Made in Germany
Reading Time: 4 minuteEste una dintre cele mai cunoscute etichete din aceasta lume, un model de calitate si de masura a preciziei, rigorii si lucrului bine facut. “Fabricat in Germania” a ajuns mai mult decat o eticheta aplicata unui produs, este deja un sistem care defineste nu numai economia acestei tari, ci si politica si viata sa.
Un exemplu in acest sens au fost alegerile legislative de la sfarsitul lunii septembrie, cand Angela Merkel a obtinut cel de al treilea mandat consecutiv de cancelar. Intransigenta de care da dovada i-a adus numeroase porecle. Foarte iubita de germani, aceasta conservatoare in varsta de 59 de ani venita din fosta RDG a fost numita pe rand Cancelarul de Fier, pentru apararea politicilor de austeritate, sau “Mutti” (Mama), deoarece ofera un sentiment de siguranta in furtuna europeana. In acelasi timp, pe strazile din Lisabona sau Madrid au inflorit portretele Angelei Merkel cu mustata de tip Hitler sau sloganuri precum “Merkel nazista, afara!”, iar multimea din Atena o acuza ca vrea sa ingenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine.
Cea care a fost desemnata cea mai puternica femeie de pe planeta pentru a saptea oara in cei opt ani de mandat de catre revista americana “Forbes” asigura insa ca Berlinul nu incearca sa exercite vreo forma de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar si ca nu ne-am afla in acest punct daca toata lumea ar fi strans cureaua asa cum a facut prima economie a zonei euro. Angela Merkel este prima femeie care a condus Germania si prima de la britanica Margaret Thatcher care guverneaza o mare putere europeana. La opt ani de la accederea ei la putere, gratie unei aliante intre conservatori si socialdemocrati, uzura nu pare sa o afecteze.
Anduranta sa in timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alaturi de pasiunea ei pentru opera i-au adus renumele de “Regina Noptii”. La conducerea coalitiei cu liberalii (FDP) din 2009, ea beneficiaza in Germania de o popularitate fara precedent dupa razboi, cu aproximativ 60% opinii favorabile. “A devenit un fel de mama a natiunii”, apreciaza politologul Oskar Niedermayer. “Ea incarneaza numitorul comun al muritorilor si apara interesele germane in criza. Toate acestea o fac sa para foarte calma si cu picioarele pe pamant, ceea ce oamenilor le place.” Adversarii sai ii reproseaza o gestionare de la zi la zi, fara viziune politica. Insa Angela Merkel este pragmatica si nu se teme sa ia decizii radicale, chiar daca acestea o pot face sa piarda voturi.
Prefera sa ia deciziile care avantajeaza tara si interesele publice. Un exemplu celebru este ca in 2010 a decis sa prelungeasca durata activitatii centralelor nucleare pentru a folosi energia acestora. Insa dupa cateva luni, ulterior catastrofei de la Fukushima din martie 2011, a anuntat renuntarea la energia nucleara pana in 2022.
SPRE O NOUA VIZIUNE
Cancelarul german a salutat la finalul zilei alegerilor un “superrezultat” al partidului sau, Uniunea Crestin- Democrata (CDU), la alegerile legislative din Germania si a promis “patru noi ani de succes”. In pofida triumfului personal obtinut de Merkel in scrutinul de la 22 septembrie, conservatorii din cadrul CDU si aripei sale bavareze CSU (41,5% din voturi) nu au obtinut majoritatea absoluta, lipsindu-le cinci mandate. Este necesar sa isi gaseasca un nou aliat, dupa ce Partidul Liberal (FDP), impreuna cu care guvernau din 2009, n-a reusit sa intre in Bundestag, camera inferioara a Legislativului german.
FDP s-a prabusit si nu a mai reusit sa se mentina in Bundestag pentru prima data in istoria Republicii Federale Germane, totalizand 4,5% din voturi, sub pragul necesar de 5 procente. Partidul Social- Democrat (SPD), cu care Merkel urmeaza sa discute formarea unei mari coalitii, a obtinut 25,7%, scor mai mare ca in 2009, cand a intrat partener de guvernare, dar care arata ca formatiunea se afla in continuare in convalescenta. Secretarul general al SPD, Andrea Nahles, a sugerat ca discutiile ar putea sa dureze pana in ianuarie. SPD s-a angajat sa supuna orice acord cu CDU/CSU votului activistilor. Aceasta consultare a aproximativ 470.000 de membri de partid – o premiera in istoria formatiunii – urmeaza sa aiba loc inaintea Congresului Partidului Social-Democrat, prevazut in perioada 14-16 noiembrie, la Leipzig.
“Europa ne priveste, lumea ne priveste”, a avertizat joi Merkel, in cadrul unor ceremonii care au marcat 23 de ani de la Reunificare. “Avem o responsabilitate comuna, aceea de a forma un guvern stabil”, a declarat sefa conservatorilor, promitand “negocieri loiale”. O majoritate a germanilor doreste o “mare coalitie”, la fel ca la primul mandat al lui Merkel, in perioada 2005-2009. “Germanii doresc stabilitate in special in privinta crizei (din Europa) si spun ca au nevoie de un guvern stabil si o majoritate stabila”, subliniaza politologul berlinez Oskar Niedermayer. Indiferent de rezultatul negocierilor, deputatii germani se vor reuni in sedinta de constituire pe 22 octombrie, dupa o luna de la scrutin. Incepand de la acea data, guvernul in exercitiu se va ocupa doar de afaceri curente. In 2005, au trecut peste doua luni de la alegeri si pana la preluarea de catre Merkel a sefiei unei mari coalitii.
CERTITUDINEA “MADE IN GERMANY”
Realegerea Angelei Merkel a fost un semnal nu numai pentru germani, dar si pentru intreaga Europa. “Mutti” a fost cea care a dat dovada de o intransigenta de fier pentru a rezolva criza din zona euro. Victoria Angelei Merkel in alegerile legislative din Germania l-a facut pe George Soros ca aprecieze ca s-a sfarsit criza datoriilor din zona euro, insa acesta a mai avertizat ca supravietuirea pe termen lung a monedei unice si a Uniunii Europene nu este nici pe departe sigura, citat de MarketWatch. Si iata ca rezultatele se vad: Fondul Monetar International a imbunatatit pentru 2013 previziunea pentru zona euro cu 0,1 puncte, la o contractie de 0,4%, si a mentinut-o pe cea aferenta anului viitor la o crestere de 1%, remarcand rezistenta economiilor din Germania si Franta. Germania va inregistra in acest an un avans economic de 0,5% (in loc de 0,3%), anticipeaza FMI, iar anul viitor, de 1,4% (in loc de 1,3%).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz