Oradea, de aproximativ 80.000 euro.

Noul magazine Magnolia din Oradea este unul stradal, cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Acesta este situat pe Strada Decebal nr. 62, iar programul de lucru este de luni până sâmbătă de la ora 8:00 până la 21:00 și duminică de la ora 9:00 la 19:00. Magazinul dispune, de asemenea, de toată gama de produse oferite de florărie.

La cele două noi reprezentanțe vor lucra, în total, 8 angajați. 

ROMÂNII DIN DIASPORA COMANDĂ, ÎN MEDIE, PESTE 100 DE BUCHETE DE FLORI PE ZI 

Jumătate dintre vânzările online ale grupului Magnolia sunt din afara țării. În prezent, românii din diaspora comandă, în medie, peste 100 de buchete de flori pe zi. Aceste comenzi reprezintă 2 milioane de euro, pe an, din cifra totală de afaceri.

Pentru 2020, Magnolia estimează o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro.

Magnolia deține cea mai importantă florărie online din România, magnolia.ro, și o rețea de 17 magazine tip florării în 11 orașe, reședințe de județ (Cluj-Napoca, Bistrița, Baia Mare, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Constanța, Galați, Timișoara, Sibiu) şi în București.

Pe lângă aceasta, colaborează cu peste 58.000 de florării internaționale din 140 de țări, facilitând astfel livrările de flori oriunde în lume. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: