Pentru că nu au mai călătorit în străinătate la fel de des ca înainte de pandemie, românii care și-au dorit să își amintească de experiențele de vacanță sau au vrut doar să încerce gusturi noi au descoperit magazinele cu produse specifice din diverse țări ale lumii, de la Grecia, Israel, Republica Moldova și Rusia până la Japonia și Coreea de Sud.
Acum trei ani, atunci când a aflat că turiștii israelieni care vizitează România nu găsesc mâncare cușer, Moise Revach nu a stat prea mult pe gânduri și a luat decizia să schimbe acest lucru. S-a prezentat la aeroport chiar a doua zi, unde le-a făcut pașaport celor doi gemeni ai săi, și a plecat, împreună cu familia, spre România. Nu s-a gândit nicio o secundă la business sau la profituri, doar la turiștii israelieni care vizitează România și la religie. După câteva luni de muncă, antreprenorul a deschis un restaurant cu specific israelian pe care, după nici un an de activitate, a fost nevoit să îl închidă, chiar la debutul pandemiei.
La scurt timp după, deși restaurantul avea deja lacătul pe ușă, tot mai mulți israelieni din țară îl contactau pe antreprenor în legătură cu produse cușer pentru Pesah, una dintre cele mai mari sărbători ale poporului evreu. Nu a refuzat pe nimeni. A cumpărat marfă din Ungaria, din Germania, a adus produse din toată Europa și Israel pe care le-a vândut pentru Pesah. Dar, cum telefonul nu a încetat să sune nici după sărbătoarea de Pesah, a luat decizia să deschidă un mic magazin cu zece rafturi care să aprovizioneze cetățenii israelieni din România. Și succesul nu a întârziat să apară, produsele israeliene devenind în foarte scurt timp extrem de populare chiar și în rândul românilor. „Mulți români cumpără produse din Israel. A fost o surpriză pentru mine, nu mă gândeam niciodată că românii ar fi dispuși să plătească așa de mult. Ce am văzut în România este că majoritatea clienților merg după preț, nu după calitate sau după gust. Numai după preț”, spune Moise Revach, fondatorul magazinului cu produse israeliene Moise Online.
De departe, cel mai popular produs cumpărat de români din magazinul israelianului este cafeaua turcească Elite, ironic, produsă la fabrica Strauss România de lângă București pentru piața israeliană și importată de Revach din Israel. Tot pe listele de cumpărături ale românilor care trec pragul magazinului antreprenorului din Strada Occidentului sunt salatele Achla (brand care aparține tot de Strauss România), vinul israelian, pufulenții Bamba, Nesher, o bere neagră fără alcool. Magazinul antreprenorului israelian este pe lista unui număr din ce în ce mai mare de patroni de restaurante cu specific zonelor din Orientul Mijlociu, tot mai prezente în țară, care își fac provizii pentru pită, castraveți murați, condimente și pastă de susan.
„În România nu prea sunt produse de calitate. Concurența aici este cine vinde mai ieftin. Sunt foarte mulți oameni care vor produse de calitate sau care vor să guste și altceva. Eu cred că sunt și din ce în ce mai mulți oameni care vor calitate. Sunt clienți care au cumpărat o dată, au văzut că produsul este bun și revin săptămânal sau lunar”, spune Moise Revach, fondatorul Moise Israeli Center, o afacere sub umbrela căreia se află magazinul cu produse israeliene, un restaurant cușer și hotelul Lev Or, o unitate cu 30 de camere cu bucătărie proprie, închirate de antreprenor pe platforma AirBnb.
Despre calitate vorbește și Nikolaos Manolis, manager la Greek Taste, un magazin cu produse grecești deschis în urmă cu mai bine de opt ani. „Consumatorii caută din ce în ce mai mult produse de o calitate superioară, iar orizonturile lor culinare se deschid cu ajutorul mijloacelor de comunicare moderne. De asemenea, ajută și faptul că românii călătoresc mult în străinătate și, în cazul nostru, în Grecia. Acolo au posibilitatea să cunoască bucătăria și obiceiurile locale, să guste din preparate realizate de gospodarii locului după rețete tradiționale și să cunoască produse inedite pentru România”, spune Nikolaos Manolis.
Într-o perioadă în care numărul românilor care au renunțat la vacanțe nu a fost deloc mic, un magazin care oferă gustul și aroma Greciei, astfel încât nostalgicii să își amintească de experiențele de vacanță petrecute înainte de pandemie la malul mării și pe plajele însorite în tot timpul anului, nu are decât de câștigat. Magazinul oferă o gamă largă de produse care se pretează pentru toți consumatorii. Aici, pofticioșii pot descoperi mai bine de 1.400 de produse, care acoperă toate gamele din categoriile de food & beverages, dintre care preferatele clienților români în perioada pandemiei au fost: uleiul de măsline și măslinele, mierea naturală din flori specific grecești, gemuri și dulcețuri din fructe exotice, iaurturi, mezeluri tradiționale, preparate din pește, ciocolată artizanală, halva, dar și înghețată și sorbeturi din fructe. Pasionații de brânzeturi pot alege la Greek Taste dintre mai bine de 80 de sortimente de brânzeturi grecești, magazinul bucureștean fiind mai bine aprovizionat din acest punct de vedere decât multe băcănii din Grecia.
Dar, ca să satisfacă o plajă așa de mare de gusturi, reprezentanții Greek Taste s-au lovit de o serie de provocări serioase în timpul pandemiei, care a venit cu o serie de restricții de călătorie. „Provocarea cea mai mare a fost să satisfacem toate cerințele clienților, să căutăm în pandemie producătorii acestor produse și să le oferim clienților noștri. O altă provocare a fost aceea că am fost nevoiți să călătorim în Grecia pentru a continua căutarea de produse inedite, naturale și gustoase deși condițiile de călătorie în această perioadă au fost dificile. Nu în ultimul rând, în această perioadă am creat căi noi de transport astfel încât să oferim clienților noștri continuitate pentru a nu le lipsi produsele Greek Taste”, spune Manolis.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…