MarComm

Mădălina Vasile, Premier Energy Furnizare: Rebrandingul a adus un suflu nou și stabilitate pentru clienți și parteneri

Reading Time: 4 minute

Cum faci un rebranding în paralel cu o listare la bursă și pe o piață ultraconcurențială? Am aflat de la Mădălina Vasile, Chief Marketing Officer & Digital Strategy and Retail Clients Director, Premier Energy, detalii din culisele procesului de rebranding CEZ Vânzare în Premier Energy Furnizare.

Ce a presupus procesul de rebranding CEZ Vânzare în Premier Energy Furnizare?

În primul rând, a presupus o înțelegere din punct de vedere operațional a businessului preluat. Personal, atunci când încep proiecte și implementez, îmi place să am o imagine de ansamblu a proceselor de business pentru ca apoi să pot lua decizia care se conturează că ar adresa cel mai bine rezolvarea lor.

Punctual, în cazul preluării CEZ Vânzare nu prea am avut timp să facem asta într-un mod detaliat și profund, așa că a fost un proces de „doing and learning” în același timp. A fost o dinamică extraordinară, cu lucruri implementate aproape instant, cu nopți târzii, cu strategii desenate și aprobate în aceeași zi din dorința de a le face să meargă. Și au mers.

Consider că am avut una dintre cele mai bune strategii de informare a clienților cu privire la schimbarea de nume având în vedere că, în prima fază a strategiei noastre, am decis să nu facem absolut nicio schimbare pentru client, în afară de elementele de brand.

Mădălina Vasile, Chief Marketing Officer & Digital Strategy and Retail Clients Director, Premier Energy

Care au fost principalele provocări ale rebrandingului?

Cred că cea mai mare provocare a rebrandingului a fost faptul că, în paralel treceam printr-un proces de listare la Bursa de Valori București, proces care, pe lângă părțile specifice de redactare de documente și pregătire financiară, a presupus și un planning atent de Comunicare și PR la nivel de grup (România și Republica Moldova).

Apoi, cea de-a doua provocare a fost să încercăm să subliniem cât mai evident diferența dintre Premier Energy și Premier Energy Furnizare (fosta CEZ Vânzare), o provocare care rămâne și astăzi, bineînțeles într-o măsură mult mai mică ca la început. Am folosit aceleași elemente de brand, dar cu focus pe culoarea albastră, care pentru noi semnifică energie electrică, asta pentru că 1,2 milioane de clienți preluați sunt în proporție de 95% clienți de energie electrică, același tagline – “Dăm energie casei tale ca tu să pui lumea în mișcare” – pentru că înțelegem că energia, în toate formele ei, este mișcare, este dinamică, este evoluție și am considerat că tagline-ul nu e nevoie să fie schimbat. Tagline-ul de campanie “Energia unui nou Răsărit” a adus doar un plus de dinamică și sinergie pentru noua membră a grupului. Nu ne-am dorit să facem o diferențiere foarte mare între cele două companii, pentru că vrem ca întregul nostru portofoliu de clienți să înțeleagă că îi tratăm pe toți la fel, cu aceeași seriozitate și dedicare indiferent unde în grup aleg să ne fie clienți.

Ce a adus nou pentru clienți și parteneri trecerea la Premier Energy Furnizare?

În primul rând, am adus un suflu nou și stabilitate. De la bun început, am fost foarte transparenți și le-am spus clienților noștri că așa vom comunica de acum. Cred că acesta a fost primul și mai vizibil aspect nou adus. Apoi modul de lucru – suntem o companie tânără, dinamică, flexibilă și agilă, așa că încercăm să aducem acest stil de lucru în toate companiile din grup pentru a evolua și pentru a aduce noi idei în față.

Cum a fost primit rebrandingul de către clienți?

Având în vedere că sistemele IT sunt complexe atunci și tranzițiile sunt mai greu de gestionat, uneori, operațional, nu am livrat cel mai bine de la început sau nu pe toate palierele. Au existat mici probleme la început în aplicația de mobil și a fost nevoie de mai mult de 24h să fie rezolvate.

În ciuda acestor mici dificultăți, uzuale în orice business, nu a fost nimic schimbat semnificativ pentru clienți, așa că avem în continuare feedbackuri foarte bune de la aceștia – ne mulțumesc pentru transparență și informațiile explicate pe larg. Ca profesionist în zona de comunicare, pledez întotdeauna pentru transparență și folosirea unui limbaj colocvial atunci când vine vorba de interacțiunea cu clientul.

Energia este un domeniu complicat, de aceea cu atât mai mult este nevoie ca lucrurile să fie explicate pe înțelesul tuturor. Așa reușești să-ți aduci și ții clienții mai aproape de tine și dai dovadă și de profesionalism și respect față de cei care contribuie major la dezvoltarea businessului.

Cum se poziționează Premier Energy Furnizare pe o piață locală foarte competitive.

Un important furnizor de energie electrică dedicat clienților săi. Momentan, încă suntem într-un cadru de prețuri reglementate și, așa cum știm, urmează renunțarea la această plafonare începând cu 1 Aprilie 2025. Încă nu știm exact care vor fi viitoarele măsuri luate de guvern, la momentul acestui articol, însă oricare ar fi ele PEF va fi pregătită să le deservească. Bineînțeles că vom face tot ce este posibil din punct de vedere business să le aducem clienților existenți și viitori cele mai bune oferte în măsura în care piața și toate celelalte elemente rămân în parametri normali.

După cum știți, anul acestea am avut o situație fără precedent în piața de energie electrică cu prețurile de echilibrare care au adus la fluctuații foarte mari, fluctuații pe care sperăm ca printr-un nou cadru de reglementare să se regleze anul viitor astfel încât consumatorii să nu fie nevoie să suporte costuri suplimentare.

Un alt aspect foarte important – susținem toate inițiativele verzi și montarea de panouri solare pentru consumatorii casnici, de aceea încercăm să-i informăm cu privire la aspectele și elementele de care trebuie să țină cont, atunci când decid să facă această investiție.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Motorola lansează ThinkPhone25, un smartphone conceput pentru business

Motorola a anunțat oficial ThinkPhone25, un smartphone dedicat mediului de business, echipat cu funcții de securitate și software ce funcționează…

30 de minute ago

Cătălin Dobre și Alex Strîmbeanu, românii din Juriul Eurobest 2024

Cătălin Dobre, CEE Creative Director McCann și Chief Creative Officer & Co-CEO McCann Worldgroup Romania, este Președintele Juriului de Direct…

38 de minute ago

pastel oferă 18.000 euro Asociației InspirAction, câștigătoarea competiției – Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui?

pastel anunță încheierea competiției de briefuri creative – Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui? -  și declară…

o oră ago

Vineri începe RADAR 2024, cel mai mare festival de new media art din România

RADAR 2024, cel mai mare festival de new media art din România, aduce pentru prima dată în România instalații din…

o oră ago

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA desfășoară, pentru al treilea an consecutiv, campania #CuMamalaMamo

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA desfășoară pentru al treilea an consecutiv campania #CuMamalaMamo – o inițiativă de prevenție și educație…

2 ore ago

Cupa Campionilor Speciali, o competiție de caiac dedicată copiilor și tinerilor cu sindrom Down

Cupa Campionilor Speciali va avea loc pe data de 14 octombrie, la ora 16.00, la sediul Kayak Champions din Parcul…

2 ore ago